Protectia conferita fotografiei portret (CJUE)

O hotărâre interesantă din perspectiva drepturilor de autor a fost emisă de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Este vorba de Hotărârea dată în cauza C‑145/10, din 1 decembrie 2011 privind o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Handelsgericht Wien (Austria)

Hotărârea prezintă interes prin interpretările pe care le emite în domeniul protecţiei fotografiei portret. Aceste interpretări, deşi nu sunt neaşteptate, sunt importante ţinând seama că jurisprudemnţa Curţii devine parte a dreptului Uniunii Europene deci este obligatorie şi în România.

Situaţia de fapt.

În 1998 o fetiţă, Natascha Kampusch, a fost răpită. Cu această ocazie a fost distribuită o fotografie realizată de Eva‑Maria Painer cu puţin timp înainte de răpire. În 2006 Natascha Kampusch a scăpat din captivitate. În lipsa altor fotografii mai multe ziare au ilustrat articolele care relatau această ştire cu această fotografie din 1998, unele chiar producând o prelucrare a fotografiei “cum ar trebui să arate “ tânara respectivă în anul 2006 pornind de la fotografia de 1998.

Eva‑Maria Painer a reclamat editurile respective pentru folosirea neautorizată a fotografiei. Instanţa naţională a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene privind aplicarea dreptului Uniunii raportat la protecţia drepturilor de autor în cazul concret al fotografiei portret.

În special următoarele dispoziţii din dreptul Uniunii erau de interes:

Articolul 5 din Directiva 2001/29, intitulat „Excepții și limitări”, prevede la alineatul (3) literele (d) și (e):

„Statele membre pot să prevadă excepții sau limitări la drepturile prevăzute la articolele 2 și 3 în următoarele cazuri:

[...]

(d)      utilizarea de citate în scop de critică sau recenzie, cu condiția ca acestea să se refere la o operă sau un alt obiect protejat care a fost deja pus în mod legal la dispoziția publicului, să fie indicată sursa, inclusiv numele autorului, cu excepția cazurilor în care acest lucru se dovedește imposibil, și ca folosirea lor să fie în conformitate cu practica corectă și în măsura justificată de anumite scopuri speciale;

(e)      utilizarea pentru scopuri de siguranță publică sau pentru a asigura buna desfășurare a procedurilor administrative, parlamentare sau judiciare [sau informarea corespunzătoare cu privire la acestea];

[...]”

Articolul 5 alineatul (5) din directiva menționată prevede:

„Excepțiile și limitările prevăzute la alineatele (1), (2), (3) și (4) se aplică numai în anumite cazuri speciale care nu intră în conflict cu exploatarea normală a operei sau a altui obiect protejat și nu aduc în mod nejustificat atingere intereselor legitime ale titularului dreptului.”

Întrebările transmise de instanţa din Austria au fost mai complex formulate dar în esenţă se refereau la următoarele probleme:

1.    Dacă fotografia portret este protejată sau, dacă este protejată, beneficiază totuşi de o protecţie mai slabă din punctual de vedere al drepturilor de autor. Concluzia Curţii a fost că nicio normă nu poate fi interpretată că fotografia portret este exclusă de la protecţia drepturilor de autor sau beneficiază de o protecţie mai slabă.

Cităm din hotărârea Curţii:

“Astfel cum rezultă din considerentul (17) al Directivei 93/98, o creație intelectuală este proprie autorului său atunci când reflectă personalitatea acestuia.

Or, această situație se regăsește în cazul în care autorul a putut să își exprime capacitățile creative cu ocazia realizării operei făcând alegeri libere și creative (a se vedea, a contrario, Hotărârea din 4 octombrie 2011, Football Association Premier League și alții, C‑403/08 și C‑429/08, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 98).

În ceea ce privește fotografia portret, trebuie subliniat că autorul va putea să facă alegeri libere și creative în mai multe moduri și la momente diferite pe parcursul realizării fotografiei.

În stadiul fazei preparatorii, autorul va putea alege amplasarea în cadru, poziția persoanei care urmează să fie fotografiată sau lumina. La momentul realizării fotografiei portret, el va putea alege încadrarea, unghiul de fotografiere sau atmosfera creată. În sfârșit, cu ocazia developării clișeului, autorul va putea alege dintre diversele tehnici de developare existente tehnica pe care dorește să o adopte sau poate proceda, dacă este cazul, la utilizarea de programe informatice.

