Treceți la conținutul principal

Revânzare sau reproducere

În domeniul dreptuilor de autor uneori graniţa dintre noţiuni aparent clare devine extrem de greu de stabilit.

O problemă spinoasă este a stabili unde este vorba de revânzarea (vânzarea la second-hand) a unui produs protejat prin drepturi de autor care a fost dobândit legitim, şi practici de reproducere a aceluiaşi produs.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a avut de stabilit într-o speţă dacă preluarea unei imagini de pe un poster (cumpărat în mod legal) şi transferul lui pe pânză este o revânzare sau o reproducere. Diferenţa este importantă pentru că revânzarea este legală, însă reproducerea nu.

Curtea în cazul Allposter (companie olandeză care oferă serviciul de a prelua un poster şi a-l transforma într-o pictură pe pânză) a stabilit că o astfel de prelucrare, pe un suport material nou, este o reproducere, şi prin urmare este ilegală.

Cazul este încă şi mai intereant din perspectiva produselor digitale. Dacă se face download la muzică, şi apoi se doreşte revânzarea ei, înseamnă că deţinătorul iniţial, legitim, va trebui să transfere fişierul electronic pe un alt suport material , deci, aplicând acelaşi raţionament, ar fi vorba de o reproducere şi nu o revânzare, prin urmare ar fi ilegal.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ANRE și GDPR, sau baba și ...

Photo by Claudio Schwarz on Unsplash Ordinul nr. 26/2025 privind modificarea şi completarea Regulamentului pentru acordarea licenţelor şi autorizaţiilor în sectorul energiei electrice, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 6/2025 ne demonstrează modul „după ureche” de aplicare al  GDPR la nivelul autorităților publice.  Onorabila Autoritate, care se poate mândri cu performanța de a reglementa piața cu unele dintre cele mai mari prețuri la energie din Uniunea Europeană, dovedește că nici la GDPR nu se prea pricepe.  Prin Ordinul mai sus citat, Autoritatea publică un model de formular de consimțământ pentru prelucrarea datelor personale, care ar trebui semnat de asociații și/sau administratorii unor entități reglementate de acea autoritate. Dar, în mod evident, această prelucrare a datelor personale este una care se realizează în temeiul unei obligații legale, pentru că așa cer normele ANRE, să fie prelucrate ...

Deductibilitatea fiscală limitată pentru consultanță abrogată

Prin  Ordonanţa nr. 6/2026 pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare  a fost abrogat art. 25 indice 1 din Codul fiscal.  Este vorba de controversata măsură a deductibilității limitate pentru cheltuielile de consultanță (și altele) făcute cu prestatori care nu au domiciliul fiscal în România.  Articolul abrogat dispunea: Regimul special pentru contribuabilii care înregistrează cheltuieli cu entităţi afiliate care nu sunt înfiinţate/constituite şi nu au locul conducerii efective în România   (1) Contribuabilii, alţii decât cei prevăzuţi la art. 15 şi cei care înregistrează în anul precedent o cifră de afaceri, astfel cum este definită potrivit dispoziţiilor art. 181, de peste 50.000.000 euro, care înregistrează cheltuieli aferente drepturilor de proprietate intelectuală, cheltuieli de management, consultanţă, în relaţia cu entităţi afiliate care nu sunt înfiinţate/constituite şi nu au lo...

Soluționarea diferențelor între cadastrul general și alte documente de cadastru anterioare

  În interpretarea dispoziţiilor art. 14 alin. (10) şi art. 40 alin. (5) din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte următoarele:       Sintagma "în caz de discrepanţă, prevalează situaţia tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate" semnifică faptul că, ulterior finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică şi deschiderii din oficiu a cărţilor funciare pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, prin efectul legii, în toate situaţiile, îşi încetează valabilitatea numai menţiunile privind descrierea imobilelor cuprinse în actele de proprietate sau în titlurile de proprietate emise în baza legilor de restituire a proprietăţilor funciare, precum şi planurile şi orice alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - Decizie nr. 412/2025 din 17 noiembrie...