Financiar-fiscal
Normele
metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal din 06.01.2016,
Guvernul României, În vigoare de la 13.01.2016,Publicat în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 22 din 13.01.2016
Desigur acesta act normativ
foarte voluminos poate face obiectul unor largi dezbateri.
Într-o perspectivă, actul
este dezamăgitor, deoarece nu aduce aşteptatele lămuriri legate de modul de
aplicare a impozitului pe clădiri, în principal printr-o definire mai clară a
ceea ce înseamnă rezidenţial, nerezidenţial.
O anumită clarificare aduce
în legătură cu impozitarea contractelor civile.
În veniturile din activitățile
prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. g) din Codul fiscal (Contractele civile
n.n.) sunt cuprinse veniturile realizate de contribuabilii care nu sunt
înregistrați
fiscal potrivit legislației în materie și
care desfășoară
activități
de producție,
comerț,
prestări de servicii, profesii liberale, din drepturi de proprietate
intelectuală, precum și venituri din activități
agricole, silvicultură și piscicultură, fără a avea caracter de
continuitate și
pentru care nu sunt aplicabile prevederile cap. II „Venituri din activități
independente” și
cap. VII „Venituri din activități agricole, silvicultură și
piscicultură” din titlul IV al Codului fiscal”.
De reţinut că impozitul se
plăteşte prin stopaj la sursă, integral ( în vechiul cod fiscal se putea şi
parţial). Este datorat şi CASS de 5,5%.
Ordinul nr.
4160/2015 privind modificarea şi completarea unor reglementări contabile, Ministerul
Finanţelor Publice – MFP, În vigoare de la 12.01.2016, Publicat în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 21 din 12.01.2016
Achiziţii publice
Decizia nr.
750/2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.
2711 şi art. 2712 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind
atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de
lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, Curtea
Constituţională, În vigoare de la 11.01.2016, Publicat în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 18 din 11.01.2016
Admite excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 2711 alin. (5) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie
publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de
concesiune şi constată că sintagma "şi să prevadă plata necondiţionată la
prima cerere a autorităţii contractante, în măsura în care
contestaţia/cererea/plângerea va fi respinsă" este neconstituţională,
excepţie ridicată de aceleaşi autoare în aceleaşi dosare ale aceloraşi
instanţe.
Muncă, protecţie
socială, calificări
Legea nr.
1/2016 pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr. 62/2011, Parlamentul
României, În vigoare de la 17.01.2016 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I
nr. 26 din 14.01.2016.
La cererea organizaţiei
sindicale şi cu acordul membrilor acesteia, angajatorii vor reţine şi vor vira sindicatului
cotizaţia de sindicat pe statele lunare de plată.
Cotizaţia plătită de membrii
de sindicat este deductibilă în cuantum de maximum 1% din venitul brut
realizat, potrivit prevederilor Codului fiscal."
Proceduri
judiciare
Decizia nr.
29/2015 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti -
Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 2.137/122/2014 (2.787/2015) (având ca obiect
contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu împotriva
Sentinţei penale nr. 1.062 din 27 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul
Giurgiu - Secţie penală în Dosarul nr. 2.137/122/2014) prin care se solicită
pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la o chestiune de drept, Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie – ÎCCJ, În vigoare de la 15.01.2016, Publicat în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 29 din 15.01.2016
Admite sesizarea formulată
de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală prin Încheierea din 22 septembrie
2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.137/122/2014 (2.787/2015), prin care se
solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la chestiunea de
drept: "dacă în aplicarea art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de
procedură penală, în cazul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu
închisoarea aplicate în temeiul Codului penal din 1968 pentru o infracţiune
săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în
temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul Codului
penal din 1968 se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului
în temeiul art. 5 din noul Cod penal sau se aplică legea în vigoare la momentul
efectuării operaţiunii de contopire".
Stabileşte că în procedura
de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de
procedură penală, în cadrul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu
închisoarea aplicată în temeiul Codului penal anterior pentru o infracţiune
săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în
temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub Codul penal
anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului
conform art. 5 din Codul penal.
Hotărârea din
1 iulie 2014 în Cauza Buceaş şi Buciaş1 împotriva României (Cererea nr.
32.185/04), Curtea Europeană a Drepturilor Omului – CEDO, În vigoare de la
12.01.2016, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 20 din 12.01.2016.
Cauza este foarte
interesantă, deoarece CEDO (e adevărat hotărârea are şi opinie separată)
intervine în ceea ce pare o eroare judiciară flagrantă invocând „principiul
legalităţii”, deşi, de regulă, CEDO se fereşte în a se transforma în instanţă
de apel faţă de instanţele naţionale
Iată motivarea legată de acest principiu
„Cu privire la respectarea
principiului legalităţii
37. Curtea reiterează că,
conform art. 1 din Convenţie, fiecare parte contractantă "recuno[aşte]
oricărei persoane aflate sub jurisdicţia [sa] drepturile şi libertăţile
definite în . . . . . . . . . . [Convenţie]". Obligaţia de a asigura
exercitarea efectivă a drepturilor definite în acest instrument poate avea ca
rezultat obligaţii pozitive pentru stat (a se vedea X şi Y împotriva Ţărilor de
Jos, 26 martie 1985, pct. 22-23, seria A nr. 91).
