Treceți la conținutul principal

Protecția datelor personale. Noi interpretări

Danka & Peter, unsplash
Desi Regulamentul European privind Protecția Datelor Personale nu a intrat în vigoare (încă) au apărut primele Ghiduri de interpretare a acestora.
O primă problemă este aceea a Ofițerului de Date Personale. Organizațiile care au ca activitate esențială culegerea de date personale au obligația  de a numi un Ofițer de Date Personale. Ghidul lămurește că simpla culegere de date personale legate de angajați, sau de funcționarea unui site internet care prezintă firma nu reprezintă activitate esențială a organizației și nu este obligatoriu să angajeze un astfel de specialist.
O altă problemă la care se aduc lămurire este aceea a portabilității datelor. Conform noului regulament persoanele au dreptul de a obține datele lor personale prelucrate de o anumită organizație într-un format care poate fi transmis către un terț. Portabilitatea include toate datele personale atât cele care au fost transmise în mod activ și consțient de către persoana respectivă cât și toate cele obținute din anliza activității subiectului respectiv.
Nu sunt acoperite de această obligație deducțiile pe care le face procesatorul de date asupra persoanei respective.
De asemenea, obligația de a asigura portabilitatea nu implică o obligație de stoca datele numai pentru a satisface o eventuală cerere în acest sens.

Sensibilă este și chestiunea autorității competente ă avizeze activitățile de culegere de date personale. Principiul este că pentru afacerile stabilite în Uniunea Europeană, odată autorizate într-un stat din punct de vedere al protecției datelor personale sunt autorizate în toate statele. Mare atenție însă că aceasta se aplică numai pentru cei care au un sediu în Uniunea Europeană. De exemplu,o entitate din Statele Unite care oferă produse și servicii în Uniunea Europeană, care nu are un astfel de sediu, va trebui să fie autorizată în toate statele europene.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Inscrierea în cartea funciară a imobilelor viitoare

  ANCPI și-a actualizat Regulamentul după care face înscrierile în cartea funciară pentru a se putea face înscrierile de imobile viitoare. Ce trebuie rețuinut? Dreptul de proprietate asupra unei construcții viitoare se înscrie provizoriu în cartea funciară a terenului în baza autorizaţiei de construire (AC) şi a documentaţiei tehnice (DTAC). Pentru admiterea cererii, este obligatoriu ca titularul autorizaţiei de construire să aibă deja înscris în cartea funciară un drept real asupra terenului respectiv. Construcția bun viitor este identificată printr-un cod ataşat numărului cadastral al terenului (de exemplu: C1V , unde „V” vine de la viitor). Se înființează o carte funciară colectivă pentru întreaga construcție viitoare și cărți funciare individuale pentru fiecare unitate individuală (apartament) prevăzută în autorizație. Documentația cadastrală de preapartamentare se întocmește strict pe baza planurilor vizate spre ne...

ANRE și GDPR, sau baba și ...

Photo by Claudio Schwarz on Unsplash Ordinul nr. 26/2025 privind modificarea şi completarea Regulamentului pentru acordarea licenţelor şi autorizaţiilor în sectorul energiei electrice, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 6/2025 ne demonstrează modul „după ureche” de aplicare al  GDPR la nivelul autorităților publice.  Onorabila Autoritate, care se poate mândri cu performanța de a reglementa piața cu unele dintre cele mai mari prețuri la energie din Uniunea Europeană, dovedește că nici la GDPR nu se prea pricepe.  Prin Ordinul mai sus citat, Autoritatea publică un model de formular de consimțământ pentru prelucrarea datelor personale, care ar trebui semnat de asociații și/sau administratorii unor entități reglementate de acea autoritate. Dar, în mod evident, această prelucrare a datelor personale este una care se realizează în temeiul unei obligații legale, pentru că așa cer normele ANRE, să fie prelucrate ...

Soluționarea diferențelor între cadastrul general și alte documente de cadastru anterioare

  În interpretarea dispoziţiilor art. 14 alin. (10) şi art. 40 alin. (5) din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte următoarele:       Sintagma "în caz de discrepanţă, prevalează situaţia tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate" semnifică faptul că, ulterior finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică şi deschiderii din oficiu a cărţilor funciare pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, prin efectul legii, în toate situaţiile, îşi încetează valabilitatea numai menţiunile privind descrierea imobilelor cuprinse în actele de proprietate sau în titlurile de proprietate emise în baza legilor de restituire a proprietăţilor funciare, precum şi planurile şi orice alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - Decizie nr. 412/2025 din 17 noiembrie...