Treceți la conținutul principal

Buletin legislativ 10.12.12.-14.12.12


Achiziţii publice

Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, Ordonanţă de urgenţă nr. 77 din 27/11/2012 - Emitent: Guvernul României Intrare in vigoare: 01/01/2013, Monitorul Oficial, Partea I numarul 827 din 10-12-2012

Regiile autonome sau companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral ori majoritar deţinut de o autoritate contractanta sau de către un alt organism de drept public sunt definite ca autorităţi contractante
Se introduce e obligativitatea autorităţii contractante de a transmite in SEAP o notificare cu privire la fiecare achiziţie directă a cărei valoare depăşeşte echivalentul in lei a sumei de 5.000 euro fără TVA, în cel mult 10 zile de la data primirii documentului justificativ ce sta la baza achiziţiei realizate. Nerespectarea acestei obligaţii se sancţionează cu amenda de la 2000 lei la 5000 lei.
În legătură cu elaborarea documentaţiei de atribuire, atât cerinţele/criteriile de calificare si/sau selecţie, care se regăsesc în caietul de sarcini ori documentaţia descriptivă şi nu sunt preluate în fişa de date/invitaţia de participare/anunţul de participare, cât si orice factor de evaluare cuprins în documentaţia de atribuire care nu se regăseşte in invitaţia de participare/anunţul de participare, sunt considerate nescrise.
Se modifica pragurile valorice peste care este obligatorie publicarea in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene:
- pentru contractele de furnizare si servicii atribuite de autorităţi contractante, ce se încadrează la art. 8 lit. a)-c) din OUG 34/2006 – de la 125.000 euro la 130.000 euro;
- pentru contractele de furnizare si servicii atribuite de autorităţi contractante, ce se încadrează la art. 8 lit. d) sau e) din OUG 34/2006 -  de la 387.000 euro la 400.000 euro;
- pentru contractele de lucrări – de la 4.845.000 euro la 5 milioane euro.
Se detaliază faptele care constituie abateri grave.
Termenul pentru evaluarea ofertelor se măreşte la 25 de zile; prelungirea acestuia se aduce la cunoştinţa operatorilor economici in doua zile de la data expirării celor 25 de zile menţionate.
Se modifica pragul pentru considerarea unei oferte ca având un preţ aparent neobişnuit de scăzut, de la 85% din valoarea estimata a contractului la 70% din valoarea estimata a contractului.
Se modifica pragurile pana la care autoritatea contractanta poate aplica procedura de cerere de oferte:
- contracte de furnizare si servicii – de la 125.000 euro la 130.000 euro;
- contracte de lucrări – de la 4.845.000 euro la 5 milioane euro.
Autorităţile contractante vor reţine o cota din garanţia de participare şi in cazul în care contestatarul renunţă la contestaţie, nu numai atunci când aceasta este respinsa .

Muncă, protecţie socială, calificări

Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, Ordonanţă de urgenţă nr. 83 din 04/12/2012 - Emitent: Guvernul României Intrare in vigoare: 13/12/2012, Monitorul Oficial, Partea I 839 13/12/2012

