Juristul Casei

Fotografia este popate unul dintre principalele elemente prin care se dă conţinut unui site web. Exploatarea unei opere prin intermediul internetului este o formă de comunicare publică conform definiţiei din art.15 din Legea 8/1996. Utilizarea fotografiei presupune câteva explicaţii preliminare din punct de vedere al drepturilor de autor. Legea română protejeză inclusiv operele realizate printr-un procedeu analog fotografierii (art. 7 lit. f din Lge 8/1996) Aceasta extinde protecţia la fotografia realizată prin procedee digitale (care astăzi tind să să domine). Fotogramele unei opere cinematografice sunt şi ele protejate ca şi operă fotografică (art.85 alin.1 din Legea nr.8/1996) Pe de altă parte nu orice imagine fixată prin procedee fotografice sau similare este operă protejabilă prin drepturi de autor. De exemplu fotografia unor schiţe, desene tehnice nu reprezintă o operă protejabilă în înţelesul dreptului de autor. O fotografie făcută în scopuri cartografice din avion, s-a de

Internetul este descris fără a greşi deloc un mijloc de comunicare multimedia. Mesajele conţinute în comunicarea prin internet sunt de foarte multe ori obiectul protecţiei dreptului de autor (inclusiv prezentul articol). Trecuţi de momentul entuziasmului creării unui site, mai ales din momentul în care acel site devine o afacere, se pune serios problema protecţiei drepturilor de autor atât din perspectiva protejării site-ului de a fi copiat cât şi din perspectiva ca site-ul să nu intre el însuşi în coliziune cu drepturile de autor ale altor persoane. Textul scris Textul scris este conţinutul de bază al unui site. Desigur nu orice text scris este o operă protejată prin dreptul de autor. Textul trebuie să se bucure de caracteristica de a fi original. Aprecierea originalităţii nu este întotdeauna simplă, dar în majoritatea cazurilor practice bunul simţ comun ne este de ajutor. Sunt exceptate de la protecţie următoarea serie de texte care conţin (art.9 din Legea nr.8/1996): a) ide

Cod consumului prevede ca regulă de principiu (art. 54) că vânzătorul trebuie să informeze consumatorii despre preţul final al produsului/serviciului. Preţul indicat este reprezentat fie preţul de vânzare/tariful practicat cât ţi preţul pe unitatea de măsură. Preţurile şi tarifele trebuie indicate în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit, prin marcare, etichetare şi/sau afişare. Informaţiile furnizate de aparatele de măsură utilizate pentru determinarea cantităţii produselor vândute în vrac trebuie să fie clare şi uşor vizibile pentru consumator. Ordonanţa 21/1992 privind protecţia consumatorilor (art. 20) este mult mai precisă în definirea a ceea ce trebuie să ofere operatorul economic ca informaţii asupra preţului. Vânzătorii şi prestatorii de servicii trebuie să informeze consumatorii despre preţul final al produsului sau despre tariful serviciului prestat, pe care îl suportă consumatorul, care să cuprindă toate costurile, inclusiv taxa pe valoarea adăugată şi toa

Problematica modalităţii de inscripţionare şi prezentare a bunurilor şi serviciilor pus ela dispoziţia consumatorilor face parte din dreptul la informare al consumatorului. Dat fiind faptul că pentru consumator modalitatea de inscripţionare a produselor sau de prezentare a serviciilor este principalul mod de informare şi cu impact major asupra deciziei consumatorului de a achiziţiona bunurile sau serviciile respective legile relevante în domeniul protecţiei consumatorilor acordă o atenţie specială acestei probleme. Codul consumului prevede ca dispoziţie generală că informarea consumatorilor despre produsele şi serviciile oferite se realizează, în mod obligatoriu, prin elemente de identificare şi caracterizare ale acestora, înscrise la vedere, în mod vizibil, lizibil şi uşor de înţeles, după caz, pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnică, instrucţiunile de folosire ori altele asemenea, ce însoţesc produsul sau serviciul, în funcţie de natura acestuia. (art.47) Acee

Legiuitorul este în mod deosebit atent faţă de obligaţia de informare în cazul contractelor încheiate la distanţă reglementate de Ordonanţa Guvernului 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă. Interesul legiuitorului este explicabil avand în vedere că în acest caz consumatorul este lipsit de posibilitatea de a aprecia în mod direct calitatea bunurilor sau serviciilor pe care doreşte să le achiziţioneze. Înainte de încheierea contractului la distanţă comerciantul trebuie să informeze consumatorul în timp util, corect şi complet asupra următoarelor elemente: a) identitatea comerciantului şi, în cazul contractelor care prevăd plata anticipată, adresa şi modalităţile de contactare a acestuia, telefon/fax, e-mail şi codul unic de înregistrare; b) caracteristicile esenţiale ale produsului sau serviciului; c) preţul bunurilor sau tarifele serviciilor, cu toate taxele incluse; d) cheltuielile de livrare, dacă este cazul; e) modalităţile

