Financiar-fiscal
Ordinul nr. 442/2016 privind cuantumul tranzacţiilor, termenele
pentru întocmire, conţinutul şi condiţiile de solicitare a dosarului preţurilor
de transfer şi procedura de ajustare/estimare a preţurilor de transfer, Agenţia
Naţională de Administrare Fiscală – ANAF, În vigoare de la 02.02.2016, Monitorul
Oficial, Partea I nr. 74 din 02.02.2016
Contribuabilii/Plătitorii
din categoria marilor contribuabili, stabiliţi prin ordin al preşedintelui
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care desfăşoară tranzacţii cu
persoane afiliate cu o valoare totală anuală, calculată prin însumarea valorii
tranzacţiilor efectuate cu toate persoanele afiliate, exclusiv TVA, mai mare
sau egală cu oricare din pragurile de semnificaţie, prevăzute la prezentul
alineat, au obligaţia întocmirii anuale a dosarului preţurilor de transfer.
Termenul de întocmire a dosarului preţurilor de transfer este termenul legal
stabilit pentru depunerea declaraţiilor anuale privind impozitul pe profit,
pentru fiecare an fiscal.
Nivelul
valoric al pragului de semnificaţie pentru contribuabilii/plătitorii anterior menţionaţi,
în funcţie de tipul tranzacţiei desfăşurate, este:
-
200.000 euro, în cazul dobânzilor încasate/plătite pentru serviciile
financiare, calculată la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a
României valabil pentru ultima zi a anului fiscal;
-
250.000 euro, în cazul tranzacţiilor privind prestările de servicii
primite/prestate, calculată la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a
României valabil pentru ultima zi a anului fiscal;
-
350.000 euro, în cazul tranzacţiilor privind achiziţii/vânzări de bunuri
corporale sau necorporale, calculată la cursul de schimb comunicat de Banca
Naţională a României valabil pentru ultima zi a anului fiscal.
Termenul
pentru punerea la dispoziţie a dosarului preţurilor de transfer, în acest caz,
va fi de maximum 10 zile calendaristice de la data solicitării, dar nu mai
devreme de 10 zile de la expirarea termenului stabilit pentru întocmire.
Contribuabilii/Plătitorii
din categoria marilor contribuabili, care nu se încadrează în criteriile
stabilite conform prevederilor de mai sus, precum şi contribuabilii/plătitorii
din categoriile contribuabililor mici şi mijlocii, care desfăşoară tranzacţii
cu persoane afiliate cu o valoare totală anuală, calculată prin însumarea
valorii tranzacţiilor efectuate cu toate persoanele afiliate, exclusiv TVA, mai
mare sau egală cu oricare din pragurile de semnificaţie, prevăzute la prezentul
alineat, au obligaţia întocmirii şi prezentării dosarului preţurilor de
transfer numai la solicitarea organului fiscal, în cadrul unei acţiuni de
inspecţie fiscală.
Nivelul
valoric al pragului de semnificaţie pentru contribuabilii/plătitorii din
categoria marilor contribuabili, care nu se încadrează în criteriile stabilite
conform prevederilor de mais sus, precum şi pentru contribuabilii/plătitorii
din categoriile contribuabililor mici şi mijlocii, în funcţie de tipul
tranzacţiei desfăşurate, este:
-
50.000 euro, în cazul dobânzilor încasate/plătite pentru serviciile financiare,
calculată la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil
pentru ultima zi a anului fiscal;
-
50.000 euro, în cazul tranzacţiilor privind prestările de servicii
primite/prestate, calculată la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a
României valabil pentru ultima zi a anului fiscal;
-
100.000 euro, în cazul tranzacţiilor privind achiziţii/vânzări de bunuri
corporale sau necorporale, calculată la cursul de schimb comunicat de Banca
Naţională a României valabil pentru ultima zi a anului fiscal.
În
această situație, termenul pentru prezentarea dosarului preţurilor de transfer,
va fi cuprins între 30 şi 60 de zile calendaristice, cu posibilitatea
prelungirii o singură dată, la solicitarea scrisă a
contribuabililor/plătitorilor, cu o perioadă de cel mult 30 de zile calendaristice.
În aceste condiţii, dacă se impune, inspecţia fiscală poate fi suspendată până
la expirarea termenului de punere la dispoziţie a dosarului preţurilor de
transfer.
Ordinul nr. 514/2016 pentru modificarea Ordinului preşedintelui
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.744/2015 privind stabilirea
cazurilor speciale de executare silită, precum şi a structurilor abilitate cu
ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de
executare silită, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – ANAF, În vigoare
de la 02.02.2016, Monitorul Oficial, Partea I nr. 75 din 02.02.2016
Personalul
din cadrul Direcţiei executări silite cazuri speciale poate participa direct la
efectuarea acţiunilor de executare silită cazuri speciale, potrivit Legii nr.