Pentru prevenirea şi eliminarea oricăror comportamente, definite drept discriminare bazată pe criteriul de sex, angajatorul are următoarele obligaţii:
    a) să asigure egalitatea de şanse şi de tratament între angajaţi, femei şi bărbaţi, în cadrul relaţiilor de muncă de orice fel, inclusiv prin introducerea de dispoziţii pentru interzicerea discriminărilor bazate pe criteriul de sex în regulamentele de organizare şi funcţionare şi în regulamentele interne ale unităţilor;
    b) să prevadă în regulamentele interne ale unităţilor sancţiuni disciplinare, în condiţiile prevăzute de lege, pentru angajaţii care încalcă demnitatea personală a altor angajaţi prin crearea de medii degradante, de intimidare, de ostilitate, de umilire sau ofensatoare, prin acţiuni de discriminare,;
    c) să îi informeze permanent pe angajaţi, inclusiv prin afişare în locuri vizibile, asupra drepturilor pe care aceştia le au în ceea ce priveşte respectarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă;
    d) să informeze imediat după ce a fost sesizat autorităţile publice abilitate cu aplicarea şi controlul respectării legislaţiei privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi."
Concedierea nu poate fi dispusă pe durata în care:
    a) salariata este gravidă sau se află în concediu de maternitate;
    b) salariata/salariatul se află în concediul pentru creşterea copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilităţi;
    c) salariatul se află în concediu paternal.
Este exceptată de la aplicarea prevederilor de mai sus  concedierea pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare, a falimentului sau a dizolvării angajatorului, în condiţiile legii.
La încetarea concediului de maternitate, a concediului pentru creşterea copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilităţi sau a concediului paternal, salariata/salariatul are dreptul de a se întoarce la ultimul loc de muncă ori la un loc de muncă echivalent, având condiţii de muncă echivalente, şi, de asemenea, de a beneficia de orice îmbunătăţire a condiţiilor de muncă la care ar fi avut dreptul în timpul absenţei."

Proceduri judiciare

Decizie privind judecarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 12/2012 este legal constituit, conform dispoziţiilor 3306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, Legea nr. 71/2011 şi Legea nr. 60/2012, precum şi ale art. 272 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Decizie nr. 15 din 12/11/2012 - Emitent: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Intrare in vigoare: 12/12/2012, Monitorul Oficial, Partea I 837 12/12/2012

   În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, deportarea şi prizonieratul în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009.

Decizie privind judecarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 16/2012, Decizie nr. 14 din 12/11/2012 - Emitent: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Intrare in vigoare: 14/12/2012, Monitorul Oficial, Partea I 849 14/12/2012

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 152 din Codul de procedură penală, vizând executarea mandatului de arestare preventivă, stabileşte că:
    În toate cazurile în care mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului, însă procedura de executare nu s-a putut realiza potrivit art. 152 alin. 1 din Codul de procedură penală, nu sunt incidente dispoziţiile privind măsura arestării preventive în lipsa inculpatului.

Proprietate intelectuală

Decizie privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 146A din 11 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze de proprietate intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale privind modificarea în parte a Hotărârii arbitrale nr. 6 din 21 mai 2012 având drept obiect stabilirea formei finale a Metodologiei pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel în aşteptare pentru telefoanele mobile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 6 iunie 2012, în baza Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 70/2012, Decizie nr. 247 din 04/12/2012 - Emitent: Oficiul Român pentru drepturile de autor Intrare in vigoare: 13/12/2012, Monitorul Oficial, Partea I 840 13/12/2012

„Modifică în parte Hotărârea arbitrală nr. 6 din 21 mai 2012, dată de completul de arbitraj de pe lângă ORDA, în sensul că:
    La art. 8 alin. (1) din Metodologia pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel sau tonuri în aşteptare pentru telefoanele mobile, se introduce lit. f), cu următorul conţinut: "f) durata de utilizare a fiecărei opere muzicale."
    Art. 8 alin. (2) din metodologia amintită va avea următorul conţinut:
    "(2) Raportul va fi ştampilat şi semnat de reprezentantul legal al utilizatorului şi va putea fi transmis în formă scrisă sau în format electronic, pe un suport care să permită copierea, dar să nu permită ştergerea sau modificarea informaţiilor pe acel suport. Raportul trebuie să fie însoţit de o adresă de înaintare, semnată şi ştampilată, care să cuprindă informaţii relevante pentru individualizarea conţinutului raportului în format electronic. Raportul privind operele muzicale utilizate va constitui baza de repartizare către titularii de drepturi de autor de opere muzicale a remuneraţiilor încasate de organismele de gestiune colectivă."
    Păstrează celelalte dispoziţii ale metodologiei.”

