Proceduri judiciare
Monitorul Oficial, Partea I 411 20/06/2012 Decizie nr. 6 din 14/05/2012 - Emitent: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Intrare in vigoare: 20/06/2012 Decizie privind judecarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 6/2012
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 136 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, executarea hotărârilor judecătoreşti de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere în condiţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, se va efectua, în cazul concursului dintre creditorii fiscali şi ceilalţi creditori ai debitorului, potrivit Codului de procedură fiscală.
Monitorul Oficial, Partea I 411 20/06/2012 Decizie nr. 7 din 14/05/2012 - Emitent: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Intrare in vigoare: 20/06/2012 Decizie privind judecarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 7/2012
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 94 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare, raportat la art. 129 din acelaşi act normativ, ordonanţa preşedinţială prin care se dispune măsura plasării copilului în regim de urgenţă este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor, conform art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
Protecţia consumatorilor
Monitorul Oficial, Partea I 408 19/06/2012Regulament nr. 9 din 11/06/2012 - Emitent: Banca Naţională a României Intrare in vigoare: 19/06/2012 Regulament privind procedura de soluţionare a diferendelor dintre utilizatorii serviciilor de plată şi prestatorii de servicii de plată, aplicată de Banca Naţională a României
Reclamaţia privind diferendul apărut între utilizatorul-reclamant şi prestatorul-pârât se formulează în scris şi se transmite la sediul Băncii Naţionale a României din str. Lipscani nr. 25, sectorul 3, Bucureşti.
Reclamaţia trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii:
a) datele de identificare şi de contact ale părţilor;
b) descrierea detaliată a situaţiei;
c) o declaraţie pe propria răspundere a reclamantului, din care să rezulte dacă au fost sesizate şi alte autorităţi ale statului şi că nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă de către instanţa de judecată în aceeaşi cauză;
d) pretenţiile utilizatorului-reclamant şi, după caz, prevederile legale relevante pe care se întemeiază acestea;
e) lista documentelor furnizate în susţinerea reclamaţiei;
f) data şi semnătura utilizatorului-reclamant.
Reclamaţia trebuie să fie însoţită de cel puţin următoarele documente:
a) procura specială sau delegaţia avocaţială, în situaţia în care reclamantul este reprezentat;
b) cererea adresată prestatorului-pârât, prin care s-a încercat soluţionarea diferendului şi răspunsul acestuia, după caz;
c) declaraţia pe propria răspundere prin care utilizatorulreclamant îşi dă consimţământul pentru iniţierea procedurii şi care trebuie să conţină acordul său explicit cu privire la furnizarea către Banca Naţională a României, de către prestatorul-pârât implicat în diferend, a tuturor datelor şi informaţiilor pe care le consideră necesare despre clientul în cauză. Declaraţia descarcă prestatorul-pârât de obligaţia păstrării secretului profesional în domeniul bancar, în raport cu Banca Naţională a României;
d) orice documente pe care utilizatorul-reclamant le poate furniza în susţinerea reclamaţiei sale, certificate pentru conformitate cu originalul, în cazul în care sunt transmise copii.
Procedura reglementată de prezentul regulament este facultativă şi nu aduce atingere dreptului utilizatorilor de servicii de plată de a se adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor ori de a iniţia acţiuni în justiţie împotriva prestatorilor de servicii de plată sau de a apela la alte forme de soluţionare extrajudiciară a diferendelor.
Transporturi
Decizie nr. 494 din 10/05/2012 - Emitent: Curtea Constituţională Intrare in vigoare: 19/06/2012 Decizie referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere
Date personale
Monitorul Oficial, Partea I 406 18/06/2012 Lege nr. 82 din 13/06/2012 - Emitent: Parlamentul României Intrare in vigoare: 21/06/2012 Lege privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice
Legea Big Brother privind înregistrarea şi menţinerea timp de 6 luni a datelor de comunicaţii
Proprietăţi imobiliare
Monitorul Oficial, Partea I 404 18/06/2012 Decizie nr. 570 din 29/05/2012 - Emitent: Curtea Constituţională Intrare in vigoare: 18/06/2012 Decizie referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România
Admite, în parte, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, excepţie ridicată de Vasile Costea, Cătălina Costea, Sorin Mărginean, Carmen Angela Mărginean, Mihai Elekes, Maria Balazs, Dorel Eugen Sauca şi Demeter Arpad în Dosarul nr. 16.230/211/2006 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă, şi constată că prevederile referitoare la imobilul situat în Cluj-Napoca, Piaţa Unirii nr. 11, judeţul Cluj, prevăzut la poziţia 12 din anexa care face parte integrantă din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998, sunt neconstituţionale, în măsura în care privesc imobilele legal dobândite în proprietate privată înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998.
