Treceți la conținutul principal

Buletin legislativ 09.03.15-13.03.15

Muncă, protecţie socială, calificări

Decizia nr. 1/2015 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.626/118/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 169 alin. (3) raportat la art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a dispoziţiilor art. 169 alin. (6) raportat la art. 100 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă persoanele pensionate în perioada 1.04.2001-1.01.2011 şi, în special, în perioada 1.04.2001-2.11.2008 beneficiază de majorarea cu 50% a punctajului anual pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale după 1.04.2001, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – ÎCCJ, În vigoare de la 10.02.2015, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 162 din 09.03.2015.

Stabileşte că dispoziţiile art. 169 alin. (6) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că nu se acordă majorarea cu 50% a punctajului anual persoanelor care şi-au desfăşurat activitatea în condiţii speciale de muncă după data de 1 aprilie 2001 şi înscrise la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Protecţia consumatorilor

Legea nr. 33/2015 pentru modificarea Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, precum şi pentru completarea art. 32 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, Parlamentul României, În vigoare de la 14.03.2015, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 170 din 11.03.2015

Sunt câteva dispoziţii noi în domeniul protecţiei consumatorilor.
Practici comerciale interzise nou definite

Lansarea unei invitaţii de a cumpăra produse la un anumit preţ, pentru ca apoi, în scopul promovării unui produs diferit, comerciantul să recurgă la una dintre următoarele fapte:
a) refuzul prezentării articolului care a făcut obiectul publicităţii;
b) refuzul luării comenzii privind respectivul articol sau al livrării în cadrul unui termen rezonabil;
c) prezentarea unui eşantion cu defecte.
Şi
Angajamentul comerciantului de a furniza un serviciu postvânzare către consumatori, atunci când comerciantul a comunicat cu aceştia, înaintea încheierii tranzacţiei, într-o limbă ce nu este limba oficială a statului membru în care acesta este stabilit şi, ulterior, a furnizat respectivul serviciu numai în altă limbă, fără însă a informa în mod clar consumatorii cu privire la aceasta, înainte de angajarea în tranzacţie
Şi
Crearea, operarea sau promovarea unui sistem promoţional piramidal, în care consumatorul oferă o contraprestaţie, inclusiv în produse, servicii sau bani, în schimbul posibilităţii de a primi compensaţie, ce provine în special ca urmare a introducerii unui alt consumator în sistem decât ca urmare a vânzării sau consumului produselor.
Şi
Atunci când orice acţiune întreprinsă în vederea solicitării premiului sau a altui beneficiu echivalent este condiţionată de plata unei sume de bani ori de suportarea unui cost de către consumator.

Ordinul nr. 194/2015 privind aprobarea Normelor pentru evaluarea şi avizarea publicităţii la medicamentele de uz uman, Ministerul Sănătăţii – MS, În vigoare de la 11.03.2015, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 168 din 11.03.2015

Hotărârea nr. 147/2015 privind adoptarea unor măsuri pentru crearea cadrului de aplicare a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind produsele cosmetice, precum şi ale Regulamentului (UE) nr. 655/2013 al Comisiei din 10 iulie 2013 de stabilire a unor criterii comune pentru justificarea declaraţiilor utilizate în legătură cu produsele cosmetice, Guvernul României, Va intra în vigoare de la 12.04.2015, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 175 din 13.03.2015

Proprietate imobiliară

Legea nr. 34/2015 pentru completarea art. 36 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, Parlamentul României, În vigoare de la 15.03.2015, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 172 din 12.03.2015

Iată ce obligaţie au asociaţiile de proprietari în condominiu:
informarea trimestrială, în scris sau prin poşta electronică, a proprietarilor, membrii asociaţiei de proprietari, cu privire la situaţia financiară cuprinzând toate elementele de cheltuieli, venituri, încasări şi plăţi aferente asociaţiei de proprietari, sub semnătura proprie şi contrasemnată de preşedintele şi de cenzorul asociaţiei de proprietari.