207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările
ulterioare, în calitate de executori fiscali coordonatori, de regulă, în
următoarele situaţii:
1. în
cazul în care cuantumul sumelor cuvenite bugetului de stat depăşeşte pragul de
10 milioane euro, echivalentul în lei;
2. în
cazul în care debitorii fac parte din categoria marilor contribuabili;
3. în
cazul blocării fondurilor şi resurselor economice ale persoanelor desemnate ce
fac obiectul sancţiunilor internaţionale, potrivit legii;
4. la
solicitarea scrisă a vicepreşedintelui coordonator al activităţii de colectare
a veniturilor bugetare;
5. în
cazurile identificate la nivelul Direcţiei executări silite cazuri speciale ca
fiind de o complexitate deosebită."
Ordinul nr. 522/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului
unor formulare de declaraţii informative, Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală – ANAF, În vigoare de la 03.02.2016, Monitorul Oficial, Partea I nr. 78
din 03.02.2016
Vizează:
(392A) "Declaraţie informativă privind livrările de bunuri şi prestările
de servicii efectuate în anul . . . . . . . . . .", cod 14.13.01.02/ia, (392B)
"Declaraţie informativă privind livrările de bunuri, prestările de
servicii şi achiziţiile efectuate în anul . . . . . . . . . .", cod
14.13.01.02/ib, (393) "Declaraţie informativă privind veniturile obţinute
din vânzarea de bilete pentru transportul rutier internaţional de persoane, cu
locul de plecare din România, în anul . . . . . . . . . .", cod
14.13.01.02/v.
Procedura de publicare a listelor debitorilor care înregistrează
obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii din
29.01.2016, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – ANAF, În vigoare de la
03.02.2016, Monitorul Oficial, Partea I nr. 78 din 03.02.2016
Ordinul nr. 123/2016 privind principalele aspecte legate de
întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor
contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului
Finanţelor Publice, Ministerul Finanţelor Publice – MFP, În vigoare de la
04.02.2016, Monitorul Oficial, Partea I nr. 81 din 04.02.2016
Ordinul nr. 501/2016 privind stabilirea unor competenţe în
sarcina Direcţiei Generale a Vămilor şi structurilor vamale subordonate şi
pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor şi documentelor
utilizate de către Direcţia Generală a Vămilor şi structurile vamale
subordonate în activitatea de supraveghere şi control în domeniul produselor
accizabile, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – ANAF, În vigoare de la
04.02.2016, Monitorul Oficial, Partea I nr. 82 din 04.02.2016
Direcţia
Generală a Vămilor, direcţiile regionale vamale şi birourile vamale întocmesc
decizii de impunere pentru persoane fizice producătoare de ţuică şi rachiuri
din fructe şi pentru persoanele juridice la care se constată diferenţe de
accize în cazul mişcării produselor accizabile în regim suspensiv de accize sau
în situaţia în care distrugerea sau pierderea produselor accizabile nu se
admite ca neimpozabilă.
Ordinul nr. 560/2016 pentru aprobarea Procedurii de administrare
şi monitorizare a contribuabililor mijlocii şi pentru modificarea unor
prevederi referitoare la activitatea de administrare a contribuabililor
mijlocii, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – ANAF, În vigoare de la
04.02.2016, Monitorul Oficial, Partea I nr. 83 din 04.02.2016
Ordinul nr. 101/2016 pentru aprobarea Normelor privind
restituirea taxei pe valoarea adăugată cumpărătorilor, persoane fizice, care nu
sunt stabiliţi în Uniunea Europeană, Ministerul Finanţelor Publice – MFP, Monitorul
Oficial, Partea I nr. 87 din 05.02.2016
Ordinul nr. 531/2016 privind impozitele, contribuţiile şi alte
sume reprezentând creanţe fiscale, care se plătesc de contribuabili într-un
cont unic, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – ANAF, În vigoare de la
05.02.2016
Drepturile consumatorului
Decizia nr. 24/2015 privind examinarea recursului în interesul
legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti cu privire
la stabilirea instanţei competente funcţional/specializării secţiei sau a
completului competent(e) să soluţioneze litigiile în care sunt implicate
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi băncile
comerciale/profesioniştii, atunci când instanţa de judecată este sesizată de
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie – ÎCCJ, În vigoare de la 02.02.2016, Monitorul Oficial, Partea I
nr. 76 din 02.02.2016
În
interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea
nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti
şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
litigiile în care sunt implicate Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Consumatorilor/alte organe ale administraţiei publice şi băncile
comerciale/profesioniştii, atunci când instanţa de judecată este sesizată de
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor/alte organe ale
administraţiei publice, se soluţionează de secţiile civile/completele
specializate în materie civilă (litigii cu profesionişti) din cadrul tribunalului.
