Treceți la conținutul principal

Dreptul consumatorului (IV). Subiectele raportului juridic de dreptul consumatorului. Consumator şi operator economic

Articol publicat initial in cotidianul de informare juridca avocatnet

Raportul juridic specific dreptului consumatorului implica, după modelul raportului juridic din alte ramuri de drept relaţii sociale reglementate de norme juridice la care participă subiecte de drept, avand ca obiect drepturi si obligaţii specifice.

Foarte importanta este calitatea în care participă părţile la aceste raporturi juridice.

Caracteristică este calitatea de consumator şi cea de comerciant ca părţi definitorii ale raportului juridic de dreptul consumatorului.

Consumatorul este potrivit Legii 296/2004 (Codul consumului) orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.

Este de remarcat că în calitate de consumator nu putem întâlni decât persoanele fizice nu şi pe cele juridice.

Există o singură excepţie, atunci când persoanele fizice, în calitatea de consumator, acţionează ca un grup de persoane fizice constituite în asociaţii.

Dacă din punctul de vedere al definirii consumatorului lucrurile se prezintă unitar cealalată parte, comerciantul, suportă o serie de nuanţări.

În înţelesul Legii 296/2004, Codul consumului, categoria care pare să fie de maximă generalitate este cea de operator economic care ar reprezenta persoana fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activităţii sale profesionale fabrică, importă, depozitează, transportă sau comercializează produse ori părţi din acestea sau prestează servicii.

Se poate observa că faţă de consumator operatorul economic poate fi atât persoana fizică cât şi juridică.

Controversată este precizarea făcută în lege că ar fi vorba de o persoană autorizată. Nu trebuie uitat că în afara situaţiilor repectarea ordinii publice şi a bunurilor moravuri, comerţul este condus de principiul libertăţii, operatorul nefiind în situaţia de a fi obligat să obţină vreo autorizaţie specială pentru a săvârşi acte de comerţ. Pe de altă parte se pune întrebarea ce se întâmplă dacă consumatorul intră în relaţie cu o persoană care nu este autorizată, nu mai beneficiază oare de protecţia acordsată de către dreptul consumatorului? Răspunsul constă în interpretarea ce trebuie dată sintagmei „autorizată”. Aceasta trebuie înţeleasă că operator economic în înţelesul legii reprezintă acea persoană care îndeplinind celelate condiţii ale definiţiei funcţionează conform unor prescripţii legale, fără a interesa dacă are sau nu toate autorizaţiile prescrise de legi pentru respectiva activitate.

Cea mai importantă caracteristică a definirii operatorului economic în cadrul dreptului consumatorului este aceea că acesta acţionează în cadrul activităţii sale profesionale. Această caracteristică îl deosebeşte fundamental de consumator, pentru că operatorul economic este întotdeauna un profesionist al domeniului său de actvitate. Uneori distincţia nu este uşor de făcut. Un cumpărător de vopsea dintr-un magazin de profil este un consumator dacă face această achiziţie pentru a-şi amenaja domiciliul, dar dacă face aceeaşi achiziţie pentru a presta sevicii de zugrav către un terţ, în acel moment nu mai este un consumator, ci devine la rândul său un operator economic.

Pentru a nu fi operate limitări improprii intenţiei legiuitorului acesta simte nevoie să precizeze area domeniului de activitate al operatorului economic şi anume acesta cuprinde fabricarea, importarea, depozitarea, transportarea sau comercializareaproduselor ori părţi din acestea sau prestarea de servicii. În mod evident este o enumerare exempplificativă care doreşte să sublinieze că dreptul consumatorului nu priveşte exclusiv pe operatorul economic care intră în mod nemijlocit în relaţie cu consumatorul, ci întregul lanţ al celor care participă la realizarea bunului sau serviciului pentru consumator şi punerea acestuia la dispoziţia consumatorului.

