Treceți la conținutul principal

Buletin legislativ 29.09.14-03.10.14

Financiar-fiscal
Ordinul nr. 989/2014 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului finanţelor publice nr. 1.117/2.170/2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate şi a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operaţiunilor finanţate prin Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013", Ministerul Fondurilor Europene – MFE, În vigoare de la 01.10.2014, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 716 din 01.10.2014.

Diverse

Ordinul nr. 149/2014 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 163/2011 privind preschimbarea permiselor de conducere naţionale eliberate de autorităţile competente ale altor state cu documente similare româneşti, Ministerul Afacerilor Interne – MAI, În vigoare de la 08.10.2014, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 725 din 03.10.2014

Posesorii unui permis de conducere străin pot obţine un permis de conducere românesc, în baza celui străin, dacă
a) locuieşte în mod obişnuit cel puţin 185 de zile într-un an calendaristic la o adresă sau la adrese din România, dintre care cel puţin una de pe raza de competenţă a serviciului public comunitar datorită unor legături personale şi profesionale ori datorită unor legături personale care relevă legături strânse cu adresa sau adresele respective, dacă persoana nu are legături profesionale; sau
b) revine periodic la o adresă de pe raza de competenţă a serviciului public comunitar datorită unor legături personale cu adresa respectivă, deşi locuieşte alternativ în locuri diferite, situate în două sau mai multe state membre, deoarece legăturile sale profesionale sunt într-un loc diferit de cel al legăturilor personale; sau
c) locuieşte în mod obişnuit la o adresă de pe raza de competenţă a serviciului public comunitar datorită legăturilor personale cu adresa respectivă, deşi locuieşte temporar şi în alt stat membru pentru îndeplinirea unei activităţi sau misiuni cu durată determinată.

Dovada domiciliului sau a reşedinţei în România se face cu documente aflate în termen de valabilitate, după cum urmează:

a) pentru cetăţenii români, cu actul de identitate;
b) pentru cetăţenii statelor membre, precum şi pentru membrii de familie ai acestora care nu sunt cetăţeni ai statelor respective, cu documentul eliberat în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care atestă, la momentul solicitării, dreptul de rezidenţă legală pe teritoriul României;
c) pentru străini, cu documentul care atestă, la momentul solicitării, dreptul de şedere legală pe teritoriul României.
Dosarul trebuie să conţină:
- permisul de conducere naţional eliberat de autorităţile statului străin a cărui preschimbare se solicită, în original. Se depune şi traducerea legalizată în limba română a acestuia; sau
- documentul care atestă pierderea, furtul sau lipsa justificată a permisului de conducere, În cazul în care documentul nu este întocmit în limba română, se depune şi traducerea legalizată în limba română a acestuia;
- documentul de identitate, precum şi documentele care fac dovada domiciliului sau reşedinţei în România
- cererea solicitantului,tipizată, completată lizibil, cu majuscule, precum şi semnătura;
- dovada achitării taxelor şi tarifelor, prevăzute de lege, aferente preschimbării permisului de conducere.
În cazul în care se solicită un permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă, dosarul de preschimbare a permisului de conducere trebuie să conţină şi documentul emis de o unitate de asistenţă medicală autorizată din care rezultă că titularul este apt să conducă autovehicule din categoriile menţionate în permisul de conducere prezentat pentru preschimbare.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Inscrierea în cartea funciară a imobilelor viitoare

  ANCPI și-a actualizat Regulamentul după care face înscrierile în cartea funciară pentru a se putea face înscrierile de imobile viitoare. Ce trebuie rețuinut? Dreptul de proprietate asupra unei construcții viitoare se înscrie provizoriu în cartea funciară a terenului în baza autorizaţiei de construire (AC) şi a documentaţiei tehnice (DTAC). Pentru admiterea cererii, este obligatoriu ca titularul autorizaţiei de construire să aibă deja înscris în cartea funciară un drept real asupra terenului respectiv. Construcția bun viitor este identificată printr-un cod ataşat numărului cadastral al terenului (de exemplu: C1V , unde „V” vine de la viitor). Se înființează o carte funciară colectivă pentru întreaga construcție viitoare și cărți funciare individuale pentru fiecare unitate individuală (apartament) prevăzută în autorizație. Documentația cadastrală de preapartamentare se întocmește strict pe baza planurilor vizate spre ne...

Terenul aferent unui condominiu- istoric de reglementare

În prezent, terenul aferent unui condominiu se consideră că este parte comună a condominiului  (cu excepția situației în care, în mod expres, nu a fost stabilit un alt regim juridic) Codul civil actual în vigoare dispune în art. 649 alin. (1) lit. a): „ Sunt considerate părţi comune, în măsura în care prin lege ori prin act juridic nu se prevede altfel:   a)       terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafaţa construită, cât şi din cea neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinaţiei construcţiei, pentru a asigura exploatarea normală a acesteia; pentru eventuala suprafaţă excedentară proprietarii sunt titularii unei coproprietăţi obişnuite; ...”.   Art. 646 Cod civil precizează că această formă de coproprietate este o coproprietate forțată. Dispoziție similară se află în art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari şi administrarea condomi...

Soluționarea diferențelor între cadastrul general și alte documente de cadastru anterioare

  În interpretarea dispoziţiilor art. 14 alin. (10) şi art. 40 alin. (5) din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte următoarele:       Sintagma "în caz de discrepanţă, prevalează situaţia tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate" semnifică faptul că, ulterior finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică şi deschiderii din oficiu a cărţilor funciare pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, prin efectul legii, în toate situaţiile, îşi încetează valabilitatea numai menţiunile privind descrierea imobilelor cuprinse în actele de proprietate sau în titlurile de proprietate emise în baza legilor de restituire a proprietăţilor funciare, precum şi planurile şi orice alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - Decizie nr. 412/2025 din 17 noiembrie...