Treceți la conținutul principal

Buletin legislativ 07.01.13-11.01.13


Financiar- fiscal

Ordin pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.596/2011 privind declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului declaraţiei informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA, Ordin nr. 1992 din 27/12/2012 - Emitent: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Intrare in vigoare: 01/02/2013Monitorul Oficial, Partea I 17 09/01/2013

Ordonanţă pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul impozitelor şi taxelor locale, Ordonanţă nr. 1 din 09/01/2013 - Emitent: Guvernul României Intrare in vigoare: 12/01/2013Monitorul Oficial, Partea I 18 09/01/2013

Autorităţile administraţiei publice locale pot adopta hotărâri privind reducerea nivelurilor valorilor impozabile, impozitelor şi taxelor locale, cel mult până la nivelurile prevăzute prin hotărârile autorităţilor administraţiei publice locale respective, adoptate de către acestea pentru anul 2012.

Proprietate intelectuală

Decizie nr. 246 din 03/12/2012 - Emitent: Oficiul Român pentru drepturile de autor Intrare in vigoare: 10/01/2013 Decizie privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 113A din 9 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze de proprietate intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale privind modificarea în parte a Hotărârii arbitrale din data de 11 iulie 2011, având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţiile reprezentând drepturile patrimoniale ale autorilor pentru reproducerea şi distribuirea operelor muzicale pe înregistrări audiovizuale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 26 iulie 2011, în baza Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 223/2011 
Monitorul Oficial, Partea I 21 10/01/2013

Modifică în parte hotărârea arbitrală apelată, în sensul că:
Art. 1 va avea următorul cuprins:
Reproducerea şi distribuirea pe teritoriul României a operelor muzicale cuprinse în videograme, fixate pe orice tip de suport, se poate face numai în baza unei autorizaţii licenţă neexclusivă şi prealabilă, încheiată cu organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical."
Art. 2 lit. c, d, e şi f vor avea următorul cuprins:
c) produs premium - suportul înregistrat oferit ca bonus pentru promovarea altor produse;
d) produs budget - suportul pe care sunt reproduse opere muzicale oferit spre vânzare la un preţ mai mic cu cel puţin 35% faţă de preţul de lansare;
e) solduri - produsele distribuite în scopul lichidării unui stoc de suporturi pe care sunt reproduse opere muzicale;
f) utilizator - orice persoană juridică său persoană fizică autorizată, care realizează sau organizează realizarea de copii ale uneia sau mai multor opere muzicale pe care le pune în circulaţie în scopul distribuirii către public."
Art. 6 alin. 2 va avea următorul cuprins:
În niciun caz remuneraţia datorată de utilizatori pentru fiecare copie nu va fi mai mică decât remuneraţiile menţionate în tabelul următor:
   
