Importante sunt însă calităţile sub care poate fi identificat operatorul economic.
Urmărind lanţul economic aceste ipostaze sunt:
1. Producător:
a) operatorul economic care fabrică un produs finit sau o componentă a unui produs;
b) operatorul economic care fabrică materie primă;
c) operatorul economic care îşi aplică denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe produs;
d) operatorul economic care recondiţionează produsul;
e) operatorul economic sau distribuitorul care prin activitatea sa modifică caracteristicile produsului;
f) reprezentantul înregistrat în România al unui operator economic care nu are sediul în România sau, în cazul inexistenţei acestuia, importatorul produsului;
g) operatorul economic care importă produse în vederea realizării ulterioare a unei operaţiuni de vânzare, închiriere, leasing sau orice altă formă de distribuţie specifică derulării afacerilor sale;
h) distribuitorul produsului importat, în cazul în care nu se cunoaşte importatorul, chiar dacă producătorul este menţionat;
i) distribuitorul produsului, în cazul în care importatorul nu poate fi identificat, dacă nu informează persoana prejudiciată în termen de 30 de zile de la cererea acesteia asupra identităţii importatorului;
Se observă noţiunea de producător este mai largă decât ceea ce în general se înţelege în limbajul obişnuit prin producător. Această operaţiune de a prezuma prin lege calitatea de producător unor operatori economici care nu au această calitate în înţelesul comun sau economic al noţiunii este realizată în sensul de a proteja consumatorul şi a asigura acestuia posibilitatea efectivă de a fi despăgubit dacă drepturile sale au fost încălcate.
2. Distribuitor este operatorul economic din lanţul de distribuţie, a cărui activitate profesională nu afectează caracteristicile produsului;
3. Vânzător este distribuitorul care oferă produsul consumatorilor;
Prestator - operatorul economic care furnizează servicii.
Această terminologie este departe de a fi constant utilizată în redactarea altor acte normative incidente în protecţia consumatorilor.
Legea 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte este evident preocupată de definirea noţiunii de producător.
Astfel, producător este:
1. fabricantul produsului finit al unei materii prime sau părţi componente ale produsului;
2. orice persoană care se prezintă ca producător, prin faptul că îşi înscrie pe produs numele, marca sau alt semn distinctiv;
3. orice altă persoană, care importă un produs în România în vederea vânzării, închirierii, cumpărării sau altei forme de înstrăinare în cadrul activităţii proprii de comercializare în cadrul societăţii, este considerată producător al acestuia şi răspunde în aceeaşi măsură ca şi producătorul;
4. orice altă persoană, care importă un produs din Uniunea Europeană în vederea vânzării, închirierii, cumpărării sau altei forme de înstrăinare în cadrul activităţii proprii de comercializare în cadrul societăţii, este considerată producător al acestuia şi răspunde în aceeaşi măsură ca şi producătorul;
5. dacă producătorul unui produs nu poate fi identificat, fiecare furnizor al produsului respectiv va fi tratat drept producător, dacă el nu comunică consumatorului prejudiciat, într-un interval de timp rezonabil, datele de identificare a producătorului sau a persoanei care i-a furnizat produsul; această dispoziţie este valabilă şi pentru un produs importat, în cazul în care produsul nu indică identitatea importatorului prevăzut la pct. 3 ori 4, chiar dacă este precizat numele producătorului; (art. 2 din Lege).
Încă şi mai extins, într-un anume sens, este definit producătorul conform Legii 245/2004 privind securitatea generală a produselor, astefel acesta poate fi:
1. fabricantul produsului, în cazul în care este stabilit în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene şi orice altă persoană care se prezintă ca producător prin aplicarea pe produs a numelui său, a mărcii sale sau a unui alt semn distinctiv ori persoana care recondiţionează produsul;
2. reprezentantul producătorului, în cazul în care producătorul nu este stabilit în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene, sau, în absenţa unui reprezentant stabilit în România ori într-un stat membru al Uniunii Europene, importatorul produsului;
3. alţi operatori economici din lanţul de comercializare, în măsura în care activităţile lor pot aduce atingere caracteristicilor de securitate a unui produs.
În alte cazuri noţiunea de operator economic capătă în legi care reglementează arii foarte limitate de activitate un echivalent specific categoriei de operatori economici care operează în respectiva arie de activitate. Ca exemplu, Legea 365/2002 privind comerţul electronic, foloseşte termenul de furnizor de servicii ca fiind orice persoană fizică sau juridică ce pune la dispoziţie unui număr determinat sau nedeterminat de persoane un serviciu al societăţii informaţionale. Sau Ordonanţa Guvernului 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice foloseşte termenul încă mai concret de agenţie de turism definită ca fiind orice unitate specializată, persoană juridică, care organizează, oferă şi vinde pachete de servicii turistice sau componente ale acestora. Agenţiile de turism pot fi de următoarele tipuri: a) agenţie de turism touroperatoare, având ca obiect de activitate organizarea şi vânzarea pe cont propriu a pachetelor de servicii turistice sau a componentelor acestora, direct sau prin intermediari; b) agenţie de turism detailistă, care vinde sau oferă spre vânzare, în contul unei agenţii de turism touroperatoare, pachete de servicii turistice sau componente ale acestora contractate cu aceasta.
