Treceți la conținutul principal

Buletin legislativ 23.03.15-27.03.15

Proceduri judiciare

Decizia nr. 6/2015 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Avocatul Poporului privind interpretarea dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, din punctul de vedere al semnăturii agentului constatator necesare legalităţii procesului-verbal de contravenţie, pentru contravenţiile sancţionate de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – ÎCCJ În vigoare de la 25.03.2015 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 199 din 25.03.2015

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 4 pct. 1-4 şi art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancţionate contravenţional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Proprietate imobiliară

Decizia nr. 1/2015 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la posibilitatea instanţei de judecată învestite cu soluţionarea unei acţiuni în plata preţului de piaţă, întemeiată pe prevederile art. 501 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de a acorda reclamantului, în lipsa unui capăt de cerere distinct, preţul actualizat plătit la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, în cazul în care constată ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – ÎCCJ, În vigoare de la 10.02.2015, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 197 din 25.03.2015

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. (2) şi 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei cereri în plata preţului de piaţă, întemeiată pe prevederile art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, poate acorda reclamantului preţul actualizat plătit la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, în cazul în care constată ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numai dacă s-a formulat un capăt de cerere distinct în acest sens.

Protecţia consumatorilor

Legea nr. 57/2015 pentru modificarea şi completarea art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, Parlamentul României, În vigoare de la 29.03.2015, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 202 din 26.03.2015

Orice comerciant care anunţă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la preţul de referinţă practicat în acelaşi spaţiu de vânzare pentru produse sau servicii identice. Preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus

Produsele aflate la comercializare cu preţ redus/oferte promoţionale, cu 3 zile înainte de expirarea datei durabilităţii minimale/datei-limită de consum aferente produselor alimentare sau a termenului de valabilitate/datei de minimă durabilitate aferente produselor nealimentare, se sortează şi se expun la comercializare, pe rafturi sau în standuri, delimitate vizibil, cu informarea corectă, completă şi precisă a consumatorilor. Nerespectarea prevederilor prezentului alineat este considerată practică comercială incorectă şi se sancţionează conform reglementărilor legale în vigoare.

Ordinul nr. 16/2015 pentru aprobarea Procedurii-cadru privind obligaţia furnizorilor de energie electrică şi gaze naturale de soluţionare a plângerilor clienţilor finali, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei – ANRE, În vigoare de la 23.03.2015, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 193 din 23.03.2015

Deşi teoretic ar trebui să favorizeze consumatorul, în fapt Ordinul pune piedici consumatorului. Procedura devine excesiv de formală, plângerile putându-se face doar pe baza de formular. Mai mult se spune „Analizarea plângerilor se efectuează având la bază documentele probatorii puse la dispoziţie de clientul final.”. În cele mai multe cazuri, în fapt consumatorul are acces foarte rar la documente care să ateste abuzurile furnizorului de electricitate fiind vorba de situaţii de fapt complexe, unde majoritatea probelor se află în posesia chiar a furnizorului de electricitate. Ordinul nu prevede nici măcar un termen în care o plângere trebuie soluţionată.

Regulamentul de preluare de către furnizorii de ultimă instanţă a locurilor de consum ale clienţilor finali care nu au asigurată furnizarea energiei electrice din nicio altă sursă din 18.03.2015, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei – ANRE, În vigoare de la 27.03.2015, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 205 din 27.03.2015

Deşi pare a fi o normă care să protejeze consumatorii în fapt aceasta validează practicile de „forţă” ale furnizorilor de electricitate”  De pildă : „În cazul clienţilor cu locuri de consum la care a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică pentru neplată, FUI are obligaţia de a presta serviciul de furnizare a energiei electrice ulterior prezentării de către clienţii respectivi a dovezii achitării la zi a debitelor aferente consumului de energie electrică realizat până la data întreruperii alimentării cu energie electrică. De asemenea, FUI are dreptul să solicite acestor clienţi constituirea, în favoarea sa, înainte de data preluării, a unei garanţii financiare stabilite conform procedurii specifice aprobate de ANRE.”

Piaţa de capital

Regulamentul nr. 3/2015 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 1/2006 privind emitenţii şi operaţiunile cu valori mobiliare şi a Regulamentului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 6/2009 privind exercitarea anumitor drepturi ale acţionarilor în cadrul adunărilor generale ale acţionarilor societăţilor comerciale, Autoritatea de Supraveghere Financiară – ASF, În vigoare de la 27.03.2015, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 206 din 27.03.2015

Regulamentul aduce precizări în domeniul ofertelor publice, modul de plată a dividendelor către asociaţi (întotdeauna prin depozitarul central, către intermediarii autorizaţi sau, în lipsă, printr-un agent de plată desemnat prin hotărârea adunării generale a asociaţilor.)

