În
Uniunea Europeană afacerile depăşesc graniţele naţionale. Şi asta nu numai la
nivelul simplelor relaţii contractuale, ci prin faptul că firmele deţin
interese şi active substanţiale dincolo de graniţele ţării unde au sediul
principal.
Pentru
Reglementarea acestei situaţii există Regulamentul CE 1346/2000. Fiind vorba de
un Regulament şi nu o Directivă, acesta este de imediată aplicare (nu este
nevoie ca o lege naţională să-l pună în aplicare)
Principii
Principiul
este cel al deschiderii procedurii în statul în care se află sediul principal
al firmei, aplicându-se pentru toate actele legea acelui stat.
Competența
de a deschide procedura de insolvență revine instanțelor
din statul membru pe teritoriul căruia se află centrul intereselor principale
ale unui debitor. În cazul unei societăți sau persoane
juridice, centrul intereselor principale este prezumat a fi, până la proba contrarie, locul unde se află sediul social.
Este
posibilă deschiderea de proceduri secundare în statele unde există sedii secundare ale debitorului intrat în
insolvenţă.
Atunci
când centrul intereselor principale ale unui debitor este situat pe teritoriul
unui stat membru, instanțele unui alt stat membru sunt
competente să deschidă o procedură de insolvență împotriva
acestui debitor numai dacă acesta are un sediu pe teritoriul acestui din urmă
stat membru (de exemplu o sucursală sau reprezentanţă). Efectele acestei
proceduri se limitează la bunurile debitorului situate pe teritoriul celui
de-al doilea stat membru.
De
regulă, legea aplicabilă procedurii de insolvență și
efectelor acesteia este legea statului membru pe al cărui teritoriu este
deschisă procedura, denumit în continuare „stat de deschidere”.
Excepţii de la aplicarea
legii statului unde s-a deschis procedura insolvenţei (legea statului sediului
principal)
Deschiderea
procedurii de insolvență nu aduce atingere drepturilor reale
al unui creditor sau terț asupra bunurilor corporale sau
necorporale, mobile ori imobile – atât bunuri individual determinate, cât și
constituite în universalități a căror alcătuire se poate modifica
– aparținând debitorului și
care se află pe teritoriul unui alt stat membru la data deschiderii procedurii.
Sunt
vizate în special:
(a)
dreptul de a executa sau de a solicita executarea bunurilor și
de a obține câștiguri materiale
dintr-o asemenea executare ori din fructele bunurilor respective, în special în
temeiul unui gaj sau ipoteci;
(b)
dreptul exclusiv de realizare a unei creanțe, în special ca
urmare a gajării sau cesionării creanței cu titlu de
garanție;
(c)
dreptul de a revendica bunurile și/sau de a cere restituirea acestora
din mâna oricui le-ar deține sau le-ar folosi împotriva voinței
părții îndreptățite;
(d)
dreptul real de a culege fructele unui bun.
Deschiderea
procedurii de insolvență împotriva cumpărătorului unui bun nu
aduce atingere drepturilor vânzătorului bunului respectiv întemeiate pe o
rezervă a dreptului de proprietate, dacă la data deschiderii procedurii bunul
se află pe teritoriul altui stat membru decât cel în care s-a deschis
procedura. De exemplu, dacă există un drept de retenţie, vânzătorul poate
reţine bunul dacă nu i s-a plătit preţul.
Efectele
procedurii de insolvență asupra unui contract care conferă
dreptul de a dobândi sau de a folosi un bun imobil sunt reglementate exclusiv
de legea statului membru pe teritoriul căruia se află bunul imobil.
Efectele
procedurii de insolvență asupra unui contract de muncă și
asupra unui raport de muncă sunt reglementate exclusiv de legea statului membru
aplicabilă contractului de muncă.
Efectele
procedurii de insolvență asupra drepturilor debitorului cu
privire la un bun imobil, o navă sau o aeronavă, supuse înscrierii într-un
registru public, sunt reglementate de legea statului membru sub autoritatea
căruia este ținut registrul.