La fel ca noţiunea de producător cde a de vânzător cunoaşte unele variaţii de definire, determinate de specificul domeniului de regelementare a actului normativ.
Legea 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora defineşte vânzătorul ca fiind persoana fizică sau juridică autorizată, care, în cadrul activităţii sale, comercializează produse în condiţiile unui contract încheiat cu consumatorul. Definiţia pune accentul pe caracterul contractual dintre vânzător şi consumator, având în vedere consecinţele juridice în planul garanţiilor pe care le acordă vânzătorul. De notat că sublinierea acestui caracter contractual nu este neaparat în favoarea consumatorului, deoarece, cunoaştem din teoria generală a frăspunderii civilă că în cadrul răspunderii contractuale daunele morale nu fac obiectul vreunei posibilităţi de despăgubire.
Conform Legii 282/2004 privind protecţia dobânditorilor cu privire la unele aspecte ale contractelor purtând asupra dobândirii unui drept de utilizare pe durată limitată a unor bunuri imobiliare, noţiunea de vânzător se desparte de produs (ca obiect material) şi se referă la bunuri imateriale, drepturi. Astfel, potrivit acestei legi, vânzător este orice persoană fizică sau juridică care, în cadrul activităţii sale profesionale şi acţionând în raporturile contractuale reglementate de prezenta lege, constituie, transferă sau se angajează să transfere dreptul reglementat ca obiect al contractului.
În fine, nu trebuie uitat că subiectele de drept din cadrul dreptului consumatorului, nu sunt întotdeauna cele două părţi consumator şi operator economic aflaţi în raporturi contractuale, ci dreptul consumatorului are şi un important aspect de drept public în care principalul actor este autoritatea publică cu atribuţii în domeniu, care este definită în Codul consumului ca fiind autoritatea administraţiei publice centrale şi serviciile sale deconcentrate abilitate să constate şi să aplice sancţiuni pentru nerespectarea dispoziţiilor privind protecţia consumatorilor.
Urmărind lanţul economic aceste ipostaze sunt:
1. Producător:
a) operatorul economic care fabrică un produs finit sau o componentă a unui produs;
b) operatorul economic care fabrică materie primă;
c) operatorul economic care îşi aplică denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe produs;
d) operatorul economic care recondiţionează produsul;
e) operatorul economic sau distribuitorul care prin activitatea sa modifică caracteristicile produsului;
f) reprezentantul înregistrat în România al unui operator economic care nu are sediul în România sau, în cazul inexistenţei acestuia, importatorul produsului;
g) operatorul economic care importă produse în vederea realizării ulterioare a unei operaţiuni de vânzare, închiriere, leasing sau orice altă formă de distribuţie specifică derulării afacerilor sale;
h) distribuitorul produsului importat, în cazul în care nu se cunoaşte importatorul, chiar dacă producătorul este menţionat;
i) distribuitorul produsului, în cazul în care importatorul nu poate fi identificat, dacă nu informează persoana prejudiciată în termen de 30 de zile de la cererea acesteia asupra identităţii importatorului;
Se observă noţiunea de producător este mai largă decât ceea ce în general se înţelege în limbajul obişnuit prin producător. Această operaţiune de a prezuma prin lege calitatea de producător unor operatori economici care nu au această calitate în înţelesul comun sau economic al noţiunii este realizată în sensul de a proteja consumatorul şi a asigura acestuia posibilitatea efectivă de a fi despăgubit dacă drepturile sale au fost încălcate.
2. Distribuitor este operatorul economic din lanţul de distribuţie, a cărui activitate profesională nu afectează caracteristicile produsului;
3. Vânzător este distribuitorul care oferă produsul consumatorilor;
Prestator - operatorul economic care furnizează servicii.
Această terminologie este departe de a fi constant utilizată în redactarea altor acte normative incidente în protecţia consumatorilor.
Legea 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte este evident preocupată de definirea noţiunii de producător.
