Dreptul consumatorului (VIII). Dreptul al informare. Prevederi generale

Dreptul la informare al consumatorului este un drept fundamental al acestuia şi un factor important în dezvoltarea unei concurenţe loiale şi sănătoase. Mai bine informat consumatorul poate alege produse şi servicii care răspund nevoilor şi aşteptărilor sale, cunoscând caracteristicile esenţiale, preţul şi condiţiile de vânzare. Prin informaţiile care le sunt puse la dispoziţie, consumatorul are posibilitatea să-şi optimizeze alegerea în funcţie de criteriile sale la achiziţie (preş, calitate, etc.), eliminând astfel prin funcţia concurenţei produsele care nu corespund aşteptărilor consumatorilor. Astfel, informarea consumatorilor susţine funcţionarea unei economii de piaţă.

Raportat la obligaţia de informare este nevoie de o legislaţie care să protejeze consumatorul. Pe de o parte este operatorul economic, care cunoaşte foarte bine calităţile şi defectele produselor sau serviciilor pe care le comercializează. Pe de altă parte este consumatorul, care pus în faţa unei oferte extrem de variate, este rareori în măsură să aprecieze în mod obiectiv calitatea sau preţul produselor sau serviciilor înaintea deciziei de achiziţionare. Este rolul dreptului consumatorului să remedieze acest dezechilibru şi să dispună reguli în beneficiul consumatorului pentru ca acesta să beneficieze de o informaţie corectă, completă şi precisă.

Principiul dreptului la informare al consumatorului se regăseşte în Codul consumului art. 14

„Consumatorii trebuie să primească toate informaţiile necesare pentru o utilizare corespunzătoare, potrivit destinaţiei iniţiale a bunurilor.”

Art.45 vine să detalieze această obligaţie:

„Consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, inclusiv a serviciilor financiare oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională între produsele şi serviciile oferite, în conformitate cu interesele lor economice şi de altă natură şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în deplină siguranţă şi securitate.”

În toate cazurile în care consumatorul nu beneficiază de informare din partea operatorului economic sunt întrunite condiţiile dolului prevăzut de art.960 C.civ. Astfel, contractul dintre operatorul economic şi consumator încheiat cu nerespectarea obligaţiei de informare este întotdeauna anulabil, chiar şi atunci când această sancţiune nu este prevăzută in terminis în actul normativ.

Informarea poate să fie realizată prin orice mijloace, chiar şi oral dacă acest lucru nu este interzis în mod expres. Unul din principalele mijloace de informare este reprezentat de ambalajul şi etichetele produsului

Dreptul la informare este privit de Codul consumului dintr-o perspectivă multilaterală deoarece alături de obligaţia de informmare care revine operatorilor economici există şi o obligaţie care revine autorităţii publice de a educa consumatorul.


Statul trebuie să realizeze şi să încurajeze folosirea de programe menite să asigure consumatorilor o informare şi o educare corespunzătoare, pentru a permite acestora să acţioneze în mod distinct, în vederea unei alegeri corecte bazate pe o informare corespunzătoare asupra bunurilor şi a serviciilor şi să fie cunoscători ai drepturilor şi responsabilităţilor ce le revin.
Statul, prin mijloacele sale, are ca scop protejarea consumatorilor la achiziţionarea de produse şi servicii, precum şi protejarea interesului public general împotriva publicităţii înşelătoare, a consecinţelor negative ale publicităţii şi stabileşte condiţiile în care este permisă publicitatea comparativă. Educarea consumatorilor ar trebui să fie o parte din programul de învăţământ şi o componentă a obiectelor de studii. Programele ce privesc educarea şi informarea consumatorilor pot fi implementate şi prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale ale consumatorilor.