Practica preluarii unor secvente TV in cadrul site-urilor WEB. Aspecte juridice privind drepturile de autor
Publicat initial in: avocatnet.ro
In practica realizatorilor unor site-uri web, in primul rand este vorba de cele care organizeaza fluxuri de stiri sau a unor ziare on-line se regaseste preluarea unor secvente TV de la diverse canale. Aceasta practica pune insa serioase probleme legate de legalitate."
De la inceput este necesara o distincţie intre site-urile care utilizeaza aceasta practica prin oferirea de legaturi catre secvenţele TV care se regasesc in cadrul unor servicii de gazduire de material audio-video (site-uri gen YouTube sau similare) si cele care ofera secvenţele TV ca resurse proprii ale site-ului respectiv.
Prima categorie, cei care ofera doar un link sau un frame catre un alt site furnizor al conţinutului audio-video, se considera in general protejata de vreo raspundere. Faţa de gradul de imaturitate al protecţiei drepturilor de autor in Romania, se poate considera, cel puţin pentru stadiul actual, ca o astfel de practica asigura o exonerare de raspundere privind o eventuala reclamanţie in legatura cu incalcarea drepturilor de autor. Totusi nu trebuie uitat ca in alte ţari din cadrul Uniunii Europene practicile de deeplinking si framing au fost condamnate. Desigur, este recunoscut ca hyperlink este modalitatea tehnica care constituie temeiul funcţionarii Internetului, dar, atunci cand aceste legaturi fie de tipul hypertext (legaturile intre pagini web bazate pe un fragment de text) fie bazate pe imagini (accesarea unei poze sau material video printr-o imagine care serveste ca link) fie prin integrarea completa sau parţiala a unei pagini web in alta pagina web (framing), daca depaseste nevoile comunicarii legaturii obisnuite intre paginile web, atunci au fost sancţionata ca o incalcare a dreptului de autor.
Prima categorie, cei care ofera doar un link sau un frame catre un alt site furnizor al conţinutului audio-video, se considera in general protejata de vreo raspundere. Faţa de gradul de imaturitate al protecţiei drepturilor de autor in Romania, se poate considera, cel puţin pentru stadiul actual, ca o astfel de practica asigura o exonerare de raspundere privind o eventuala reclamanţie in legatura cu incalcarea drepturilor de autor. Totusi nu trebuie uitat ca in alte ţari din cadrul Uniunii Europene practicile de deeplinking si framing au fost condamnate. Desigur, este recunoscut ca hyperlink este modalitatea tehnica care constituie temeiul funcţionarii Internetului, dar, atunci cand aceste legaturi fie de tipul hypertext (legaturile intre pagini web bazate pe un fragment de text) fie bazate pe imagini (accesarea unei poze sau material video printr-o imagine care serveste ca link) fie prin integrarea completa sau parţiala a unei pagini web in alta pagina web (framing), daca depaseste nevoile comunicarii legaturii obisnuite intre paginile web, atunci au fost sancţionata ca o incalcare a dreptului de autor.
stfel comentariile de mai jos se refera mai ales la paginile web din a doua categori, cele care ofera conţinutul TV ca o resursa propri a site-ului, fara a uita ca, reluam, nici cele din prima categorie nu sunt la adapost de raspundere.
O astfel de analiza se poate face din mai multe puncte de vedere.
1. Protecţia operei audiovizuale
Majoritatea transmisiunilor TV pot fi definite ca opere audiovizuale.Legea 8/1996 a drepturilor de autor defineste opera audivizuala ca „opera cinematogrfica, opera exprimata printr-un procedeu similar cinematografiei sau orice alta opera constand dintr-o succesiune de imagini in miscare insoţite sau nu de sunete” Dincolo de neajunsurile acestei definiţii, se poate usor recunoaste ca un film sau o alta emisiune de divertisment face obiectul protecţiei legale ca opera udiovizuala. Tot asa, in ciuda unor reţineri, documentarele fac obiectul protecţiei ca opera audivizuala. Trebuie facuta distincţia insa intre documentar, care presupune o anumita concepţie si contribuţie originala a autoruluisi simpla fixare a unor evenimente politice, mitinguri etc. Acestea nu sunt opere audiovizuale si nu sunt protejate ca atare. De asemenea, simpla relatare a unor stiri nu reprezinta opera audiovizuala.
Transmiterea acestora prin intermediul Internetului constituie act de comunicare publica conform art.15 alin.1 din Legea nr.8/1996, iar comunicarea publica fara acordul autorului sau deţinatorului drepturilor este sancţionabila atat civil cat si penal.
O astfel de analiza se poate face din mai multe puncte de vedere.
