Problematica modalităţii de inscripţionare şi prezentare a bunurilor şi serviciilor pus ela dispoziţia consumatorilor face parte din dreptul la informare al consumatorului. Dat fiind faptul că pentru consumator modalitatea de inscripţionare a produselor sau de prezentare a serviciilor este principalul mod de informare şi cu impact major asupra deciziei consumatorului de a achiziţiona bunurile sau serviciile respective legile relevante în domeniul protecţiei consumatorilor acordă o atenţie specială acestei probleme.
Codul consumului prevede ca dispoziţie generală că informarea consumatorilor despre produsele şi serviciile oferite se realizează, în mod obligatoriu, prin elemente de identificare şi caracterizare ale acestora, înscrise la vedere, în mod vizibil, lizibil şi uşor de înţeles, după caz, pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnică, instrucţiunile de folosire ori altele asemenea, ce însoţesc produsul sau serviciul, în funcţie de natura acestuia. (art.47)
Aceeaşi idee este exprimată, cu unele diferenţe de nuanţă şi în Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992
Adaugând la dispoziţia de mai sus obligaţia pentru operatorii economici de a se asigura că inscripţionarea s erealizează într-o formă care să nu permită ştergerea şi să nu fie inscripţionate în locuri obscure, să nu fie întrerupte prin desen sau imagini. (art.19)
Tot Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor vine să descrie elementele obligatorii care trebuie cuprinse în inscripţionarea produsului.
Producătorul trebuie să informeze despre denumirea produsului, denumirea şi/sau marca producătorului, cantitatea şi, după caz, termenul de valabilitate/data de minimă durabilitate sau data-limită de consum/data durabilităţii minimale, durata medie de utilizare, principalele caracteristici tehnice şi calitative, compoziţia, aditivii folosiţi, despre eventualele riscuri previzibile, modul de utilizare, manipulare, transport, depozitare, conservare sau păstrare, despre contraindicaţii. Producătorii şi importatorii din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene au obligaţia să îşi precizeze adresa poştală a sediului social în elementele de identificare. Producătorii, ambalatorii sau distribuitorii din state membre ale Uniunii Europene au obligaţia să îşi precizeze adresa poştală a sediului social unde pot fi contactaţi. (art. 20 alin. 1 şi. 2).
Codul consumului nu insistă asupra unei enumerări ale elementelor care trebui cuprinse în etichetare, însă stabileşte obiectivele de informare care trebuie să fie atinse:
Scopul etichetării este de a oferi consumatorilor informaţiile necesare, suficiente, verificabile şi uşor de comparat, astfel încât să permită acestora să aleagă acel produs care corespunde exigenţelor lor din punct de vedere al nevoilor şi posibilităţilor lor financiare, precum şi de a cunoaşte eventualele riscuri la care ar putea fi supuşi. (art.49)
Ca un corolar Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor (Art. 24.) dispune în sensul de a interzice prezentarea, prin orice mijloace, a afirmaţiilor şi indicaţiilor care nu sunt conforme cu parametrii ce caracterizează produsele şi serviciile şi care nu pot fi probate. De asemenea, se precizează că nicio obligaţie din domeniul informării consumatorului prin intermediul inscripţionării sau modul de prezentare al produsului sau serviciului nu poate fi înlăturată prin invocarea secretului comercial sau profesional.
In ce priveşte limba în care se face etichetarea aceasta trebuie să fie limba română (art. 50 din Codul Consumului) fără a exclude şi utilizarea suplimentară, pe lângă inscripţionarea în luimba română care este obligatorie, şi a altor limbi.
Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor aduce unele precizări la ceastă dispoziţie (art. 20 alin. 5-7).
Astfel, se precizează că nu numai eticheta ci toate informaţiile privitoare la produsele şi serviciile oferite consumatorilor, documentele însoţitoare, inclusiv cele referitoare la informaţiile privind securitatea produsului şi instrucţiunile de utilizare, precum şi contractele, inclusiv cele preformulate, trebuie să fie scrise în limba română, indiferent de ţara de origine a acestora, fără a exclude prezentarea acestora şi în alte limbi.