An/Categorie produs
Standard
Budget
Premium
Solduri
2011
1 leu
0,44 lei
0,12 lei
0,22 lei
2012
1 leu
0,44 lei
0,12 lei
0,22 lei
2013
1 leu
0,44 lei
0,12 lei
0,22 lei
2014
1 leu
0,44 lei
0,12 lei
0,22 lei"
Art. 7 va avea următorul cuprins:
(1) Baza de calcul al remuneraţiilor o reprezintă cel mai mare preţ publicat de producător în ziua ieşirii suportului înregistrat din depozitul producătorului, aşa cum reiese din lista de preţuri ţinută şi publicată de acesta, preţ la care orice vânzător cu amănuntul poate achiziţiona o cantitate minimă dintr-un suport relevant, fără a beneficia de niciun fel de reduceri, stimulente, bonusuri sau orice alt fel de diminuări ale preţului, denumit PPD (published price for dealers).
(2) Pentru videogramele distribuite publicului cu titlu promoţional, gratuit, baza de calcul al remuneraţiei o reprezintă valoarea totală a costurilor de producţie a videogramelor ca produs final. Producătorii pot oferi cu titlu promoţional, fără plata drepturilor de autor, cel mult 350 de exemplare din fiecare videogramă şi numai din primul tiraj.
(3) Baza de calcul pentru produsele budget sau pentru produsele premium o reprezintă valoarea de vânzare a tuturor unităţilor astfel vândute, aşa cum aceasta rezultă din facturi.
(4) Baza de calcul pentru produsele solduri o reprezintă valoarea de vânzare a tuturor unităţilor astfel vândute, aşa cum aceasta rezultă din facturi.
(5) Remuneraţiile se determină după următoarea formulă:
7% x baza de calcul x numărul de unităţi reproduse şi distribuite în perioada de raportare."
Art. 8 va avea următorul cuprins:
Nu este considerată vânzare la solduri vânzarea unor suporturi dintr-o videogramă ce au fost fabricate în scopul vânzării la preţuri de solduri."
Art. 9 va avea următorul cuprins:
Nu va putea fi distribuită gratuit în scop de promovare sau ca produs premium decât videograma muzicală pe care s-a inscripţionat pe copertă şi pe suport: «Se distribuie numai împreună cu...»."
Art. 10 va avea următorul cuprins:
Nu este considerată vânzare budget vânzarea unor suporturi de produs conţinând opere muzicale noi ce au fost fabricate special pentru vânzarea la preţ redus fată de PPD."
Art. 13 alin. 1 va avea următorul cuprins:
(1) Utilizatorii sunt obligaţi să elaboreze cataloage care vor cuprinde cel puţin următoarele elemente:
a) titlurile videogramelor muzicale;
b) autorii operelor muzicale;
c) titlul operelor muzicale;
d) numărul de catalog;
e) tipul suportului (compact disc, casetă audio, DVD, CD-ROM etc.);
f) PPD-ul pe fiecare videogramă muzicală şi tip de suport."
Păstrează celelalte dispoziţii ale hotărârii arbitrale apelate.

Aceasta informare este o selectie a unor elemente de noutate legislativa cu scop strict informativ.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Big Mac... dar nu cu carne de pui

 Ținând seama de notorietatea mărcii este interesant cazul  T-58/23 soluționat recent de instanțele europene, după parcurgerea tuturor etapelor de jurisdicție. O companie irlandeză    Supermac’s, a cerut înregistrarea mărcii Big Mac inclusiv pentru produse de tip hamburger. Cum e ușor de presupus,  McDonald’s International Property Company, Ltd., deținătorul mărcii Big Mac, s-a opus la această cerere. În final, însă, instanțele europene au reținut că opoziția nu este întemeiată în ce privește produsele conținând carne de pui, pentru că, deținătorul mărcii nu a făcut dovada că ar fi utilizat această marcă pentru produse din carne de pui. Iată că până și o marcă extrem de cunoscută precum Big Mac trebuie să treacă testul utilizării efective pentru a putea fi invocată protecția legală. 

Studiu de caz: GDPR si acuzele aduse d-lui Simion și AUR

  Legat de campania cu casele la preț abordabil făcute de partidul AUR, campanie în care se folosește intensiv imaginea d-lui George Simion, liderul partidului, au apărut din cei care acuză că această campanie ar avea aspecte ilegale din punct de vedere al GDPR. Ne place sau nu ne place legislația din România, ne place sau nu ne place partidul AUR (sau liderul acestuia), trebuie să fim atenți la ce spun textele legale. Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor)  a fost făcute de politicieni astfel încât să fie permisivă cu partidele politice raportat la prelucrarea datelor.  „Art. 9. -   (1) În vederea asigurării proporţionalităţii ...

Convocare cercetare disciplinară- model

Antet                                                                                                             Nr.______/__________________ Către, Salariat Adresa: ______________________             Prin prezenta va informam ca sunteti convocat la ________________, situat în _________________ , în data de   __________ , ora   _____ în vederea efectuării cerce...