Ordonanţa de urgenţă nr. 2/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi alte măsuri, Guvernul României, În vigoare de la 13.03.2015, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 176 din 13.03.2015
La art. VII se prevede că prin excepţie de la prevederile alin. (2) lit. a), beneficiarul Programului care deţine o locuinţă achiziţionată sau construită în cadrul Programului poate achiziţiona sau construi o nouă locuinţă în cadrul Programului cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) noua locuinţă care se achiziţionează sau construieşte în cadrul Programului să aibă suprafaţa utilă mai mare decât a locuinţei achiziţionate sau construite iniţial în cadrul Programului sau valoarea noii locuinţe rezultată din raportul de evaluare să fie mai mare decât valoarea evaluată la momentul acordării creditului pentru locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului;
b) locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului să fie înstrăinată prin vânzare-cumpărare cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuinţe;
c) creditul acordat iniţial în cadrul Programului să fie lichidat până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuinţe în cadrul Programului sau să fie refinanţat prin acordarea celui de-al doilea credit în cadrul Programului pentru dobândirea sau construirea unui imobil care să îndeplinească condiţiile prevăzute la lit. a);
d) la data solicitării celui de-al doilea credit, beneficiarul Programului persoană fizică declară pe propria răspundere fie că deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, respectiv cea achiziţionată sau construită în cadrul Programului pe care urmează să o înstrăineze cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuinţe care va fi achiziţionată sau construită în cadrul Programului, fie că deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia o locuinţă, dobândită sau construită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 mp şi o a doua locuinţă, respectiv cea achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului, pe care o va înstrăina cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuinţe care va fi achiziţionată în cadrul Programului.

La art. XVIII se prevede reducerea impozitului pe maşini cu hibride cu 95%

Decizia nr. 13/2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (11) şi (13) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, art. 78 alin. (12) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 86/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi a dispoziţiilor art. 3 lit. e), art. 4 alin. (1) în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 86/2014 şi art. 12 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, Curtea Constituţională, În vigoare de la 13.03.2015, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 175 din 13.03.2015

Admite excepţia de neconstituţionalitate formulată de Maria Pirtea şi Cornel Pirtea în Dosarul nr. 1.359/210/2013 al Tribunalului Arad - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 78 alin. (11) şi (13) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 sunt constituţionale în măsura în care schimbarea categoriei de folosinţă a pajiştilor în Registrul agricol se realizează de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.
2. 1 Admite excepţia de neconstituţionalitate, formulată de aceiaşi autori în dosarul aceleiaşi instanţe, şi constată că prevederile art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 86/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, sunt constituţionale în măsura în care obligaţia de menţinere în categoria de folosinţă a pajiştilor incumbă deţinătorilor de pajişti înregistrate ca atare în Registrul agricol la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013.

Agricultură, produse alimentare

Legea nr. 37/2015 privind clasificarea fermelor şi exploataţiilor agricole, Parlamentul României, În vigoare de la 15.03.2015, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 172 din 12.03.2015

În funcţie de tipul general de activitate agricolă, exploataţiile se clasifică astfel:
A. Exploataţii specializate - culturi
1) exploataţii specializate în culturi de câmp;
2) exploataţii specializate în horticultură;
3) exploataţii specializate în culturi permanente.
B. Exploataţii specializate - producţie animală
1) exploataţii specializate în creşterea animalelor erbivore;
2) exploataţii specializate în creşterea animalelor granivore.
C. Exploataţii mixte
1) exploataţii de culturi mixte;
2) exploataţii mixte de creştere a animalelor;
3) exploataţii mixte de culturi şi creşterea animalelor;
4) exploataţii neclasificate.
În funcţie de dimensiunea economică, fermele şi exploataţiile agricole se clasifică şi se definesc după cum urmează:
a) sub 1.999 euro - ferme de subzistenţă care produc în totalitate pentru consumul propriu;
b) 2.000-7.999 euro - ferme de semi-subzistenţă care îşi asigură consumul propriu şi o mică parte din producţia agricolă ce o comercializează;
c) 8.000-49.999 euro - ferme comerciale mici care comercializează mai mult de 50% din producţia agricolă pe care o realizează;
d) 50.000-999.999 euro - ferme comerciale/exploataţii agricole mijlocii care îşi comercializează întreaga producţie agricolă pe care o realizează;
e) peste 1.000.000 euro - ferme comerciale/exploataţii agricole mari care îşi comercializează întreaga producţie agricolă pe care o realizează.