Prin alegerile sale, autorul unei fotografii portret este astfel în măsură să îi imprime operei create „nota personală”.

În consecință, în ceea ce privește o fotografie portret, marja de care dispune autorul pentru a‑și exercita capacitățile creative nu este neapărat redusă sau chiar inexistentă.”

În ce priveşte problema dacă o astfel de protecție este mai redusă decât protecția de care beneficiază alte opere, în special celelalte opere fotografice, Curtea reţine că autorul unei opere protejate beneficiază, în temeiul articolului 2 litera (a) din Directiva 2001/29, în special de dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloace și în orice formă, în totalitate sau în parte.

În această privință, Curtea a statuat că sfera protecției conferite prin această dispoziție trebuie să fie cuprinzătoare (a se vedea Hotărârea Infopaq International).

 În plus, trebuie să se constate că niciun element al Directivei 2001/29 sau al unei alte directive aplicabile în materie nu permite să se considere că întinderea unei astfel de protecții depinde de existența unor eventuale diferențe între posibilitățile de creație artistică cu ocazia realizării diferitor categorii de opere.

Prin urmare, în ceea ce privește o fotografie portret, protecția conferită nu poate fi mai redusă decât protecția de care beneficiază alte opere, inclusiv celelalte opere fotografice.

2.    A doua problemă a fost dacă excepţia prevăzută pentru situaţii de “securitate public” de la protecţia dreptului de autor este aplicabilă într-o situaţie precum cea descrisă în speţă.

Curtea ea reţinut în primul rând că este în competenţa fiecărui stat să definească condiţiile în care trebuie pusă în aplicare aceaastă limitare a dreptului de autor. Însă această limitare nu trebuie să fie de natură să aducă atingere exercitării în limtele fireşti ale dreptului de autor. Pentru situaţţia descrisă Curtea apreciază că o editură nu poate ea singură să declare interesul public raportat la securitatea ublică pentru a utilize o operă protejatăă d edrepturi de autor, ci iniţiativa trebuie să vină din partea unei autorităţi.

De asemenea, Curtea a reţinut că argumentul “protejării libertăţii presei” nu se confundă cu interesul “securităţii publice” şi prin urmare nu poate fi reţinut ca motiv de limitare a dreptului de autor.

3.    Raportat la invocarea dreptului de citare, Curtea s-a pronunţat faţă de împrejurarea că opera sau un alt obiect protejat care este citat nu este însoțit de numele autorului sau al artistului interpret se opune aplicării acestui drept.

Curtea nu  exclude ipoteza ca autoritățile naționale de siguranță să fi fost la originea punerii la dispoziția publicului a fotografiilor în litigiu, care au făcut obiectul utilizării ulterioare de către pârâții din acțiunea principală.

Or, o astfel de punere la dispoziție nu impune, conform articolului 5 alineatul (3) litera (e) din Directiva 2001/29, spre deosebire de articolul 5 alineatul (3) litera (d) din directiva menționată, indicarea numelui autorului.

În consecință, omisiunea din partea utilizatorului inițial, care are dreptul de a invoca de citare, de a indica, cu ocazia punerii la dispoziția publicului a unei opere protejate, numele autorului său nu are nicio influență asupra caracterului licit al acestui act.

În speță, în ipoteza în care fotografiile în litigiu, în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) litera (e) din Directiva 2001/29, au fost inițial puse la dispoziția publicului de către autoritățile naționale de siguranță competente și în ipoteza în care, cu ocazia utilizării inițiale legale, nu a fost indicat numele autorului, o utilizare ulterioară a acelorași fotografii de către presă impunea în mod cert, indicarea sursei lor, însă nu în mod necesar a numelui autorului lor.

Astfel, dat fiind că nu revine presei obligația de a verifica dacă există vreun motiv pentru o astfel de omisiune, acesteia îi este imposibil ca, într‑o situație similară, să identifice și/sau să indice numele autorului și, prin urmare, presa trebuie considerată ca fiind scutită de obligația de principiu de a indica numele autorului.

Având în vedere acestea, în cazul în care, în aplicarea dreptului de citare, acest nume nu a fost indicat, obligația menționată trebuie considerată ca fiind respectată dacă a fost indicată numai sursa.