Se face o excepţie pentru biletele de avion sau alte bilete de transport internaţional, documente care sunt elaborate în baza unor acorduri internaţionale pe care România le-a acceptat şi le-a semnat, precum şi voucherele turistice internaţionale.
Totuşi, operatorii economici de transport internaţional care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României sunt obligaţi să ofere în scris consumatorilor, în completare la biletul de transport, indiferent de forma de prezentare a acestuia, informaţii în limba română referitoare la: itinerar, program, durată, distanţă, locul alocat în mijlocul de transport, condiţiile generale de transport, precum şi orice alte informaţii utile pentru consumatori, referitoare la serviciul respectiv.
Una din preocupările importante ale legislaţiei privind modul de inscripţionare şi prezentare a produselor şi serviciilor ţine de domeniul asigurării siguranţei produselor.
Codul Consumului dispune asupra dreptului consumatorilor de a fi informaţi despre riscurile la care sunt supuşi prin folosirea normală sau previzibilă a bunurilor. Informaţiile privind protejarea vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor trebuie să fie comunicate acestora, pe cât este posibil şi prin simboluri grafice internaţionale, uşor de înţeles.
Legea 245/2004 privind securitatea generală a produselor dispune asupra obligaţiei de informare, prin intermediul produsului sau al ambalajului, asupra identităţii şi detaliilor privind producătorul, precum şi informarea asupra produsului sau, după caz, asupra lotului de produse din care face parte, cu excepţia cazurilor în care omisiunea acestei informaţii este justificată. Această dispoziţie este deosebit de importantă din perspectiva răspunderii în sensul de se putea stabili cu precizie şi individualiza produsul care nu a fost conform normelor de securitate şi pe de altă parte pentru a identifica persoana responsabilă.
În ce priveşte alimentele etichetarea şi metodele prin care aceasta se realizează nu trebuie să atribuie alimentelor proprietăţi de prevenire, tratare sau vindecare a bolilor sau să facă referiri la astfel de proprietăţi; sunt exceptate de la această interdicţie apele minerale naturale, precum şi orice alimente cu destinaţii nutriţionale speciale, expres prevăzute prin acte normative.
Pentru produsele alimentare, producătorul are obligaţia de a informa despre denumirea produsului, denumirea şi/sau marca producătorului, cantitatea şi, după caz, termenul de valabilitate ori data durabilităţii minimale, lista ingredientelor, despre eventualele riscuri previzibile, modul de utilizare, manipulare, depozitare sau păstrare, despre contraindicaţii, menţiuni suplimentare pe grupe de produse, precum şi alte menţiuni prevăzute de lege. (Codul Consumului art.51-52). Denumirea sub care este vândut alimentul consumatorului sau operatorilor economici care prepară ori furnizează hrana pentru populaţie este cea prevăzută de reglementările specifice alimentului respectiv.
Există o serie de perevederi specifice relativ la bunurile de folosinţă îndelungată. Acestea trebuie să fie însoţite de certificatul de garanţie şi, dacă reglementările în vigoare prevăd, de declaraţia de conformitate, precum şi de cartea tehnică ori de instrucţiunile de folosire, instalare, exploatare, întreţinere, eliberate de către producător, conform prevederilor legale. (Codul consumului art.53). Şi acestea trebui să fie tot în limba română.
În cazul serviciilor, informaţiile trebuie să cuprindă categoria calitativă a serviciului, după caz, timpul de realizare, termenul de garanţie şi postgaranţie, preţurile şi tarifele, riscurile previzibile şi, după caz, alte documente prevăzute expres de lege. În cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligaţi să ofere consumatorilor informaţii complete, corecte şi precise asupra drepturilor şi obligaţiilor ce le revin. (Codul consumului art.57). Aceeaşi dispoziţie este reluată şi de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor cu unele nuanţe: „Informaţiile referitoare la serviciile prestate trebuie să cuprindă categoria calitativă a serviciului, timpul de realizare, termenul de garanţie, tariful, riscurile previzibile şi, după caz, declaraţia de conformitate” (art.21)
Ca regulă generală preţurile şi tarifele trebuie indicate în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit.(art. 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor) Deoarece preţul este un element determinant în adoptarea de achiziţie a bunului sau serviciului de către consumator el urmează să fie tratat separat.
Codul consumului prevede ca dispoziţie generală că informarea consumatorilor despre produsele şi serviciile oferite se realizează, în mod obligatoriu, prin elemente de identificare şi caracterizare ale acestora, înscrise la vedere, în mod vizibil, lizibil şi uşor de înţeles, după caz, pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnică, instrucţiunile de folosire ori altele asemenea, ce însoţesc produsul sau serviciul, în funcţie de natura acestuia. (art.47)
Aceeaşi idee este exprimată, cu unele diferenţe de nuanţă şi în Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992
Adaugând la dispoziţia de mai sus obligaţia pentru operatorii economici de a se asigura că inscripţionarea s erealizează într-o formă care să nu permită ştergerea şi să nu fie inscripţionate în locuri obscure, să nu fie întrerupte prin desen sau imagini. (art.19)
Tot Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor vine să descrie elementele obligatorii care trebuie cuprinse în inscripţionarea produsului.
Producătorul trebuie să informeze despre denumirea produsului, denumirea şi/sau marca producătorului, cantitatea şi, după caz, termenul de valabilitate/data de minimă durabilitate sau data-limită de consum/data durabilităţii minimale, durata medie de utilizare, principalele caracteristici tehnice şi calitative, compoziţia, aditivii folosiţi, despre eventualele riscuri previzibile, modul de utilizare, manipulare, transport, depozitare, conservare sau păstrare, despre contraindicaţii. Producătorii şi importatorii din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene au obligaţia să îşi precizeze adresa poştală a sediului social în elementele de identificare. Producătorii, ambalatorii sau distribuitorii din state membre ale Uniunii Europene au obligaţia să îşi precizeze adresa poştală a sediului social unde pot fi contactaţi. (art. 20 alin. 1 şi. 2).
Codul consumului nu insistă asupra unei enumerări ale elementelor care trebui cuprinse în etichetare, însă stabileşte obiectivele de informare care trebuie să fie atinse:
Scopul etichetării este de a oferi consumatorilor informaţiile necesare, suficiente, verificabile şi uşor de comparat, astfel încât să permită acestora să aleagă acel produs care corespunde exigenţelor lor din punct de vedere al nevoilor şi posibilităţilor lor financiare, precum şi de a cunoaşte eventualele riscuri la care ar putea fi supuşi. (art.49)
Ca un corolar Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor (Art. 24.) dispune în sensul de a interzice prezentarea, prin orice mijloace, a afirmaţiilor şi indicaţiilor care nu sunt conforme cu parametrii ce caracterizează produsele şi serviciile şi care nu pot fi probate. De asemenea, se precizează că nicio obligaţie din domeniul informării consumatorului prin intermediul inscripţionării sau modul de prezentare al produsului sau serviciului nu poate fi înlăturată prin invocarea secretului comercial sau profesional.
In ce priveşte limba în care se face etichetarea aceasta trebuie să fie limba română (art. 50 din Codul Consumului) fără a exclude şi utilizarea suplimentară, pe lângă inscripţionarea în luimba română care este obligatorie, şi a altor limbi.
Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor aduce unele precizări la ceastă dispoziţie (art. 20 alin. 5-7).
Astfel, se precizează că nu numai eticheta ci toate informaţiile privitoare la produsele şi serviciile oferite consumatorilor, documentele însoţitoare, inclusiv cele referitoare la informaţiile privind securitatea produsului şi instrucţiunile de utilizare, precum şi contractele, inclusiv cele preformulate, trebuie să fie scrise în limba română, indiferent de ţara de origine a acestora, fără a exclude prezentarea acestora şi în alte limbi.
Se face o excepţie pentru biletele de avion sau alte bilete de transport internaţional, documente care sunt elaborate în baza unor acorduri internaţionale pe care România le-a acceptat şi le-a semnat, precum şi voucherele turistice internaţionale.