38. În ceea ce priveşte
dreptul garantat la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, Curtea reiterează
faptul că, şi în cauzele care privesc un litigiu între persoane fizice şi
societăţi, obligaţiile statului implică adoptarea măsurilor necesare pentru a
proteja dreptul de proprietate. Statul are în special obligaţia de a pune la
dispoziţie părţilor în litigiu proceduri judiciare care oferă garanţiile
procedurale necesare şi, prin urmare, permit instanţelor interne să pronunţe
hotărâri eficiente şi echitabile, în lumina dreptului aplicabil. Cu toate
acestea, Curtea reiterează faptul că are o competenţă limitată de a verifica
interpretarea şi aplicarea corectă a dreptului intern şi că rolul său nu este
de a se substitui instanţelor interne, ci mai degrabă acela de a se asigura că
hotărârile instanţelor respective nu sunt arbitrare sau în mod vădit
nerezonabile în alt fel [a se vedea Anheuser-Busch Inc. împotriva Portugaliei
(MC), nr. 73.049/01, pct. 83, CEDO 2007-I]. Acest lucru înseamnă în special că
statele au obligaţia de a pune la dispoziţie proceduri judiciare care oferă
garanţiile necesare şi, prin urmare, permit instanţelor interne să soluţioneze
în mod eficient şi echitabil orice litigii între persoane particulare.
39. În speţă, este evident
că nu Curtea are dreptul să conteste hotărârile pronunţate de instanţele
româneşti. În schimb, rolul Curţii este de a verifica dacă interpretarea şi
aplicarea de către acestea a dreptului intern au avut consecinţe compatibile cu
principiile stabilite de Convenţie.
40. În această privinţă,
Curtea subliniază că instanţa internă de recurs a casat hotărârea pronunţată în
apel şi a respins cererea reclamanţilor, pe motiv că cumpărătorul acţionase cu
bună-credinţă. Principalul argument invocat de doi dintre cei trei judecători
care au alcătuit completul de judecată, pentru constatarea bunei-credinţe a
cumpărătorului, a constat în faptul că, deoarece preţul bunului imobil fusese
stabilit de părţi şi achitat de cumpărător la 9 octombrie 1996, se putea
considera că acordul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în 1996. La acel
moment, acţiunea în anulare iniţiată de tatăl reclamanţilor nu era înscrisă în
cartea funciară.
41. Curtea nu poate fi de
acord cu această concluzie, deoarece, în temeiul dreptului român, contractele
de vânzare- cumpărare privind terenurile trebuie să fie autentificate în faţa
notarului public. Orice contract referitor la transferul dreptului de
proprietate asupra terenului, care nu a fost autentificat în faţa notarului
public, este nul de drept. Curtea subliniază că, în speţă, obiectul acordului
de vânzare-cumpărare erau o clădire şi terenul aferent acesteia. Prin urmare,
aceasta consideră că un contract de vânzare-cumpărare valid a fost încheiat
doar la 30 decembrie 1998, atunci când părţile au semnat acordul în faţa
notarului public. La acel moment, procedura era înscrisă în cartea funciară şi
S.R. nu putea pretinde că nu ştiuse acest lucru.
42. În ceea ce priveşte
noţiunea de bună-credinţă, Curtea subliniază că, în temeiul art. 1.898 alin. 1
din Codul civil, în vigoare la momentul faptelor, buna-credinţă este credinţa
cumpărătorului că vânzătorul îndeplinea toate cerinţele legale pentru a-i putea
transfera titlul de proprietate.
43. În continuare, Curtea
subliniază că soarta unui contact de vânzare-cumpărare, a cărui anulare este
solicitată, depinde de buna-credinţă sau reaua-credinţă a părţilor la
încheierea acestuia. Dacă părţile au acţionat cu rea-credinţă, în măsura în
care erau conştiente că vânzătorul nu era proprietarul bunului, doctrina
juridică şi jurisprudenţa consideră, de regulă, că vânzarea a fost o operaţiune
speculativă, a avut un scop nelegal şi, prin urmare, este nulă de drept (fraus
omnia corrumpit). În speţă, ambele părţi au fost conştiente că acordul de
vânzare- cumpărare iniţial putea fi anulat datorită faptului că proprietarul
bunului imobil contestase în instanţă vânzarea prin executare silită. Totuşi,
aceştia au încheiat contractul de vânzare- cumpărare în ciuda faptului că ştiau
că statutul juridic al proprietăţii era incert. În plus, niciunul dintre ei nu
a intrat niciodată în posesia bunului imobil; reclamanţii au locuit în
continuare în casa lor, în ciuda diverselor proceduri de evacuare iniţiate
împotriva lor de cumpărătorii ulteriori.
44. Prin urmare, în lumina
considerentelor anterioare, Curtea constată că hotărârea instanţei interne de
recurs a fost motivată neconvingător.
45. Curtea consideră că nu
este necesar să continue examinarea şi să stabilească dacă s-a păstrat un just
echilibru între cerinţele interesului general şi cerinţele de protecţie a
drepturilor fundamentale ale individului. Considerentele menţionate anterior
sunt suficiente pentru a-i permite Curţii să concluzioneze că statul nu şi-a
îndeplinit obligaţia de a recunoaşte reclamanţilor dreptul efectiv la
respectarea bunurilor acestora, astfel cum este garantat de art. 1 din
Protocolul nr. 1.
46. În consecinţă, a fost
încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.”
Comentarii