Astfel, producător este:
1. fabricantul produsului finit al unei materii prime sau părţi componente ale produsului;
2. orice persoană care se prezintă ca producător, prin faptul că îşi înscrie pe produs numele, marca sau alt semn distinctiv;
3. orice altă persoană, care importă un produs în România în vederea vânzării, închirierii, cumpărării sau altei forme de înstrăinare în cadrul activităţii proprii de comercializare în cadrul societăţii, este considerată producător al acestuia şi răspunde în aceeaşi măsură ca şi producătorul;
4. orice altă persoană, care importă un produs din Uniunea Europeană în vederea vânzării, închirierii, cumpărării sau altei forme de înstrăinare în cadrul activităţii proprii de comercializare în cadrul societăţii, este considerată producător al acestuia şi răspunde în aceeaşi măsură ca şi producătorul;
5. dacă producătorul unui produs nu poate fi identificat, fiecare furnizor al produsului respectiv va fi tratat drept producător, dacă el nu comunică consumatorului prejudiciat, într-un interval de timp rezonabil, datele de identificare a producătorului sau a persoanei care i-a furnizat produsul; această dispoziţie este valabilă şi pentru un produs importat, în cazul în care produsul nu indică identitatea importatorului prevăzut la pct. 3 ori 4, chiar dacă este precizat numele producătorului; (art. 2 din Lege).
Încă şi mai extins, într-un anume sens, este definit producătorul conform Legii 245/2004 privind securitatea generală a produselor, astefel acesta poate fi:
1. fabricantul produsului, în cazul în care este stabilit în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene şi orice altă persoană care se prezintă ca producător prin aplicarea pe produs a numelui său, a mărcii sale sau a unui alt semn distinctiv ori persoana care recondiţionează produsul;
2. reprezentantul producătorului, în cazul în care producătorul nu este stabilit în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene, sau, în absenţa unui reprezentant stabilit în România ori într-un stat membru al Uniunii Europene, importatorul produsului;
3. alţi operatori economici din lanţul de comercializare, în măsura în care activităţile lor pot aduce atingere caracteristicilor de securitate a unui produs.
În alte cazuri noţiunea de operator economic capătă în legi care reglementează arii foarte limitate de activitate un echivalent specific categoriei de operatori economici care operează în respectiva arie de activitate. Ca exemplu, Legea 365/2002 privind comerţul electronic, foloseşte termenul de furnizor de servicii ca fiind orice persoană fizică sau juridică ce pune la dispoziţie unui număr determinat sau nedeterminat de persoane un serviciu al societăţii informaţionale. Sau Ordonanţa Guvernului 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice foloseşte termenul încă mai concret de agenţie de turism definită ca fiind orice unitate specializată, persoană juridică, care organizează, oferă şi vinde pachete de servicii turistice sau componente ale acestora. Agenţiile de turism pot fi de următoarele tipuri: a) agenţie de turism touroperatoare, având ca obiect de activitate organizarea şi vânzarea pe cont propriu a pachetelor de servicii turistice sau a componentelor acestora, direct sau prin intermediari; b) agenţie de turism detailistă, care vinde sau oferă spre vânzare, în contul unei agenţii de turism touroperatoare, pachete de servicii turistice sau componente ale acestora contractate cu aceasta.
La fel ca noţiunea de producător cde a de vânzător cunoaşte unele variaţii de definire, determinate de specificul domeniului de regelementare a actului normativ.
Legea 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora defineşte vânzătorul ca fiind persoana fizică sau juridică autorizată, care, în cadrul activităţii sale, comercializează produse în condiţiile unui contract încheiat cu consumatorul. Definiţia pune accentul pe caracterul contractual dintre vânzător şi consumator, având în vedere consecinţele juridice în planul garanţiilor pe care le acordă vânzătorul. De notat că sublinierea acestui caracter contractual nu este neaparat în favoarea consumatorului, deoarece, cunoaştem din teoria generală a frăspunderii civilă că în cadrul răspunderii contractuale daunele morale nu fac obiectul vreunei posibilităţi de despăgubire.
Conform Legii 282/2004 privind protecţia dobânditorilor cu privire la unele aspecte ale contractelor purtând asupra dobândirii unui drept de utilizare pe durată limitată a unor bunuri imobiliare, noţiunea de vânzător se desparte de produs (ca obiect material) şi se referă la bunuri imateriale, drepturi. Astfel, potrivit acestei legi, vânzător este orice persoană fizică sau juridică care, în cadrul activităţii sale profesionale şi acţionând în raporturile contractuale reglementate de prezenta lege, constituie, transferă sau se angajează să transfere dreptul reglementat ca obiect al contractului.
În fine, nu trebuie uitat că subiectele de drept din cadrul dreptului consumatorului, nu sunt întotdeauna cele două părţi consumator şi operator economic aflaţi în raporturi contractuale, ci dreptul consumatorului are şi un important aspect de drept public în care principalul actor este autoritatea publică cu atribuţii în domeniu, care este definită în Codul consumului ca fiind autoritatea administraţiei publice centrale şi serviciile sale deconcentrate abilitate să constate şi să aplice sancţiuni pentru nerespectarea dispoziţiilor privind protecţia consumatorilor.
Comentarii