Asigurări
Norma nr. 6/2016 privind procesul de evaluare şi de luare a
deciziilor de rezoluţie, Autoritatea de Supraveghere Financiară – ASF, În
vigoare de la 03.02.2016, Monitorul Oficial, Partea I nr. 79 din 03.02.2016
Norma nr. 5/2016 privind identificarea situaţiilor în care se
consideră că un asigurător este în curs de a intra în dificultate sau este
susceptibil de a intra în dificultate, Autoritatea de Supraveghere Financiară –
ASF, , În vigoare de la 03.02.2016, Monitorul Oficial, Partea I nr. 79 din
03.02.2016
Norma nr. 7/2016 privind reguli de transparenţă în cazul
aplicării de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a instrumentelor de
rezoluţie, Autoritatea de Supraveghere Financiară – ASF, , În vigoare de la
03.02.2016, Monitorul Oficial, Partea I nr. 79 din 03.02.2016
Proprietate intelectuală
Decizia nr. 6/2016 privind publicarea în Monitorul Oficial al
României, Partea I, a Protocolului privind desemnarea colectorului comun pentru
comunicarea publică ambientală a operelor audiovizuale, încheiat între Drepturi
de Autor în Cinematografie şi Audiovizual Societatea Autorilor Români din
Audiovizual (DACIN SARA) şi Uniunea Producătorilor de Fonograme din România
(UPFR), Oficiul Român pentru drepturile de autor – ORDA, În vigoare de la
04.02.2016, Monitorul Oficial, Partea I nr. 85 din 04.02.2016
Părţile
convin UPFR drept colector comun în relaţia cu utilizatorii care, potrivit
metodologiilor în vigoare, au obligaţia de plată a remuneraţiei cuvenite atât
autorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publică a repertoriului de
opere cinematografice şi alte opere audiovizuale, cât şi producătorilor de
fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor.
Muncă, protecţie socială, calificări
Ordinul nr. 134/2016 privind aprobarea Procedurii de atestare a
pregătirii şi experienţei profesionale în scopul recunoaşterii experienţei
profesionale dobândite pe teritoriul României de persoanele care doresc să
exercite pe teritoriul unui alt stat membru al UE, SEE sau Confederaţiei
Elveţiene activităţile cuprinse în anexa IV la Directiva 2005/36/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului privind recunoaşterea calificărilor
profesionale, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice – MMFPSPV, Monitorul
Oficial, Partea I nr. 88 din 05.02.2016
Proceduri judiciare
Ordonanţa de urgenţă nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr.
134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative
conexe, Guvernul României, În vigoare de la 04.02.2016, Monitorul Oficial,
Partea I nr. 85 din 04.02.2016
Se
reintroduce încuviinţare executării silite de către instanţe.
Decizia nr. 839/2015 referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5)-(7) din Codul de
procedură civilă, Curtea Constituţională, În vigoare de la 01.02.2016, Monitorul
Oficial, Partea I nr. 69 din 01.02.2016
Admite
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din Codul
de procedură civilă, şi constată că sintagma "sau că recursul este vădit
nefondat" din cuprinsul acestora este neconstituţională.
Decizia nr. 866/2015 referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 şi alin. (2)
din Codul de procedură civilă, Curtea Constituţională, În vigoare de la
01.02.2016, Monitorul Oficial, Partea I nr. 69 din 01.02.2016
Constată
că sintagma "pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul" din
cuprinsul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă este
neconstituţională cu referire la motivul de revizuire prevăzut la pct. 11 din
cuprinsul acestora.
Diverse
Decizia nr. 23/2015 privind examinarea recursului în interesul
legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia privind
interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 50 alin. 3 din Legea
nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România, cu privire la
posibilitatea acordării de despăgubiri rudelor celui vinovat de producerea
accidentului, ca urmare a decesului produs din culpa exclusivă a victimei
înseşi, în cazul asigurării de răspundere civilă obligatorie, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie – ÎCCJ, În vigoare de la 01.02.2016, Monitorul Oficial,
Partea I nr. 71 din 01.02.2016
Stabileşte
că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. 3 din Legea nr.
136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi
completările ulterioare, dreptul la despăgubiri recunoscut soţului (soţiei) sau
persoanelor care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului
vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului, priveşte doar
vătămările lor corporale, ca victime directe ale evenimentului rutier.
Legea nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr.
349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din
tutun, Parlamentul României, În vigoare de la 17.03.2016, Monitorul Oficial,
Partea I nr. 72 din 01.02.2016
Se
interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la
locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru
copii. De la prezentele prevederi fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele
de maximă siguranţă.
Se interzice complet fumatul în unităţile
sanitare, de învăţământ, precum şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei
copilului, de stat şi private.
Comentarii