1. Protecţia operei audiovizuale
Majoritatea transmisiunilor TV pot fi definite ca opere audiovizuale.Legea 8/1996 a drepturilor de autor defineste opera audivizuala ca „opera cinematogrfica, opera exprimata printr-un procedeu similar cinematografiei sau orice alta opera constand dintr-o succesiune de imagini in miscare insoţite sau nu de sunete” Dincolo de neajunsurile acestei definiţii, se poate usor recunoaste ca un film sau o alta emisiune de divertisment face obiectul protecţiei legale ca opera udiovizuala. Tot asa, in ciuda unor reţineri, documentarele fac obiectul protecţiei ca opera audivizuala. Trebuie facuta distincţia insa intre documentar, care presupune o anumita concepţie si contribuţie originala a autoruluisi simpla fixare a unor evenimente politice, mitinguri etc. Acestea nu sunt opere audiovizuale si nu sunt protejate ca atare. De asemenea, simpla relatare a unor stiri nu reprezinta opera audiovizuala.
Transmiterea acestora prin intermediul Internetului constituie act de comunicare publica conform art.15 alin.1 din Legea nr.8/1996, iar comunicarea publica fara acordul autorului sau deţinatorului drepturilor este sancţionabila atat civil cat si penal.
3. Drepturile conexe ale organismelor de televiziune
Dupa cum am subliniat mai sus un canal TV poate transmite atat conţinut protejat prin drepturile de autor sau drepturile conexe (filme, emisiuni de divertisment, preluari de spectacole, documentare) cat si conţinut neprotejat precum imagini de la evenimente politice sau relatari de stiri.
Totuţi nu trebuie uitat ca, fie si faţa de acest conţinut neprotejat in sine organismul d eteleviziune are un drept conex sapecial care ai protejeaza programul transmis in totalitatea sa indiferent daca conţinutul programului este sau nu protejat prin drepturi de autor sau conexe (art.113 din Legea 8 /1996). Astfel ca preluarea pe un site a conţinutului unui program TV fara consimţamantulrespectivului canal de televiziune, chiar daca acel conţinut nu este protejat in sine, insemana tot o comunicare publica ilegala, din perspectiva acestui drept si protecţii speciale pentru programele TV conferite de lege.
4. Situaţia speciala a programelor sportive
Programele pun poate cele mai multe probleme din punct de vedere practic deoarece drepturile de trasnmisie platite de televiziuni sunt extrem de ridicate, si destul de probabil ca un organism de televiziune sa reacţioneze la o preluare pe un site a programului sportiv fara acordul sau, ţinand seama de sumele mari investite si interesul de a-si proteja aceasta investiţie.
Surprinzator, dar totusi real, drepturile de transmisiune pentru competiţiile sportive nu sunt reglementate in nici o lege, si nici pe plan internaţional situaţia nu este mult diferita. Nu este in nici un caz vorba de drepturi de autor sau drepturi conexe, fotbalistii nu sunt artisti decat intr-un limbaj metaforic. Totusi aceste drepturi sunt universal recunoscute incat se poate vorbi de un drept de propritate intelectuala recunoscut cutumiar. Unele legislaţii au introdus noţiunea de drept de spectacol sau drept de stadion, insa aceste noţiuni sunt necunoscute la noi. Televiziunile se pot folosi insa, indiferent de controversele care exista asupra tipului de protecţie ce se acorda spectacolului sportiv, de dreptul conex recunoscut de art.113 din Legea nr.8/1996 pentru a interzice preluarea transmisiunilor lor sportive in cadrul unor site-uri web.
Dupa cele prezentate concluzia pare descurajanta, practic realizatorul site-ului web nu poate prelua nimic fara sa obţina acordul organismului de televiziune in cauza.
Totusi legislaţia ofera portiţele sale.
Cea mai indicata metoda este utilizarea dreptului la citare.
Art. 33 alin.1 lit. b din Legea nr.8/1996 privind drepturile de autor da dreptul oricarei peroane a foloseasca scurte citate dintr-o opera, in scop de analiza, comentariu, sau critica ori cu titlu de exemplificare, in masura in care folosirea lor justifica intinderea citatului.
Acest articol trebui interpreta si relativ la art.33 alin.2 lit.a din legea 8/1996 care permite comunicarea publica fara un avantaj direct sau indirect, comercial sau economic de scurte extrase din reportaje televizate in scopul informarii asupra problemelor de actualitate.
Este indiscutabil ca in cadrul dreptului de citare nu ne referim doar la opere scrise ci la toate operele, inclusiv cele audiovizuale, muzicale, etc. (acolo unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa distingem).
Important este ca acest drept sa fie folosit in limitele sale, si anume in a rezista tentaţiei de transforma site-ul intr-o colecţie de fragmente video preluate de la televiziuni.
Pe de alta parte ce inţelege legea prin lipsa avantajului economic sau comercial, direct sau indirect, este greu de spus in cadrul lipsei oricarei practici judiciare relevante pentru noi. Desigur ca oferirea materialului audio-video astfel preluat contra cost sau insoţit de mesaje publicitare poate fi interpretata ca o exercitare a dreptului in afara limitelor lui.
