 |
| Ben Rosett, unsplash/com |
Legiuitorul român ne mai pregăteşte ceva. Şi anume art. 62 alin.
1 din proiectul Codului de procedură fiscală.
Care spune aşa „(1) Entitățile prevăzute la art. 10 lit. b)
– k) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, precum și
cele care realizează transferuri electronice de numerar, sunt obligate să
transmită organului fiscal central, zilnic, operațiunile în lei sau în valută
despre care au luat cunoștință cu ocazia desfășurării activității, a căror
limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 5.000 euro, indiferent dacă
tranzacția se realizează prin una sau mai multe operațiuni ce par a avea o
legătură între ele. Prin operațiuni ce par a avea o legătură între ele se
înțelege operațiunile aferente unei singure tranzacții decurgând dintr-un
singur contract sau înțelegere de orice natură între aceleași părți a căror
valoare este fragmentată în tranșe mai mici de 5.000 euro ori echivalentul în
lei, atunci când acestea sunt efectuate în cursul aceleiași zile.”
Printre entităţile prevăzute la art.10 lit.b-k din legea
656/2002 sunt şi avocaţii.
Adică Statul Român vrea să transforme avocaţii în
denunţători ai clienţilor lor. Evident că o astfel de prevedere este total
incompatibilă cu exercitarea profesiei de avocat care se bazează pe încrederea
dintre client şi avocat şi secretul profesional. Cu astfel de prevederi putem
să ne închidem prăvăliile şi să ne căutăm alte job-uri. Mă întreb cum de au
uitat să pună pe preoţi să facă raportări pe tema asta, că evident la
spovedanie se află multe. Şi-a cumpărat omul maşină nouă şi vrea să o „sfinţească”,
hop, părintele trebuie să facă notă la finanţe că a aflat de o tranzacţie mai
mare de 5000 de euro!
Nu e de glumă, tupeul legiuitorului român nu are limite.
Revin cu argumentaţia pe care am mai făcut-o.
Potrivit Deciziei Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene
(predecesoarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene) în cazul 155/79 din 15
mai 1982, cazul AM & S Europe Limited vs. Comisia Comunităţilor Europene, a
fost statuat un privilegiul al avocaţilor independenţi de a păstra
confidenţialitatea comunicărilor făcute cu persoanele cărora le asigură
asistenţa juridică. Vă reamintim că, potrivit art. 4 din Codul de procedură
civilă, dreptul Uniunii Europene se aplică în mod prioritar. Jurisprudenţa Curţii
de Justiţie a Uniunii Europene este obligatorie şi face parte din dreptul
Uniunii Europene. Astfel, nicio normă internă nu poate dispune altfel.
Secretul profesional şi confidenţialitatea comunicării
dintre avocat şi clienţi a fost abordat de Curtea Europeană a Drepturilor
Omului din perspectiva aplicării art. 8 (dreptul la viaţă privată) cât şi a
art. 6 alin. 1 (dreptul la un proces corect) a Convenţiei Europene a
Drepturilor Omului. A se vedea, în acest sens, Decizia CEDO din 21 februarie
1975 faţă de cererea nr. 4451/70, în
cazul GOLDER v. THE UNITED KINGDOM.
Dreptul la viaţă privată şi dreptul la un proces corect sunt
reglementate şi de Constituţia României.
În România, secretul profesional al avocaţilor este
reglementat în mod pozitiv de art. 35 din Legea nr. 51/1995 şi art. 8-10 din
Statutul profesiei de avocat: „Avocatul nu poate fi obligat în nicio
circumstanţă şi de către nicio persoană să divulge secretul profesional.
Avocatul nu poate fi dezlegat de secretul profesional nici de către clientul
său şi nici de către o altă autoritate sau persoană. Se exceptează însă
cazurile în care avocatul este urmărit penal, disciplinar sau atunci când
există o contestaţie în privinţa onorariilor convenite, exclusiv pentru
necesităţi stricte pentru apărarea sa.”
Nu insist prea mult asupra aspectelor practice ale
problemei.
Raportarea ar trebui făcută zilnic. Probabil e o noutate absolută
pentru birocraţii de la Ministerul Finanţelor ceea ce o să spun în continuare,
dar oamenii ca să-şi câştige existenţa trebuie să desfăşoare o activitate
productivă. Plimbatul hârtiilor pe la Ministerul Finanţelor nu e o activitate
productivă. În sine o astfel de prevedere înseamnă o povară administrativă insuportabilă
mai ales pentru avocaţii individuali şi micile cabinete de avocatură în
general.
Ca să nu mai vorbesc de formularea care poate însemna orice:
„operațiunile în lei sau în valută despre care au luat cunoștință cu ocazia
desfășurării activității”. Dacă primesc de la partea adversă celei pe care o
reprezint o întâmpinare în care îmi povesteşte de un contract înseamnă că am
luat cunoştinţă de o tranzacţie?
Cred că e timpul ca UNBR să se ocupe mai puţin de inventarea
de tot felul de taxe, registre şi alte poveri în sarcina avocaţilor, şi să-şi
vadă de misiunea sa principală să apere profesia de avocat care este efectiv
asediată de tot felul de prevederi legale aberante.
Comentarii