Proceduri judiciare

Decizia nr. 76/2015 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) teza a doua din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională, În vigoare de la 13.03.2015, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 174 din 13.03.2015

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 23.361/3/2013* al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că soluţia legislativă de excludere a procurorului de la dezbaterea contradictorie a probelor cuprinsă în art. 374 alin. (7) teza a doua din Codul de procedură penală este neconstituţională.


Dispoziţiile art. 374 alin. (7) teza a doua cu denumirea marginală Aducerea la cunoştinţă a învinuirii, lămuriri şi cereri din Codul de procedură penală, au următorul conţinut: "Probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor şi sunt avute în vedere de instanţă la deliberare."

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Big Mac... dar nu cu carne de pui

 Ținând seama de notorietatea mărcii este interesant cazul  T-58/23 soluționat recent de instanțele europene, după parcurgerea tuturor etapelor de jurisdicție. O companie irlandeză    Supermac’s, a cerut înregistrarea mărcii Big Mac inclusiv pentru produse de tip hamburger. Cum e ușor de presupus,  McDonald’s International Property Company, Ltd., deținătorul mărcii Big Mac, s-a opus la această cerere. În final, însă, instanțele europene au reținut că opoziția nu este întemeiată în ce privește produsele conținând carne de pui, pentru că, deținătorul mărcii nu a făcut dovada că ar fi utilizat această marcă pentru produse din carne de pui. Iată că până și o marcă extrem de cunoscută precum Big Mac trebuie să treacă testul utilizării efective pentru a putea fi invocată protecția legală. 

Studiu de caz: GDPR si acuzele aduse d-lui Simion și AUR

  Legat de campania cu casele la preț abordabil făcute de partidul AUR, campanie în care se folosește intensiv imaginea d-lui George Simion, liderul partidului, au apărut din cei care acuză că această campanie ar avea aspecte ilegale din punct de vedere al GDPR. Ne place sau nu ne place legislația din România, ne place sau nu ne place partidul AUR (sau liderul acestuia), trebuie să fim atenți la ce spun textele legale. Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor)  a fost făcute de politicieni astfel încât să fie permisivă cu partidele politice raportat la prelucrarea datelor.  „Art. 9. -   (1) În vederea asigurării proporţionalităţii ...

CJUE - Speță privind TVA din România

Photo by Giorgio Trovato on Unsplash În cauza C‑527/23 CJUE a soluționat o întrebare preliminară venită de la Tribunalul Prahova pe o speță legată de deducerea TVA. Weatherford Atlas Gip a preluat, prin intermediul fuziunii prin absorbție, societatea Foserco SA, o societate de drept român, inclusiv drepturile și obligațiile acesteia. Obiectul de activitate al Foserco consta în prestarea de servicii anexe extracției petrolului și gazelor naturale. În 2015 și în 2016, Foserco prestase servicii de forare în România către doi clienți, respectiv OMV Petrom și Petrofarc. Pentru prestarea acestor servicii, Foserco achiziționase de la societăți din cadrul grupului Weatherford servicii administrative generale, respectiv, printre altele, servicii IT, de resurse umane, servicii de marketing, servicii contabile și legale. Aceste servicii administrative generale erau prestate de entități stabilite în afara României și se recurgea la taxarea inversă pentru a calcula TVA‑ul aplicabil serviciilor men...