În ce priveşte relaţiile operator economic şi consumator relative la piaţa imobiliară Ordonanţa 21/1992 privind protecţia consumatorilor dispune că (art. 94 ), În cazul serviciilor de intermediere imobiliară, consumatorul va fi informat în scris, corect, complet şi precis, încă din faza precontractuală, cu privire la: a) preţurile practicate în piaţă pentru tipul de imobil ce urmează a face obiectul intermedierii imobiliare, conform informaţiilor existente în baza de date a agenţiei imobiliare; b) deficienţe şi alte inconveniente cunoscute de agenţia imobiliară sau pe care în mod rezonabil putea să le cunoască, incluzând surse de zgomot, umezeală, poluare, miros, pericol de inundaţii sau surpări, organizarea în apropiere a unor manifestări populare periodice, istoricul terenului sau al clădirii, posibile dezavantaje ale vecinătăţilor; c) nivelul comisionului practicat de agenţia imobiliară; d) situaţia juridică a imobilului; e) nivelul estimativ al costurilor ce urmează să fie supo

Obligaţia de informare găseşte o reglementare mai largă în cazurile actelor normative care reglementează aspecte particulare ale drepturilor consumatorului. Legea 245/2004 privind securitatea generală a produselor dispune pe larg în domeniul dreptului la informare. Producătorii trebuie să asigure consumatorului informaţiile utile care îi permit să evalueze riscurile inerente ale unui produs pe durata medie de utilizare sau pe o durată rezonabil previzibilă, atunci când acestea nu sunt imediat perceptibile de către consumator, fără un avertisment corespunzător, precum şi să prevină astfel de riscuri. Prezenţa unui astfel de avertisment nu exonerează nicio persoană de îndeplinirea celorlalte obligaţii prevăzute de prezenta lege. Astfel consumatorii trebuie să fie informaţi de riscurile pe care aceste produse le-ar putea prezenta încât să poată întreprinde acţiunile potrivite, inclusiv, dacă este necesar, pentru a evita aceste riscuri. Obligaţia de informare presupune: - informarea, prin

Dreptul la informare al consumatorului este un drept fundamental al acestuia şi un factor important în dezvoltarea unei concurenţe loiale şi sănătoase. Mai bine informat consumatorul poate alege produse şi servicii care răspund nevoilor şi aşteptărilor sale, cunoscând caracteristicile esenţiale, preţul şi condiţiile de vânzare. Prin informaţiile care le sunt puse la dispoziţie, consumatorul are posibilitatea să-şi optimizeze alegerea în funcţie de criteriile sale la achiziţie (preş, calitate, etc.), eliminând astfel prin funcţia concurenţei produsele care nu corespund aşteptărilor consumatorilor. Astfel, informarea consumatorilor susţine funcţionarea unei economii de piaţă. Raportat la obligaţia de informare este nevoie de o legislaţie care să protejeze consumatorul. Pe de o parte este operatorul economic, care cunoaşte foarte bine calităţile şi defectele produselor sau serviciilor pe care le comercializează. Pe de altă parte este consumatorul, care pus în faţa unei oferte extrem de va

Produs nou, produs folosit, produs recondiţionat Nu există o definiţie legală a produsului nou. Produsul nou se poate defini antitetic în raport cu produsul folosit, ca un produs care nu a mai fost folosit de un alt consumator. Produs folosit este produsul folosit de un alt consumator, reparat şi testat, corespunzător din punct de vedere tehnic şi funcţional unui produs similar nou sau recondiţionat, şi care este un produs sigur. Produs recondiţionat este un produs nou cu ambalaj deteriorat, aspect fizic exterior necorespunzător, mici defecte de fabricaţie, dar care este adus la parametrii tehnici de funcţionare iniţiali daţi de producător prin remediere. Din punct de vedere al siguranţei Produsul sigur este orice produs care, în condiţii normale sau rezonabil previzibile de utilizare, inclusiv de durată şi, după caz, de punere în funcţiune, de instalare şi de necesităţi de întreţinere, nu prezintă niciun risc sau numai riscuri minime compatibile cu utilizarea produsului şi considera