Publicat initial in cotifianul de informatii juridice avocatnet
I. Dreptul consumatorului
Dreptul consumatorului s-a nascut din dezvoltarea din dezvoltarea miscarii consumeriste, in scopul de a proteja consumatorul in raporturile sale cu intreprinderile producatoare. Pentru prima data dreptul consumatorului a fost afirmat in Statele Unite odata cu Amiscarea lui Ralph Nader indreptata in particular impotriva producatorilor de automobile. Treptat s-a dezvoltat o legislatie proprie menita sa apere consimtamintul consumatorului at si sa asigure siguranta consumatorului.
In Romania problema protectiei consumatorului a aparut abia dupa 1989. Masurile legislative au fost timide la inceput. Abia dupa anul 2000, cand s-a pus in termeni concreti problema aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, fiind necesara armonizarea legislatiei romanesti cu dreptul comunitar, au aparut reglementari importante in materie.
II. Definitia dreptului consumatorului
Definirea dreptului consumatorului poate pleca de la o definitie legala pe care ne-o ofera Legea 296/2004 Codul consumului art.1.
„Prezenta lege, denumită în continuare Codul, are ca obiect reglementarea raporturilor juridice create între operatorii economici şi consumatori, cu privire la achiziţionarea de produse şi servicii, inclusiv a serviciilor financiare, asigurând cadrul necesar accesului la produse şi servicii, informării lor complete şi corecte despre caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor împotriva unor practici abuzive, participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori.”
Astfel ca putem defini dreptul consumatorului ca fiind acea ramura a dreptului care reglementeaza raporturilor juridice create între operatorii economici şi consumatori, cu privire la achiziţionarea de produse şi servicii, inclusiv a serviciilor financiare, asigurând cadrul necesar accesului la produse şi servicii, informării lor complete şi corecte despre caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor împotriva unor practici abuzive, participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori.
Desigur aceasta definitie este in primul rand una descriptiva si mai putin explicativa. Astfel ca unele explicatii, fara a intra in amaununte se impun.
In primul rand trebuie remarcata generalitatea raporturilor juridice care fac obiectul dreptului consumatorului. Dreptul consumatorului este o ramura a dreptului care are ca obiect un evantai de raporturi juridice, care izvorasc atat din acte juridice (contracte, acte unilaterale) dar si fapte juridice in sensul cel mai larg. Desi in cele mai multe cazuri raportul juridic de dreptul consumatorului se naste in legatura cu un contract, multe norme ale sale privesc situatii din afara relatiilor contractuale (de pilda norme cu privire la informarea corecta, publicitate etc.)
Participantii la aceste raporturi juridice sunt impartiti in doua categorii dihotomice antagoniste: operatorii economici si consumatorii.
Operatorii economici sunt definiti ca fiind persoana fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activităţii sale profesionale fabrică, importă, depozitează, transportă sau comercializează produse ori părţi din acestea sau prestează servicii. (L.296/2004 anexa 1, pct.1)
Consumatorii sunt orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale (L.296/2004 anexa 1, pct.13) . Se poate observa ca in aceasta categorie pot intra doar persoanele fizice persoanele juridice neputind participa la raporturi juridice caracteristice drepturlui consumatorilor in calitate de consumator. Doar prin exceptie asociatiile de persoane fizice se pot legitima ca fiind consumatori. Pe de alta parte aceste persoane fizice trebuie sa actioneze in afara activitatilor lor profesionale, fie ele comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.
Definitia explica care ar fi area de raporturi juridice care fac obiectul dreptului consumatorilor si anume achiziţionarea de produse şi servicii, inclusiv a serviciilor financiare, asigurând cadrul necesar accesului la produse şi servicii, informării lor complete şi corecte despre caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor împotriva unor practici abuzive, participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori.
Mai explicit se pot detalia cateva arii de interes care constituie si principalele ramuri ale dreptului consumatorului:
Informarea consumatorilor (ex. etichetarea produselor, informarea asupra termenelor de livrare ),
Practici comerciale reglementate (ex. publicitatea, vanzarea la distanta, vanzarile directe),
Practici comerciale ilicite (ex. vanzari fara comanda prealabila, refuz de a vinde sau presta serviciul sau conditionarea acestora)
Conditii generale ale contractelor (ex. in special problematica clauzelor abuzive),
Conformitatea si securitatea produselor si serviciilor (ex. garantiile legale si conventionale)
Serviciile financiare ( ex. contractele de credit)
La acestea se adauga aspectele institutionale si procedurale
asociatiile consumatorilor – am remarcat deja posibilitatea consumatorilor de a actiona in cadrul asociatiilor
institutiile implicate si puterile acestora (ex . Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumtorilor)
proceduri simplificate si aspecte jurisdictionale.
In ansamblu se poate observa ca dreptul consumatorului este un drept de protectie. Desi esentialmente este un drept al intereselor private, spre deosebire de dreptul civil traditional raporturile juridice nu sunt de egalitate, partea consumator fiind prezumata a sta intr-o pozitie relativ defavorizata fata de partea operator economic, pozitie care este compensata printr-o serie de dispozitii de favoare care exced principilui egalitatii partilor. In plus necesitatea protejarii consumatorilor impune un rol activ al Statului si autoritatii publice de aceea dreptul consumatorilor nu poate fi privit exclusiv ca o parte a dreptului privat, necesitatea interventiei Statului conducind la edictarea unor norme care tin de dreptul consumatorului si care sunt caracterizate de raporturi de putere publica.
