Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din aprilie, 2024

Arestare preventivă. În ce dosar se dispune?

 În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 223 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, în situaţia în care faţă de inculpat este pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni pentru care este cercetat în stare de libertate (primul dosar), iar ulterior există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune (al doilea dosar) sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni, măsura arestării preventive în baza art. 223 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală se poate dispune doar în primul dosar.  Decizia nr. 22/2023 privind soluţionarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu nr. 2.394/1/2023, prin care s-a solicitat interpretarea dispoziţiilor art. 223 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală