Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din decembrie, 2015

Cadou. Împachetat :))))

De sezon ,o)

Regulile europene au întăietate. Chiar şi faţă de autoritatea de lucru judecat

Aşa a hotărât Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. În cazul C-505/14 (Klausner Holz). Într-o situaţie de fapt care a presupus recursul în mai multe rânduri la justiţie şi unde a apărut problema unui ajutor de stat s-a pus în discuţie şi autoritatea de lucru judecat. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a hotărât că ţinând seama că ordinea juridică  european are întâietate, iar problema ajutoarelor de stat face parte din aceasta, nicio regulă naţională, chiar şi cea a autorităţii d e lucru judecat, nu poate împiedica analiza problemei ajutorului de stat.

Buletin legislativ 07.12.15-11.12.15

Financiar-fiscal Ordinul nr. 3250/2015 pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.950/2012 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – ANAF, În vigoare de la 07.12.2015, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 905 din 07.12.2015 Modificările privesc "Declaraţia privind impozitul pe profit", cod 14.13.01.04. Ordinul nr. 3497/2015 pentru aprobarea Procedurii privind emiterea şi comunicarea unor acte administrative pentru debitorii care înregistrează obligaţii fiscale restante sub o anumită limită, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – ANAF, Va intra în vigoare de la 01.01.2016, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 912 din 09.12.2015 Ordinul nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile, Ministerul Finan

Pârâtul fictiv

Noul cod de procedură civilă a introdus  prin art.112 alin.2 o instituţie necesară şi anume cea a "pârâtului fictiv", adică a persoanei chemate în judecată, alături de alte persoane,  doar de dragul de a forţa o anumită competenţă (teritorială de regulă) a instanţei. Noul cod de procedură permite instanţei de judecată să verifice la cererea pârţilor dacă nu este cazul de avea un pârât fictiv în proces. Totuşi trebuie manifestată oarecare atenţie în legătură cu această situaţie. Simplul fapt al invocării art.112 alin. 2 din NCPC nu atrage decât o eventuală respingere a acţiunii faţă de pârâtul fictiv. Odată cu invocarea acestei situaţii trebuie ridicată şi excepţia lipsei de competenţă teritorială a instanţei, căci, altfel, instanţa, nu va putea ridica (de regulă competenţa teritorială nu e de ordine publică) ea înseşi din oficiu această excepţie şi cauza va rămâne să se judece la aceeaşi instanţă.

Buletin legislativ 02.12.15-04.12.15

Achiziţii publice Decizia nr. 20/2015 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava referitor la interpretarea şi aplicarea art. 28716 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, cu privire la calificarea căii de atac în litigiile având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi în cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – ÎCCJ, În vigoare de la 03.12.2015, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 898 din 03.12.2015. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 287 indice 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi

Decizie cu impact pe piata TV

In czul C 325/14, SBS Belgium NV (SBS) v. Belgische Vereniging van Auteurs, Componisten en Uitgevers (SABAM), Curtea Europeană de Justiţie, raspunzând unei întrebări preliminare venite din Belgia, a pronunţat o hotăeâre care ar putea schimba piaţa serviciilor de televiziune. SBS este un canal de televiziune care transmite programe numai către distribuitorii prin cablu care la rândul lor distribuie programul către abonaţii săi. SBS nu este transmis deloc către public, ci numai către astfel de distribuitori. În aceste condiţii Curtea Europeană de Justiţie a apreciat că o astfel de transmisie nu constituie o comunicare către public, cu consecinţa practică că nu sunt datorate drepturi de autor şi drepturi conexe corespunzătoare comunicării publice către societăţile de gestiune colectivă a drepturilor de autor şi drepturilor conexe.

Buletin legislativ 23.11.15-27.11.15

Financiar-fiscal Decizia nr. 17/2015 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind modul de soluţionare a laturii civile în cazul condamnării inculpaţilor pentru infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, în sensul de a lămuri dacă, dezlegând acţiunea civilă, instanţa urmează a dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni fie la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală, fie la plata sumelor constând în creanţa principală datorată şi la plata dobânzii legale aferente, potrivit art. 1.088 din Codul civil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – ÎCCJ, În vigoare de la 23.11.2015, Publicat în Monitorul Oficial,