Dacă,
după deschiderea procedurii de insolvență, debitorul
dispune cu titlu oneros:
—
de un bun imobil sau
—
de o navă sau o aeronavă supuse înscrierii într-un registru public sau
—
de valori mobiliare a căror existență presupune
înscrierea într-un
registru
prevăzut de lege;
valabilitatea
acestui act este reglementată de legea statului pe teritoriul căruia se află
bunul imobil sau sub a cărui autoritate este ținut registrul.
Efectele
procedurii de insolvență asupra unui proces în curs de soluționare al cărui obiect îl reprezintă
un bun sau un drept de care debitorul este desistat sunt reglementate exclusiv
de legea statului membru în care acel proces este în curs de soluționare.
Aspecte procedurale
Hotărârea
de deschidere a procedurii produce, fără îndeplinirea vreunei formalități
suplimentare, în orice alt stat membru efectele pe care i le atribuie legea
statului de deschidere.
Lichidatorul
desemnat de o instanță competentă poate exercita pe
teritoriul unui alt stat membru toate atribuțiile conferite de
legea statului de deschidere, atât timp cât nici o altă procedură de insolvență
nu a fost deschisă ori nici o măsură de conservare contrară nu a fost adoptată,
ca urmare a unei cereri de deschidere a unei proceduri de insolvență
în statul respectiv. În special, acesta poate să deplaseze bunurile debitorului
în afara teritoriului statului membru pe care acestea se află.
Desemnarea
lichidatorului este dovedită printr-o copie certificată a originalului
hotărârii de desemnare sau printr-un alt act doveditor eliberat de instanța
competentă. Poate fi necesară traducerea în limba oficială sau într-una din
limbile oficiale ale statului membru pe al cărui teritoriu lichidatorul intenționează să acționeze.
Nu se impune nici o legalizare sau altă formalitate similară.
Un
creditor care, după deschiderea procedurii, obține prin orice
mijloace, în special pe cale executorie, satisfacerea totală sau parțială
a creanței sale asupra bunurilor debitorului situate
pe teritoriul unui alt stat membru trebuie să restituie lichidatorului ceea ce
a obținut, mai puţin dacă este vorba de un
bun dobândit în executare silită, este vorba de executarea unei garanţii reale,
sau de un drept real recunoscut de legislaţia statului pe acre se află bunul.
Hotărârile
cu privire la desfășurarea și închiderea unei
proceduri de insolvență
pronunțate de o instanță
a cărei hotărâre de deschidere este recunoscută, precum și
un concordat aprobat de o atare instanță sunt, de
asemenea, recunoscute fără îndeplinirea nici unei alte formalități.
Recunoaşterea
se aplică și hotărârilor care decurg în mod
direct din procedura de insolvență și care au o
strânsă legătură cu aceasta, chiar dacă au fost pronunțate
de o altă instanță.
Orice
creditor poate să-și înregistreze cererea de admitere a
creanței sale în cadrul procedurii
principale și al oricărei proceduri secundare.
De
îndată ce s-a deschis o procedură de insolvență într-un stat
membru, instanța competentă din acel stat sau
lichidatorul desemnat de aceasta îi va informa imediat pe creditorii cunoscuți
care au reședința obișnuită, domiciliul
sau sediul social în celelalte state membre.
Orice
creditor care își are reședința
obișnuită, domiciliul sau sediul social
într-un stat membru diferit de statul de deschidere își
poate înregistra cererea de admitere a creanței în limba
oficială sau într-una din limbile oficiale ale statului respectiv. În acest caz
însă,cererea de admitere a creanței sale trebuie să poarte titlul
„Cerere de admitere a creanței”, în limba oficială sau într-una
din limbile oficiale ale statului de deschidere. În plus, creditorului i se
poate solicita să asigure traducerea în limba oficială sau într-una din limbile
oficiale ale statului de deschidere.
Procedurile secundare de
insolvenţă
Legea
aplicabilă procedurii secundare este cea a statului membru pe teritoriul căruia
se deschide procedura secundară.
Deschiderea
unei proceduri secundare poate fi solicitată de:
(a)
lichidatorul desemnat în cadrul procedurii principale;
(b)
orice altă persoană sau autoritate abilitată să solicite deschiderea
unei
proceduri de insolvență în virtutea legii statului membru pe
al cărui teritoriu este solicitată deschiderea procedurii secundare.
Comentarii