În
condiţiile în care un comerciant alege să-şi desfăşoare activitatea în cadrul
unei reţele de franciză acesta trebui să se aşteptă să exercite o serie de
drepturi în raport cu persoana care i-a conferit acea franciză (francizorul)
Concesiunea mărcii
Francizorul trebuie să fie proprietarul mărcii, depusă şi înregistrată la
OSIM.
Această concesiune va fi exclusivă, beneficiarul fiind singurul care o va
folosi în teritoriul în care activează.
În caz de atingere adusă mărcii, în caz de contrafacere a mărcii de
exemplu, beneficiarul va informa imediat pe francizor, însă acestuia din urmă
îi revine dreptul de acţiona în calitatea sa de proprietar al mărcii.
Unele contracte dau
dreptul şi beneficiarului să acţioneze pentru apărarea mărcii.[1]
Transmiterea dreptului de folosinţă al însemnelor
Transmiterea
însemnelor comerciale este obligatorie. Transmiterea însemnelor se poate face
odată cu concesiunea mărcii dacă cele două elemente sunt indisolubil legate.
În lipsa transmitrii însemnelor contractul va
fi imediat rupt , fiind un element esenţial.[2]
Transmiterea know-how –ului
Acesta permite reiterarea
succesului francizorului , prin repetarea metodelor pe care acesta le-a pus la
punct.
Know-how
–ul poate fi definit ca un ansamblu de
informaţii practice nebrevetate, rezultate din experienţa cedentului şi testate
de către acesta, ansamblu care este secret, substanţial şi identificat.
Secret înseamnă că know-how, în ansamblul sau în
configuraţia şi interconectarea precisă a componentelor sale, nu este cunoscut
în mod public sau uşor accesibil; această noţiune nu trebuie înţeleasă, într-un
sens restrâns, ca fiecare componentă individuală a know-how -ului trebuie să
fie total necunoscută sau imposibil de obţinut în afara relaţiilor cu cedentul.
Substanţial înseamnă că know-how -ul include
informaţiile care sunt importante pentru vânzarea produselor sau pentru
prestarea serviciilor către utilizatorii finali şi, mai ales, pentru modul de
prezentare a produselor pentru vânzare, prelucrarea produselor în cadrul
prestării de servicii, relaţiile cu clientela şi conducerea administrativă şi
financiară; know-how-ul trebuie să-i fie util concesionarului, făcându-l
capabil, la data încheierii contractului, să-şi îmbunataţească poziţia concurenţială,
mai ales prin îmbunatăţirea rezultatelor sau prin facilitarea accesului pe o
nouă piaţă.
Identificat
înseamnă ca know-how -ul trebuie să fie descris intr-un mod suficient de
complet pentru a permite verificarea îndeplinirii condiţiilor de secret şi de
substantialitate; descrierea know-how poate fi făcută în contractul de
franciza, într-un document separat sau în orice altă formă adecvată.
Contractul trebuie să specifice în ce condiţii know how-ul tehnic,
comercial, administrativ, financiar sau de altă natură va fi transmis.
Se pot prevedea trei momente de transmitere:
1.Înaintea deschiderii megazinului prin acţiunea de instruire –formare a beneficiarului şi personalului acestuia.
2.La deschiderea şi lansarea magazinului, prin prezenţa a însuşi
francizorului care să cosilieze pe beneficiar, precizându-se costul unui astfel
de serviciu.
3.După deschidere se transmite în parte prin circulare , note, eventual
printr-un buletin de informare; pe de altă parte, printr-o formare permanentă.
Urmează ca un corolar obligaţia de asistenţă permanentă:[3]
Asistenţa permanenetă
Reprezintă adaptarea la necesităţile cotidiene a
know-how-ului.
Asistenţa normală
Se pot distinge trei momente în care intervine:
1.Înainte de deschiderea magazinului
Se furnizează sfaturi în
ceea ce priveşte poziţionarea , căutarea punctului de vânzare, comunică un
caiet de sarcini privind magazinul beneficiarului, dă sfaturi în ce priveşte
publicitatea necesară lansării, furnizează imprimate necesare gestiunii,
materiale publicitare.
2. La deschidere
Este bine să existe o
asistenţă totală în primele zile de la deschidere.
3.După deschidere
Francizorul asigură
concepţia publicităţii la nivel naţional şi internaţional, prezintă colecţiile
anuale.
Asistenţa excepţională
Exemplul este cazul în care beneficiarul este bolnav o perioadă de timp, şi
atunci francizorul poate delega o persoană din personalul său care să-l ajute
să conducă buticul, în cazul când se solicită acest lucru.
Punctual îl poate sprijini în recrutarea personalului.
La cerere îi poate furniza asistenţă contabilă.
Acest gen de asistenţă trebuie să rămână punctual pentru ca francizorul să
nu se substituie beneficiarului care trebuie să rămână un întreprinzător
independent.[4]
Obligaţia de aprovizionare
Dacă beneficiarul în
general este obligat să se aprovizioneze de la francizor şi acesta este obligat
la rândul său să asigure o aprovizionare ritmică şi de calitate către
beneficiar.
Deobicei francizorul se află
în postura unei întreprinderi mai puternice, faţă de care beneficiarul se poate
socoti într-o stare de dependenţă.faţă de aceasta francizorul trebuie să
execute clauzele contractuale cu bună credinţă orice abuz îndepărtând scopul
francizei de cooperare între parteneri.
Din păcate Ordonanţa
52/1997 nu oferăn soluţii în ce priveşte stabilirea preţului livrărilor pe care
le va face francizorul către beneficiar, calitatea produselor, termene şi
condiţii de livrare. În aceste condiţii se vor aplica regulile generale din
vânzarea cumpărarea comercială. Pot fi şi alte situaţii în care beneficiarul
poate apare ca mandatarul sau comisionarul francizorului. În toate aceste
sitaţii trebuie să se găsească metode de determinare a acestor situaţii cât mai
obiectiv posibil. Orice modificare în aceste clauze trebuie să se facă numai cu
acordul ambilor parteneri.[5]
[1]Philippe Bessis ,
Le contrat de franchisage, Paris ,LGDJ,1992, p.74-75
[2] ibidem, p.75
[3] ibidem, p.79
[4] ibidem, p.78
[5] Barthelemy
Mercadal , Contrats et Droit de l’Entreprise, Ed.a 5-a, Edition Francis
Lefebvre, Paris,1997, p.517
Comentarii