Decizie privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 88A din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze de proprietate intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale privind modificarea în parte a Hotărârii arbitrale nr. 2 pronunţate la data de 22 februarie 2012 având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind cuantumul remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru coli de hârtie pentru copiator format A4, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 6 martie 2012, în baza Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 17/2012, Decizie nr. 248 din 04/12/2012 - Emitent: Oficiul Român pentru drepturile de autor Intrare in vigoare: 13/12/2012, Monitorul Oficial, Partea I 842 13/12/2012
 „ Dispune modificarea în parte a Hotărârii arbitrale nr. 2 din 22 februarie 2012 referitoare la Metodologia privind cuantumul remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru coli de hârtie pentru copiator format A4, astfel:
   Art. 4 va avea următorul cuprins:
    "Baza de calcul pentru remuneraţia compensatorie pentru copia privată pentru colile de hârtie pentru copiator format A4, indiferent de gramaj, se calculează:
    - la valoarea în lei din vamă, pentru hârtia pentru copiator importată, conform declaraţiei vamale de import (DVI) şi facturii externe;
    - la valoarea facturii externe/declaraţiei de achiziţie intracomunitară, fără TVA, pentru hârtia de copiator format A4, indiferent de gramaj, introdusă în spaţiul comercial al României din Comunitatea Europeană;
    - la valoarea facturată, fără TVA, cu ocazia punerii în circulaţie a colilor de hârtie pentru copiator format A4, indiferent de gramaj de către fabricanţi."
    Înlătură clauza stipulată la pct. 6 al metodologiei stabilite prin hotărârea arbitrală, referitoare la plata de penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere, pentru achitarea cu întârziere a remuneraţiei compensatorii.
    Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii arbitrale apelate.”

Diverse

Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind evidenţa persoanelor, actele de identitate ale cetăţenilor români, precum şi actele de rezidenţă ale cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rezidenţi în România, Ordonanţă de urgenţă nr. 82 din 04/12/2012 - Emitent: Guvernul României Intrare in vigoare: 12/12/2012, Monitorul Oficial, Partea I 838 12/12/2012

Aceasta informare este o selectie a unor elemente de noutate legislativa cu scop strict informativ.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Big Mac... dar nu cu carne de pui

 Ținând seama de notorietatea mărcii este interesant cazul  T-58/23 soluționat recent de instanțele europene, după parcurgerea tuturor etapelor de jurisdicție. O companie irlandeză    Supermac’s, a cerut înregistrarea mărcii Big Mac inclusiv pentru produse de tip hamburger. Cum e ușor de presupus,  McDonald’s International Property Company, Ltd., deținătorul mărcii Big Mac, s-a opus la această cerere. În final, însă, instanțele europene au reținut că opoziția nu este întemeiată în ce privește produsele conținând carne de pui, pentru că, deținătorul mărcii nu a făcut dovada că ar fi utilizat această marcă pentru produse din carne de pui. Iată că până și o marcă extrem de cunoscută precum Big Mac trebuie să treacă testul utilizării efective pentru a putea fi invocată protecția legală. 

Studiu de caz: GDPR si acuzele aduse d-lui Simion și AUR

  Legat de campania cu casele la preț abordabil făcute de partidul AUR, campanie în care se folosește intensiv imaginea d-lui George Simion, liderul partidului, au apărut din cei care acuză că această campanie ar avea aspecte ilegale din punct de vedere al GDPR. Ne place sau nu ne place legislația din România, ne place sau nu ne place partidul AUR (sau liderul acestuia), trebuie să fim atenți la ce spun textele legale. Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor)  a fost făcute de politicieni astfel încât să fie permisivă cu partidele politice raportat la prelucrarea datelor.  „Art. 9. -   (1) În vederea asigurării proporţionalităţii ...

Convocare cercetare disciplinară- model

Antet                                                                                                             Nr.______/__________________ Către, Salariat Adresa: ______________________             Prin prezenta va informam ca sunteti convocat la ________________, situat în _________________ , în data de   __________ , ora   _____ în vederea efectuării cerce...