Curtea Constituţională pare să se fi orientat în sensul protecţiei dobânditorilor imobilelor în procedurile de restituire a proprietăţilor abuziv preluate de stat în timpul regimului comunist. Din motivare:
Prin urmare, în ceea ce priveşte imobilele ce apar ca fiind în proprietatea privată a autorilor excepţiei, în situaţia în care au fost legal dobândite, restituirea către comunitatea maghiară din România este neconstituţională, fiind în contradicţie cu principiul constituţional al garantării şi ocrotirii proprietăţii private, de vreme ce imobilele în cauză nu se mai aflau în proprietatea statului român la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998.
În acest context, măsura legislativă criticată este de natură să conducă la înfrângerea principiului securităţii raporturilor juridice civile, principiu ce constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept, astfel cum acesta este consacrat în mod expres prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală. În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, spre exemplu, în Hotărârea din 2 noiembrie 2010, pronunţată în Cauza Ştefănică şi alţii împotriva României, paragraful 31, că principiul securităţii raporturilor juridice decurge din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi constituie unul dintre elementele de bază ale statului de drept.
Curtea constată că includerea în sfera de reglementare a ordonanţei de urgenţă criticate a unor imobile ce anterior au intrat sub incidenţa prevederilor Legii nr. 112/1995 creează un climat de instabilitate legislativă, ceea ce în ultimă instanţă este de natură să conducă la nesocotirea principiului aşteptărilor legitime ale cetăţenilor în raport de evoluţia reglementărilor legale.
În acelaşi sens, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a recunoscut în mod implicit necesitatea respectării aşteptărilor legitime ale cetăţenilor cărora li se adresează o reglementare legală, spre exemplu, în Hotărârea din 15 iulie 2004, pronunţată în Cauza C-459/02 - Willy Gerekens şi Asociaţia agricolă Procol pentru promovarea comercializării produselor lactate împotriva Marelui Ducat al Luxemburgului, paragrafele 23 şi 24, sau Hotărârea din 29 iunie 2010, pronunţată în Cauza C-550/09 - Proces penal împotriva lui E. şi F., paragraful 59.
Diverese
Monitorul Oficial, Partea I 412 20/06/2012 Hotărâre din 03/08/2011 - Emitent: Curtea Europeană a Drepturilor Omului Intrare in vigoare: 20/06/2012 Hotărâre în cauza Sipoş împotriva României
Aprecierea Curţii
29. Curtea aminteşte, cu titlu introductiv, că, deşi art. 8 are ca obiect esenţial protejarea individului împotriva ingerinţelor arbitrare ale autorităţilor publice, acesta nu se limitează doar la a obliga statul să se abţină de la asemenea imixtiuni: la acest angajament negativ se pot adăuga obligaţii pozitive, inerente respectării efective a vieţii private sau de familie. Acestea pot necesita adoptarea măsurilor pentru respectarea vieţii private, inclusiv cu privire la raporturile dintre indivizi. Limita dintre obligaţiile pozitive şi negative ale statului în raport cu art. 8 nu se pretează unei definiţii precise, dar principiile aplicabile sunt comparabile. În special, în cele două cazuri, trebuie luat în considerare justul echilibru ce trebuie menţinut între interesul general şi interesele individuale, statul beneficiind în orice situaţie de o marjă de apreciere (Pfeifer împotriva Austriei, nr. 12.556/03, pct. 37, CEDO 2007-XII).
30. În prezenta cauză, Curţii îi revine sarcina de a stabili dacă statul, în contextul obligaţiilor pozitive care decurg din art. 8 din Convenţie, a menţinut un just echilibru între protecţia dreptului reclamantei la reputaţia sa, aspect ce ţine de dreptul la protecţia vieţii private, şi libertatea de exprimare protejată de art. 10 (Petrina, citată anterior, paragraful 36; Von Hannover împotriva Germaniei, nr. 59.320/00, paragraful 70, CEDO 2004-VI). Astfel, Curtea consideră că obligaţia pozitivă care decurge din art. 8 din Convenţie trebuie să se aplice în cazul în care afirmaţiile susceptibile să afecteze reputaţia unei persoane depăşesc limitele criticilor acceptabile din perspectiva art. 10 din Convenţie (Petrina, citată anterior, paragraful 39).