Dreptul consumatorului s-a nascut din dezvoltarea din dezvoltarea miscarii consumeriste, in scopul de a proteja consumatorul in raporturile sale cu intreprinderile producatoare. Pentru prima data dreptul consumatorului a fost afirmat in Statele Unite odata cu Amiscarea lui Ralph Nader indreptata in particular impotriva producatorilor de automobile. Treptat s-a dezvoltat o legislatie proprie menita sa apere consimtamintul consumatorului at si sa asigure siguranta consumatorului.
In Romania problema protectiei consumatorului a aparut abia dupa 1989. Masurile legislative au fost timide la inceput. Abia dupa anul 2000, cand s-a pus in termeni concreti problema aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, fiind necesara armonizarea legislatiei romanesti cu dreptul comunitar, au aparut reglementari importante in materie.
II. Definitia dreptului consumatorului
Definirea dreptului consumatorului poate pleca de la o definitie legala pe care ne-o ofera Legea 296/2004 Codul consumului art.1.
„Prezenta lege, denumită în continuare Codul, are ca obiect reglementarea raporturilor juridice create între operatorii economici şi consumatori, cu privire la achiziţionarea de produse şi servicii, inclusiv a serviciilor financiare, asigurând cadrul necesar accesului la produse şi servicii, informării lor complete şi corecte despre caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor împotriva unor practici abuzive, participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori.”
Astfel ca putem defini dreptul consumatorului ca fiind acea ramura a dreptului care reglementeaza raporturilor juridice create între operatorii economici şi consumatori, cu privire la achiziţionarea de produse şi servicii, inclusiv a serviciilor financiare, asigurând cadrul necesar accesului la produse şi servicii, informării lor complete şi corecte despre caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor împotriva unor practici abuzive, participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori.
Desigur aceasta definitie este in primul rand una descriptiva si mai putin explicativa. Astfel ca unele explicatii, fara a intra in amaununte se impun.
In primul rand trebuie remarcata generalitatea raporturilor juridice care fac obiectul dreptului consumatorului. Dreptul consumatorului este o ramura a dreptului care are ca obiect un evantai de raporturi juridice, care izvorasc atat din acte juridice (contracte, acte unilaterale) dar si fapte juridice in sensul cel mai larg. Desi in cele mai multe cazuri raportul juridic de dreptul consumatorului se naste in legatura cu un contract, multe norme ale sale privesc situatii din afara relatiilor contractuale (de pilda norme cu privire la informarea corecta, publicitate etc.)
Participantii la aceste raporturi juridice sunt impartiti in doua categorii dihotomice antagoniste: operatorii economici si consumatorii.
Operatorii economici sunt definiti ca fiind persoana fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activităţii sale profesionale fabrică, importă, depozitează, transportă sau comercializează produse ori părţi din acestea sau prestează servicii. (L.296/2004 anexa 1, pct.1)
Consumatorii sunt orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale (L.296/2004 anexa 1, pct.13) . Se poate observa ca in aceasta categorie pot intra doar persoanele fizice persoanele juridice neputind participa la raporturi juridice caracteristice drepturlui consumatorilor in calitate de consumator. Doar prin exceptie asociatiile de persoane fizice se pot legitima ca fiind consumatori. Pe de alta parte aceste persoane fizice trebuie sa actioneze in afara activitatilor lor profesionale, fie ele comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.
Definitia explica care ar fi area de raporturi juridice care fac obiectul dreptului consumatorilor si anume achiziţionarea de produse şi servicii, inclusiv a serviciilor financiare, asigurând cadrul necesar accesului la produse şi servicii, informării lor complete şi corecte despre caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor împotriva unor practici abuzive, participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori.
Mai explicit se pot detalia cateva arii de interes care constituie si principalele ramuri ale dreptului consumatorului:
Informarea consumatorilor (ex. etichetarea produselor, informarea asupra termenelor de livrare ),
Practici comerciale reglementate (ex. publicitatea, vanzarea la distanta, vanzarile directe),
Practici comerciale ilicite (ex. vanzari fara comanda prealabila, refuz de a vinde sau presta serviciul sau conditionarea acestora)
Conditii generale ale contractelor (ex. in special problematica clauzelor abuzive),
Conformitatea si securitatea produselor si serviciilor (ex. garantiile legale si conventionale)
Serviciile financiare ( ex. contractele de credit)
La acestea se adauga aspectele institutionale si procedurale
asociatiile consumatorilor – am remarcat deja posibilitatea consumatorilor de a actiona in cadrul asociatiilor
institutiile implicate si puterile acestora (ex . Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumtorilor)
proceduri simplificate si aspecte jurisdictionale.
In ansamblu se poate observa ca dreptul consumatorului este un drept de protectie. Desi esentialmente este un drept al intereselor private, spre deosebire de dreptul civil traditional raporturile juridice nu sunt de egalitate, partea consumator fiind prezumata a sta intr-o pozitie relativ defavorizata fata de partea operator economic, pozitie care este compensata printr-o serie de dispozitii de favoare care exced principilui egalitatii partilor. In plus necesitatea protejarii consumatorilor impune un rol activ al Statului si autoritatii publice de aceea dreptul consumatorilor nu poate fi privit exclusiv ca o parte a dreptului privat, necesitatea interventiei Statului conducind la edictarea unor norme care tin de dreptul consumatorului si care sunt caracterizate de raporturi de putere publica.
Comentarii