Totuşi, operatorii economici de transport internaţional care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României sunt obligaţi să ofere în scris consumatorilor, în completare la biletul de transport, indiferent de forma de prezentare a acestuia, informaţii în limba română referitoare la: itinerar, program, durată, distanţă, locul alocat în mijlocul de transport, condiţiile generale de transport, precum şi orice alte informaţii utile pentru consumatori, referitoare la serviciul respectiv.
Una din preocupările importante ale legislaţiei privind modul de inscripţionare şi prezentare a produselor şi serviciilor ţine de domeniul asigurării siguranţei produselor.
Codul Consumului dispune asupra dreptului consumatorilor de a fi informaţi despre riscurile la care sunt supuşi prin folosirea normală sau previzibilă a bunurilor. Informaţiile privind protejarea vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor trebuie să fie comunicate acestora, pe cât este posibil şi prin simboluri grafice internaţionale, uşor de înţeles.
Legea 245/2004 privind securitatea generală a produselor dispune asupra obligaţiei de informare, prin intermediul produsului sau al ambalajului, asupra identităţii şi detaliilor privind producătorul, precum şi informarea asupra produsului sau, după caz, asupra lotului de produse din care face parte, cu excepţia cazurilor în care omisiunea acestei informaţii este justificată. Această dispoziţie este deosebit de importantă din perspectiva răspunderii în sensul de se putea stabili cu precizie şi individualiza produsul care nu a fost conform normelor de securitate şi pe de altă parte pentru a identifica persoana responsabilă.
În ce priveşte alimentele etichetarea şi metodele prin care aceasta se realizează nu trebuie să atribuie alimentelor proprietăţi de prevenire, tratare sau vindecare a bolilor sau să facă referiri la astfel de proprietăţi; sunt exceptate de la această interdicţie apele minerale naturale, precum şi orice alimente cu destinaţii nutriţionale speciale, expres prevăzute prin acte normative.
Pentru produsele alimentare, producătorul are obligaţia de a informa despre denumirea produsului, denumirea şi/sau marca producătorului, cantitatea şi, după caz, termenul de valabilitate ori data durabilităţii minimale, lista ingredientelor, despre eventualele riscuri previzibile, modul de utilizare, manipulare, depozitare sau păstrare, despre contraindicaţii, menţiuni suplimentare pe grupe de produse, precum şi alte menţiuni prevăzute de lege. (Codul Consumului art.51-52). Denumirea sub care este vândut alimentul consumatorului sau operatorilor economici care prepară ori furnizează hrana pentru populaţie este cea prevăzută de reglementările specifice alimentului respectiv.
Există o serie de perevederi specifice relativ la bunurile de folosinţă îndelungată. Acestea trebuie să fie însoţite de certificatul de garanţie şi, dacă reglementările în vigoare prevăd, de declaraţia de conformitate, precum şi de cartea tehnică ori de instrucţiunile de folosire, instalare, exploatare, întreţinere, eliberate de către producător, conform prevederilor legale. (Codul consumului art.53). Şi acestea trebui să fie tot în limba română.
În cazul serviciilor, informaţiile trebuie să cuprindă categoria calitativă a serviciului, după caz, timpul de realizare, termenul de garanţie şi postgaranţie, preţurile şi tarifele, riscurile previzibile şi, după caz, alte documente prevăzute expres de lege. În cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligaţi să ofere consumatorilor informaţii complete, corecte şi precise asupra drepturilor şi obligaţiilor ce le revin. (Codul consumului art.57). Aceeaşi dispoziţie este reluată şi de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor cu unele nuanţe: „Informaţiile referitoare la serviciile prestate trebuie să cuprindă categoria calitativă a serviciului, timpul de realizare, termenul de garanţie, tariful, riscurile previzibile şi, după caz, declaraţia de conformitate” (art.21)
Ca regulă generală preţurile şi tarifele trebuie indicate în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit.(art. 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor) Deoarece preţul este un element determinant în adoptarea de achiziţie a bunului sau serviciului de către consumator el urmează să fie tratat separat.
Comentarii