O alta precizare necesara este ca invocarea dreptului la preluarea de extrase de 3 minute privind evenimentle de interes general nu poate fi aplicabila in speţa deoarece acest drept se aplica doar organismelor de radiodifuziune (televiziunilor) conform Legii 504/2002 a audiovizualului. Atat timp cat site-ul nu a obţinut o licenai de radiodifuzor nu poate invoca acest drept.
Dupa cum am subliniat mai sus un canal TV poate transmite atat conţinut protejat prin drepturile de autor sau drepturile conexe (filme, emisiuni de divertisment, preluari de spectacole, documentare) cat si conţinut neprotejat precum imagini de la evenimente politice sau relatari de stiri.
Totuţi nu trebuie uitat ca, fie si faţa de acest conţinut neprotejat in sine organismul d eteleviziune are un drept conex sapecial care ai protejeaza programul transmis in totalitatea sa indiferent daca conţinutul programului este sau nu protejat prin drepturi de autor sau conexe (art.113 din Legea 8 /1996). Astfel ca preluarea pe un site a conţinutului unui program TV fara consimţamantulrespectivului canal de televiziune, chiar daca acel conţinut nu este protejat in sine, insemana tot o comunicare publica ilegala, din perspectiva acestui drept si protecţii speciale pentru programele TV conferite de lege.
4. Situaţia speciala a programelor sportive
Programele pun poate cele mai multe probleme din punct de vedere practic deoarece drepturile de trasnmisie platite de televiziuni sunt extrem de ridicate, si destul de probabil ca un organism de televiziune sa reacţioneze la o preluare pe un site a programului sportiv fara acordul sau, ţinand seama de sumele mari investite si interesul de a-si proteja aceasta investiţie.
Surprinzator, dar totusi real, drepturile de transmisiune pentru competiţiile sportive nu sunt reglementate in nici o lege, si nici pe plan internaţional situaţia nu este mult diferita. Nu este in nici un caz vorba de drepturi de autor sau drepturi conexe, fotbalistii nu sunt artisti decat intr-un limbaj metaforic. Totusi aceste drepturi sunt universal recunoscute incat se poate vorbi de un drept de propritate intelectuala recunoscut cutumiar. Unele legislaţii au introdus noţiunea de drept de spectacol sau drept de stadion, insa aceste noţiuni sunt necunoscute la noi. Televiziunile se pot folosi insa, indiferent de controversele care exista asupra tipului de protecţie ce se acorda spectacolului sportiv, de dreptul conex recunoscut de art.113 din Legea nr.8/1996 pentru a interzice preluarea transmisiunilor lor sportive in cadrul unor site-uri web.
Dupa cele prezentate concluzia pare descurajanta, practic realizatorul site-ului web nu poate prelua nimic fara sa obţina acordul organismului de televiziune in cauza.
Totusi legislaţia ofera portiţele sale.
Cea mai indicata metoda este utilizarea dreptului la citare.
Art. 33 alin.1 lit. b din Legea nr.8/1996 privind drepturile de autor da dreptul oricarei peroane a foloseasca scurte citate dintr-o opera, in scop de analiza, comentariu, sau critica ori cu titlu de exemplificare, in masura in care folosirea lor justifica intinderea citatului.
Acest articol trebui interpreta si relativ la art.33 alin.2 lit.a din legea 8/1996 care permite comunicarea publica fara un avantaj direct sau indirect, comercial sau economic de scurte extrase din reportaje televizate in scopul informarii asupra problemelor de actualitate.
Este indiscutabil ca in cadrul dreptului de citare nu ne referim doar la opere scrise ci la toate operele, inclusiv cele audiovizuale, muzicale, etc. (acolo unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa distingem).
Important este ca acest drept sa fie folosit in limitele sale, si anume in a rezista tentaţiei de transforma site-ul intr-o colecţie de fragmente video preluate de la televiziuni.
Pe de alta parte ce inţelege legea prin lipsa avantajului economic sau comercial, direct sau indirect, este greu de spus in cadrul lipsei oricarei practici judiciare relevante pentru noi. Desigur ca oferirea materialului audio-video astfel preluat contra cost sau insoţit de mesaje publicitare poate fi interpretata ca o exercitare a dreptului in afara limitelor lui.
O alta precizare necesara este ca invocarea dreptului la preluarea de extrase de 3 minute privind evenimentle de interes general nu poate fi aplicabila in speţa deoarece acest drept se aplica doar organismelor de radiodifuziune (televiziunilor) conform Legii 504/2002 a audiovizualului. Atat timp cat site-ul nu a obţinut o licenai de radiodifuzor nu poate invoca acest drept.
Comentarii