31. În speţă, Curtea observă în primul rând că nu se contestă faptul că cei din conducerea SRTV adresaseră comunicatul de presă jurnalelor pentru a răspunde la afirmaţiile prin care reclamanta denunţa reinstituirea cenzurii. Deşi ţine seama de loialitatea pe care reclamanta trebuia să o aibă faţă de angajator, Curtea consideră că afirmaţiile imputate acesteia pot fi considerate ca intrând de asemenea sub incidenţa protecţiei art. 10 din Convenţie şi că, în consecinţă, trebuie introduse în această calitate în balanţa intereselor aflate în joc.
32. Curtea reţine, în continuare, că reacţia conducerii SRTV nu a fost spontană: nu erau discuţii ţinute în direct şi greu de retractat (a se vedea, a contrario, Fuentes Bobo împotriva Spaniei, nr. 39.293/98, paragraful 46, 29 februarie 2000), ci un comunicat de presă întocmit de un departament specializat din televiziunea publică română.
33. Curtea observă în acest sens că afirmaţiile în litigiu conţineau afirmaţii care puneau în discuţie în mod direct discernământul reclamantei pe care o considerau victima unor manipulări politice. Se făcea totodată referire la problemele de familie ale reclamantei, precum şi la relaţiile conflictuale pe care le-ar fi creat la locul său de muncă. De altfel, Curtea observă că Tribunalul Bucureşti a admis că acel comunicat de presă din 20 ianuarie 2003 conţinea expresii defăimătoare la adresa reclamantei (supra, paragraful 17).
34. În aceste împrejurări, Curtea consideră că trebuie să se orienteze spre o examinare minuţioasă a conţinutului comunicatului de presă şi în special a afirmaţiilor referitoare la viaţa privată şi la reputaţia reclamantei.
35. În acest sens, Curtea observă că acel comunicat de presă a repus în context declaraţiile părţii interesate, scoţând la iveală litigiul de muncă subsecvent, elaborând astfel o prezentare a faptelor relevante pentru a se putea contura o apărare împotriva afirmaţiilor reclamantei. Totuşi, Curtea ia act de faptul că respectivul comunicat nu se limita la prezentarea menţionată sau la explicaţii pur factuale, ci conţinea şi afirmaţii referitoare tocmai la manipulările politice cărora le-ar fi căzut victimă reclamanta, precum şi la starea sa emoţională, marcată printre altele de probleme de familie care i-au cauzat dificultăţi în raporturile sale de muncă.
36. Curtea consideră că în această privinţă aprecierile care o prezentau pe reclamantă ca victimă a unor manipulări politice sunt lipsite de orice temei factual dovedit, în măsura în care nu exista niciun indiciu că persoana în cauză ar fi acţionat sub influenţa vreunui interes partizan. Fiind vorba despre consideraţii privind starea emoţională a reclamantei, Curtea observă că acestea se bazau pe aspecte din viaţa privată a reclamantei, a căror divulgare nu pare necesară, având în vedere consideraţiile de mai sus (supra, paragrafele 33 şi 34).
37. În plus, Curtea consideră că aprecierea privind discernământul reclamantei nu poate fi considerată ca aducând un element indispensabil poziţiei SRTV, aşa cum a fost exprimată prin comunicatul de presă, în măsura în care aceasta se baza pe elemente ale vieţii private ale reclamantei cunoscute de conducerea SRTV (supra, paragraful 15).
38. Curtea consideră că în acest tip de cauze, având în vedere "efectul disuasiv" pe care l-ar putea avea o sancţiune penală, chiar şi uşoară, o procedură civilă ar fi fost mai potrivită [Cumpănă şi Mazăre împotriva României (MC), nr. 33.348/96, pct. 114 şi 115, CEDO 2004-XI]. Totuşi, în circumstanţele prezentei cauze, Curtea consideră că afirmaţiile contestate de reclamantă au depăşit limita acceptabilă şi că instanţele naţionale nu au reuşit să menţină un just echilibru între apărarea dreptului acesteia la reputaţie şi libertatea de exprimare protejată prin art. 10 din Convenţie.
39. Aceste elemente sunt suficiente Curţii pentru a concluziona că statul nu şi-a îndeplinit obligaţiile pozitive pentru a garanta dreptul reclamantei la reputaţia sa şi la respectarea vieţii sale private şi, în consecinţă, că a fost încălcat art. 8 din Convenţie.
Comentarii