Codul consumului utilizează şi noţiunea de comerciant - persoana fizică sau juridică autorizată să desfăşoare activitatea de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă. Este greu de decelat care ar fi diferenţa specifică dintre operator economic şi comerciant în înţelesul legii. De altfel, Ordonanţa Guvernului 21/1992 privind protecţia consumatorului nu reţine aceast termen, comerciant, în lista de noţiuni cu care operează.

Legea 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, un act normativ care reglementează unul din domeniile centrale din zona drepturilor consumatorilor, foloseşte, întrucâtva ca echivalent pentru operator economic, termenul de comerciant. În accepţiunea acestei legi, comerciant este orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acesteia. Definiţia prezintă ca şi diferenţă importantă faţă de noţiunea de operator economic arătată mai sus o referinţă care extinde area de aplicare a acestei legi şi la profesiile liberale. Astfel că, cel puţin în ce priveşte drepturile prevăzute de Legea 193/2000 consumatorul este protejat şi în raporturile sale cu practicienii unor profesii liberale. Pe de altă parte nu este exclus ca în noţiunea de prestator ca gen de operator economic aşa cum este definit în Codul consumului să fie cuprinşi şi prestatorii de servicii specifice profesiilor liberale. Urmează ca jurisprudenţa sau poate alte clarificări legislative să lămurească această problemă de interpretare. Acelaşi gen de definiţie cu utilizarea termenului comerciant (şi nu operator economic), definiţie care extinde sensul noţiunii şi la profesiile liberale este utilizată şi în Ordonanţa Guvernului 106/1999 privind contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale,sau Ordonanţa Guvernului 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă, sau Legea 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Inscrierea în cartea funciară a imobilelor viitoare

  ANCPI și-a actualizat Regulamentul după care face înscrierile în cartea funciară pentru a se putea face înscrierile de imobile viitoare. Ce trebuie rețuinut? Dreptul de proprietate asupra unei construcții viitoare se înscrie provizoriu în cartea funciară a terenului în baza autorizaţiei de construire (AC) şi a documentaţiei tehnice (DTAC). Pentru admiterea cererii, este obligatoriu ca titularul autorizaţiei de construire să aibă deja înscris în cartea funciară un drept real asupra terenului respectiv. Construcția bun viitor este identificată printr-un cod ataşat numărului cadastral al terenului (de exemplu: C1V , unde „V” vine de la viitor). Se înființează o carte funciară colectivă pentru întreaga construcție viitoare și cărți funciare individuale pentru fiecare unitate individuală (apartament) prevăzută în autorizație. Documentația cadastrală de preapartamentare se întocmește strict pe baza planurilor vizate spre ne...

Terenul aferent unui condominiu- istoric de reglementare

În prezent, terenul aferent unui condominiu se consideră că este parte comună a condominiului  (cu excepția situației în care, în mod expres, nu a fost stabilit un alt regim juridic) Codul civil actual în vigoare dispune în art. 649 alin. (1) lit. a): „ Sunt considerate părţi comune, în măsura în care prin lege ori prin act juridic nu se prevede altfel:   a)       terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafaţa construită, cât şi din cea neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinaţiei construcţiei, pentru a asigura exploatarea normală a acesteia; pentru eventuala suprafaţă excedentară proprietarii sunt titularii unei coproprietăţi obişnuite; ...”.   Art. 646 Cod civil precizează că această formă de coproprietate este o coproprietate forțată. Dispoziție similară se află în art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari şi administrarea condomi...

Soluționarea diferențelor între cadastrul general și alte documente de cadastru anterioare

  În interpretarea dispoziţiilor art. 14 alin. (10) şi art. 40 alin. (5) din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte următoarele:       Sintagma "în caz de discrepanţă, prevalează situaţia tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate" semnifică faptul că, ulterior finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică şi deschiderii din oficiu a cărţilor funciare pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, prin efectul legii, în toate situaţiile, îşi încetează valabilitatea numai menţiunile privind descrierea imobilelor cuprinse în actele de proprietate sau în titlurile de proprietate emise în baza legilor de restituire a proprietăţilor funciare, precum şi planurile şi orice alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - Decizie nr. 412/2025 din 17 noiembrie...