Avocaţi, vi se pregăteşte (încă) ceva

Ben Rosett, unsplash/com

Acum puţin timp în urmă semnalam contradicţia dintre art. 659 alin. 2 NCPC şi secretul profesional al avocaţilor (vezi aici)

Legiuitorul român ne mai pregăteşte ceva. Şi anume art. 62 alin. 1 din proiectul Codului de procedură fiscală.

                                                                           

Care spune aşa „(1) Entitățile prevăzute la art. 10 lit. b) – k) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cele care realizează transferuri electronice de numerar, sunt obligate să transmită organului fiscal central, zilnic, operațiunile în lei sau în valută despre care au luat cunoștință cu ocazia desfășurării activității, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 5.000 euro, indiferent dacă tranzacția se realizează prin una sau mai multe operațiuni ce par a avea o legătură între ele. Prin operațiuni ce par a avea o legătură între ele se înțelege operațiunile aferente unei singure tranzacții decurgând dintr-un singur contract sau înțelegere de orice natură între aceleași părți a căror valoare este fragmentată în tranșe mai mici de 5.000 euro ori echivalentul în lei, atunci când acestea sunt efectuate în cursul aceleiași zile.”

Printre entităţile prevăzute la art.10 lit.b-k din legea 656/2002 sunt şi avocaţii.

Adică Statul Român vrea să transforme avocaţii în denunţători ai clienţilor lor. Evident că o astfel de prevedere este total incompatibilă cu exercitarea profesiei de avocat care se bazează pe încrederea dintre client şi avocat şi secretul profesional. Cu astfel de prevederi putem să ne închidem prăvăliile şi să ne căutăm alte job-uri. Mă întreb cum de au uitat să pună pe preoţi să facă raportări pe tema asta, că evident la spovedanie se află multe. Şi-a cumpărat omul maşină nouă şi vrea să o „sfinţească”, hop, părintele trebuie să facă notă la finanţe că a aflat de o tranzacţie mai mare de 5000 de euro!

Nu e de glumă, tupeul legiuitorului român nu are limite.

Revin cu argumentaţia pe care am mai făcut-o.

Potrivit Deciziei Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene (predecesoarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene) în cazul 155/79 din 15 mai 1982, cazul AM & S Europe Limited vs. Comisia Comunităţilor Europene, a fost statuat un privilegiul al avocaţilor independenţi de a păstra confidenţialitatea comunicărilor făcute cu persoanele cărora le asigură asistenţa juridică. Vă reamintim că, potrivit art. 4 din Codul de procedură civilă, dreptul Uniunii Europene se aplică în mod prioritar. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este obligatorie şi face parte din dreptul Uniunii Europene. Astfel, nicio normă internă nu poate dispune altfel.

Secretul profesional şi confidenţialitatea comunicării dintre avocat şi clienţi a fost abordat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului din perspectiva aplicării art. 8 (dreptul la viaţă privată) cât şi a art. 6 alin. 1 (dreptul la un proces corect) a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. A se vedea, în acest sens, Decizia CEDO din 21 februarie 1975  faţă de cererea nr. 4451/70, în cazul GOLDER v. THE UNITED KINGDOM.

Dreptul la viaţă privată şi dreptul la un proces corect sunt reglementate şi de Constituţia României.

În România, secretul profesional al avocaţilor este reglementat în mod pozitiv de art. 35 din Legea nr. 51/1995 şi art. 8-10 din Statutul profesiei de avocat: „Avocatul nu poate fi obligat în nicio circumstanţă şi de către nicio persoană să divulge secretul profesional. Avocatul nu poate fi dezlegat de secretul profesional nici de către clientul său şi nici de către o altă autoritate sau persoană. Se exceptează însă cazurile în care avocatul este urmărit penal, disciplinar sau atunci când există o contestaţie în privinţa onorariilor convenite, exclusiv pentru necesităţi stricte pentru apărarea sa.”

Nu insist prea mult asupra aspectelor practice ale problemei.

Raportarea ar trebui făcută zilnic. Probabil e o noutate absolută pentru birocraţii de la Ministerul Finanţelor ceea ce o să spun în continuare, dar oamenii ca să-şi câştige existenţa trebuie să desfăşoare o activitate productivă. Plimbatul hârtiilor pe la Ministerul Finanţelor nu e o activitate productivă. În sine o astfel de prevedere înseamnă o povară administrativă insuportabilă mai ales pentru avocaţii individuali şi micile cabinete de avocatură în general.

Ca să nu mai vorbesc de formularea care poate însemna orice: „operațiunile în lei sau în valută despre care au luat cunoștință cu ocazia desfășurării activității”. Dacă primesc de la partea adversă celei pe care o reprezint o întâmpinare în care îmi povesteşte de un contract înseamnă că am luat cunoştinţă de o tranzacţie?

Cred că e timpul ca UNBR să se ocupe mai puţin de inventarea de tot felul de taxe, registre şi alte poveri în sarcina avocaţilor, şi să-şi vadă de misiunea sa principală să apere profesia de avocat care este efectiv asediată de tot felul de prevederi legale aberante.