Se aduc importante precizări legate de modul de desfăşurare a adunărilor generale în special cu privire la modul de stabilire a prezenţei, şi modul în acre sunt împuterniciţi reprezentanţii.  Este reglementată posibilitatea participării la adunarea generală a acţionarilor cu o procură generală, dată pentru mai multe adunări. Intermediarii autorizaţi şi avocaţii pot participa ca reprezentanţi în adunările generale pe baza unei procuri generale.

Financiar-fiscal

Legea nr. 54/2015 pentru completarea art. 73 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Parlamentul României, În vigoare de la 28.03.2015, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 198 din 25.03.2015

Se introduce la art. 73 din codul fiscal o procedură de evaluare în vederea deducerii a pierderilor în agricultură ca urmare a calamităţilor.

Agricultură, produse alimentare

Ordinul nr. 23/2015 privind modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 170/2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare ce stabileşte cerinţele de sănătate animală pentru animalele de acvacultură şi produsele acestora, precum şi pentru prevenirea şi controlul anumitor boli ale animalelor acvatice, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – ANSVSA, În vigoare de la 24.03.2015, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 195 din 24.03.2015.

Proprietate intelectuală

Legea nr. 53/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Parlamentul României, În vigoare de la 28.03.2015, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 198 din 25.03.2015

Sunt modificare termenele de protecţie pentru opere muzicale, drepturile artiştilor interpreţi pentru opere muzicale şi dreptul producătorilor de fonograme. (50 -70 de ani după data primei fixări sau data primei publicări sau comunicări publice legale)

Muncă, protecţie socială, calificări

Decizia nr. 2/2015 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.886/113/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – ÎCCJ, În vigoare de la 13.02.2015, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 201 din 26.03.2015

În aplicarea art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au acordat unor angajaţi anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalţi angajaţi.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Big Mac... dar nu cu carne de pui

 Ținând seama de notorietatea mărcii este interesant cazul  T-58/23 soluționat recent de instanțele europene, după parcurgerea tuturor etapelor de jurisdicție. O companie irlandeză    Supermac’s, a cerut înregistrarea mărcii Big Mac inclusiv pentru produse de tip hamburger. Cum e ușor de presupus,  McDonald’s International Property Company, Ltd., deținătorul mărcii Big Mac, s-a opus la această cerere. În final, însă, instanțele europene au reținut că opoziția nu este întemeiată în ce privește produsele conținând carne de pui, pentru că, deținătorul mărcii nu a făcut dovada că ar fi utilizat această marcă pentru produse din carne de pui. Iată că până și o marcă extrem de cunoscută precum Big Mac trebuie să treacă testul utilizării efective pentru a putea fi invocată protecția legală. 

Studiu de caz: GDPR si acuzele aduse d-lui Simion și AUR

  Legat de campania cu casele la preț abordabil făcute de partidul AUR, campanie în care se folosește intensiv imaginea d-lui George Simion, liderul partidului, au apărut din cei care acuză că această campanie ar avea aspecte ilegale din punct de vedere al GDPR. Ne place sau nu ne place legislația din România, ne place sau nu ne place partidul AUR (sau liderul acestuia), trebuie să fim atenți la ce spun textele legale. Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor)  a fost făcute de politicieni astfel încât să fie permisivă cu partidele politice raportat la prelucrarea datelor.  „Art. 9. -   (1) În vederea asigurării proporţionalităţii ...

CJUE - Speță privind TVA din România

Photo by Giorgio Trovato on Unsplash În cauza C‑527/23 CJUE a soluționat o întrebare preliminară venită de la Tribunalul Prahova pe o speță legată de deducerea TVA. Weatherford Atlas Gip a preluat, prin intermediul fuziunii prin absorbție, societatea Foserco SA, o societate de drept român, inclusiv drepturile și obligațiile acesteia. Obiectul de activitate al Foserco consta în prestarea de servicii anexe extracției petrolului și gazelor naturale. În 2015 și în 2016, Foserco prestase servicii de forare în România către doi clienți, respectiv OMV Petrom și Petrofarc. Pentru prestarea acestor servicii, Foserco achiziționase de la societăți din cadrul grupului Weatherford servicii administrative generale, respectiv, printre altele, servicii IT, de resurse umane, servicii de marketing, servicii contabile și legale. Aceste servicii administrative generale erau prestate de entități stabilite în afara României și se recurgea la taxarea inversă pentru a calcula TVA‑ul aplicabil serviciilor men...