Uneori ca avocat trebuie să faci istorie juridcă, mai ales când se dezgroapă drepturi vechi şi încâlcite.
Astăzi este luat ca un lucru luat ca firesc că imobilele se vând prin acte încheiate în formă autentică. Totuşi, trebuie ţinut seama că lucrurile nu au stat întotdeuana aşa.
În rândurile următoare mă refer la situaţia din Vechiul Regat, pentru că Transilvania şi Bucovina au avut un regim juridic aparte.
Codul civil 1865 nu prevedea obligaţia formei autentice. Simplul acord de voinţă exprimat în scris era suficient pentru a se face transmiterea dreptului de proprietate asupra unui imobil.
Obligaţia de a se întocmi un act autentic apare abia în 1950, prin Decretul nr. 151/1950 şi se referea exclusiv la înstrănările de terenuri agricole.
Tot în 1950 dar prin Decretul nr. 221/1950 se introduce obligaţia actului autentic pentru terenurile din capitală şi comunele învecinate.
Aceste comune erau: Baneasa, Chiajna cu satul Dudu, Colentina cu satele: Colentina, Plumbuita, Tei, Fundeni si Pipera, 30 Decembrie cu satul Balta Alba, Dobroesti, Dudesti-Cioplea, 16 Februarie cu satele: Costeasca, Giulesti-Sarindari si Giulesti-Sarbi, Grivita., Militari, Pantelimon, Popesti-Leordeni cu satele Romani, Conduratu si Leordeni, Rosu,Tudor Vladimirescu (Ghencea III).
Abia cu Decretul nr. 144/1958 obligaţia se extinde, şi, prin urmare, păstrând terminologia vremii, era necesară forma autentică pentru înstrăinările şi împărţelile prin acte între vii ale terenurilor cu şi fără construcţii, proprietate personală, de pe teritoriul oraşelor, comunelor foste reşedinţe de raioane, localităţilor balneo-climaterice şi al comunelor declarate centre muncitoreşti sau în care se vor dezvolta staţiuni balneo-climaterice şi centre muncitoreşti.
Se poate observa că formalitatea actului autentic privea numai terenurile nu şi construcţiile de pe ele.
În plus terenuri aferente caselor din zona rurală puteau fi înstrăinate şi prin acte sub semnătură privată.
Regimul juridc al înstrăinării terenurilor a fost înăsprit prin Legile nr. 58 şi 59 din 1974.
Pentru terenurile agricole practic a fost interzisă înstrăinarea lor prin acte între vii. Împărţeala se putea face numai prin act autentic.
În ce priveşte restul imobilelor vânzarea construcţiilor se putea face numai prin act autentic. terenul aferent construcţiei trecea în proprietatea statului, proprietarul construcţiei având doar un drept de folosinţă asupraterenului. Terenul putea fi transmis doar prin moştenire. partajul s efăcea doar prin act autentic.
Acest regim juridic a rămas în vigoare până la sfârşitul regimului comunist în 1989.
Astăzi este luat ca un lucru luat ca firesc că imobilele se vând prin acte încheiate în formă autentică. Totuşi, trebuie ţinut seama că lucrurile nu au stat întotdeuana aşa.
În rândurile următoare mă refer la situaţia din Vechiul Regat, pentru că Transilvania şi Bucovina au avut un regim juridic aparte.
Codul civil 1865 nu prevedea obligaţia formei autentice. Simplul acord de voinţă exprimat în scris era suficient pentru a se face transmiterea dreptului de proprietate asupra unui imobil.
Obligaţia de a se întocmi un act autentic apare abia în 1950, prin Decretul nr. 151/1950 şi se referea exclusiv la înstrănările de terenuri agricole.
Tot în 1950 dar prin Decretul nr. 221/1950 se introduce obligaţia actului autentic pentru terenurile din capitală şi comunele învecinate.
Aceste comune erau: Baneasa, Chiajna cu satul Dudu, Colentina cu satele: Colentina, Plumbuita, Tei, Fundeni si Pipera, 30 Decembrie cu satul Balta Alba, Dobroesti, Dudesti-Cioplea, 16 Februarie cu satele: Costeasca, Giulesti-Sarindari si Giulesti-Sarbi, Grivita., Militari, Pantelimon, Popesti-Leordeni cu satele Romani, Conduratu si Leordeni, Rosu,Tudor Vladimirescu (Ghencea III).
Abia cu Decretul nr. 144/1958 obligaţia se extinde, şi, prin urmare, păstrând terminologia vremii, era necesară forma autentică pentru înstrăinările şi împărţelile prin acte între vii ale terenurilor cu şi fără construcţii, proprietate personală, de pe teritoriul oraşelor, comunelor foste reşedinţe de raioane, localităţilor balneo-climaterice şi al comunelor declarate centre muncitoreşti sau în care se vor dezvolta staţiuni balneo-climaterice şi centre muncitoreşti.
Se poate observa că formalitatea actului autentic privea numai terenurile nu şi construcţiile de pe ele.
În plus terenuri aferente caselor din zona rurală puteau fi înstrăinate şi prin acte sub semnătură privată.
Regimul juridc al înstrăinării terenurilor a fost înăsprit prin Legile nr. 58 şi 59 din 1974.
Pentru terenurile agricole practic a fost interzisă înstrăinarea lor prin acte între vii. Împărţeala se putea face numai prin act autentic.
În ce priveşte restul imobilelor vânzarea construcţiilor se putea face numai prin act autentic. terenul aferent construcţiei trecea în proprietatea statului, proprietarul construcţiei având doar un drept de folosinţă asupraterenului. Terenul putea fi transmis doar prin moştenire. partajul s efăcea doar prin act autentic.
Acest regim juridic a rămas în vigoare până la sfârşitul regimului comunist în 1989.
Comentarii