Kim Il Sung si urmasii (II)

Fabrica de produse chimice construita de japonezi in Hamhung, nordul Coreei, inainte de 1945,
Wikimedia Commons

Cum era Coreea (de Nord) în 1945 când Kin Il Sung (Kim Ir Sen) începea să se afirme ca lider politic?

În primul rând trebuie remarcată geografia locului. Spre deosebire de zona de sud, Coreea de Nord poate fi descrisă ca fiind o zonă preponderent montană.

Prin urmare, marile proprietăţi, şi o nobilime rurală legată de marile proprietăţi funciare, era practic absentă în Nord, spre deosebire de sudul care era dominat de familiile nobile de mari proprietari.  În consecinţă conservatorismul legat de poziţia marilor proprietari nu era cunoscut în Nord.

Poate aceasta explică şi marele succes al misonarilor creştini (în principal americani, protestanţi sau neoprotestanţi). Nordul era preponderent creştin , iar principalul său oraş, Pyongyang (Phenian) era cunoscut, datorită fervoarei sale creştine, ca Noul Ierusalim.

Aflată sub dominaţia japoneză din 1910, nordul Coreei a avut şi de profitat de pe urma acesteia. Angajată în dezvoltarea unei economii de război din anii 1930, Japonia, interesată de exploatarea resurselor locale precum şi cele ale Manciuriei (şi aceasta sub dominaţie japoneză), aflată în imediata vecinătate, a investit mult în dezvoltarea industrială în nordul Coreei. Faptul că se afla dincolo de limita de acţiune a bombardierelor americane, a condus chiar la mutarea de capacităţi industriale vitale de către japonezi în Coreea.

Astfel, societatea în nordul Coreei se afla într-un proces de modernizare rapidă, o societate deschisă la diverse curente de idei, printre care cele de stânga, socialiste, aveau un număr important de adepţi.

Totuşi, esenţial pentru dezvoltarea ulterioară şi crearea Coreei de Nord a fost prezenţa armatei sovietice în nordul Coreei.

Uniunea Sovietică începând cu data de 8 august 1945 a declarat război Japoniei şi a început din 9 august operaţiunile militare avansând în Manciuria. În data de 15 august 1945 a avut loc celebrul discurs al împăratului Hirohito privind capitularea Japoniei. Totuşi trupele japoneze din Manciuria nu au încetat imediat operaţiunile şi luptele au continuat un timp.  Până la 2 septembrie, când s-a semnat documentul oficial privind capitularea Japoniei, trupele sovietice, cu excepţia unor operaţiuni de desant marin punctuale, nu pătrunseseră în Coreea.  

Realitatea este că, în fapt, marile puteri erau puţin interesate în acel moment de soarta Coreei. Dacă Japonia sau China făceau parte din preocupările strategice ale marilor puteri, Coreea nu atrăgea atenţia. Colonie a Japoniei din 1910, desigur exista o mişcare politică care milita pentru libertatea Coreei, care acţiona mai ales în străinătate, dar aceasta era divizată, măcinată de conflicte interne şi ambiţii personale, şi nu ajunsese să impună problema Coreei pe agenda marilor decidenţi pe arena politicii internaţionale. Statele Unite până spre sfârşitul războiului nu acţionaseră în nicun fel în problema Coreei.  OSS (precusorul CIA) începuse în vara lui 1945 pregătirea unei Armate de Eliberare formată din coreeni, care urma să fie infiltrată în teritoriul corean, dar aceasta nu ajuns să intreprindă vreo acţiune înainte ca războiul să se sfârşească.

În aceste condiţii, ţinând seama de încetarea abruptă a operaţiunilor militare, deciziile privind soarta Coreei, au fost luate în pripă, la un eşalon de decizie de rang inferior (un comitet de ofiţeri printre care Dean Rusk, viitor secretar de stat al Statelor Unite, care  era doar colonel pe atunci), care, pe baza unei hărţi National Geographic, singura disponibilă, au stabilit paralela 38 ca linie de demarcaţie până la care trebuiau să avanseze armata sovietică din nord şi cea americană din sud.  Linia de demarcaţie a afost propusă chiar pe 15 august 1945, şi fapt interesant, nu a trezit niciun fel de comentarii din partea sovietică, care imediat, pe 16 august, a trimis o notă că acceptă propunerea. Atitudinea sovietică contrastează cu alte situaţii de acest tip, şi demonstrează că nici sovieticii nu acordau vreo importanţă specială Coreei la acel moment.

De altfel, în primii ani după război, linia de demarcaţie nu a fost sub niciun aspect o graniţă, circulaţia peste această linie fiind liberă.

Lucrurile însă se vor schimba treptat.