Treceți la conținutul principal

Semnal 31.03.2017

Mike Kenneally, unsplash
Muncă, protecție socială, calificări
Legea nr. 16/2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, Parlamentul României, Monitorul Oficial, Partea I nr. 196 din 21.03.2017
Detașarea salariaților este un subiect sensibil în Uniunea Europeană
Regulile din această lege care transpune regulile din Directivele europene (în special Directiva nr. 2014/67/UE ) stabilesc că lucrătorii detașați trebuie să se bucure de condiții minime reglementate de dreptul țării unde se desfășoară munca, inclusiv salariul minim.
Dacă regulile țării unde este stabilit angajatorul de unde sunt detașați sunt mai bune li se vor aplica acelea.
Nu se aplică la șoferi în caz de transport internațional, personalului navigant, în construcții. Nu se aplică în situații în care este nevoie de lucrări de montaj și deplasarea în altă țară pentru efectuarea acestora nu depășește 8 zile într-un an calendaristic.
Angajatorii care detașează salariați în România trebuie să informeze Inspecția Muncii. De asemenea trebuie să furnizeze la cerere documente traduse în limba română și să desemneze o persoană de contact.
Angajatorul salariatului detașat rămâne responsabil pentru achitarea drepturilor salariatului.
În cazul lanțurilor de subcontractanți aceștia răspund solidar. Contractanții înlătură această răspundere dacă solicită de la subcontractanți documente prin care să se asigure că lucrătorii detașați sunt plătiți.

Proceduri judiciare

Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și a unor acte normative conexe, Parlamentul României,Monitorul Oficial, Partea I nr. 196 din 21.03.2017
Poprirea se înființează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde își are domiciliul sau sediul debitorul.

Sunt introduse dispoziții speciale privind executarea unor titluri legate de minori.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Inscrierea în cartea funciară a imobilelor viitoare

  ANCPI și-a actualizat Regulamentul după care face înscrierile în cartea funciară pentru a se putea face înscrierile de imobile viitoare. Ce trebuie rețuinut? Dreptul de proprietate asupra unei construcții viitoare se înscrie provizoriu în cartea funciară a terenului în baza autorizaţiei de construire (AC) şi a documentaţiei tehnice (DTAC). Pentru admiterea cererii, este obligatoriu ca titularul autorizaţiei de construire să aibă deja înscris în cartea funciară un drept real asupra terenului respectiv. Construcția bun viitor este identificată printr-un cod ataşat numărului cadastral al terenului (de exemplu: C1V , unde „V” vine de la viitor). Se înființează o carte funciară colectivă pentru întreaga construcție viitoare și cărți funciare individuale pentru fiecare unitate individuală (apartament) prevăzută în autorizație. Documentația cadastrală de preapartamentare se întocmește strict pe baza planurilor vizate spre ne...

ANRE și GDPR, sau baba și ...

Photo by Claudio Schwarz on Unsplash Ordinul nr. 26/2025 privind modificarea şi completarea Regulamentului pentru acordarea licenţelor şi autorizaţiilor în sectorul energiei electrice, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 6/2025 ne demonstrează modul „după ureche” de aplicare al  GDPR la nivelul autorităților publice.  Onorabila Autoritate, care se poate mândri cu performanța de a reglementa piața cu unele dintre cele mai mari prețuri la energie din Uniunea Europeană, dovedește că nici la GDPR nu se prea pricepe.  Prin Ordinul mai sus citat, Autoritatea publică un model de formular de consimțământ pentru prelucrarea datelor personale, care ar trebui semnat de asociații și/sau administratorii unor entități reglementate de acea autoritate. Dar, în mod evident, această prelucrare a datelor personale este una care se realizează în temeiul unei obligații legale, pentru că așa cer normele ANRE, să fie prelucrate ...

Soluționarea diferențelor între cadastrul general și alte documente de cadastru anterioare

  În interpretarea dispoziţiilor art. 14 alin. (10) şi art. 40 alin. (5) din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte următoarele:       Sintagma "în caz de discrepanţă, prevalează situaţia tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate" semnifică faptul că, ulterior finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică şi deschiderii din oficiu a cărţilor funciare pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, prin efectul legii, în toate situaţiile, îşi încetează valabilitatea numai menţiunile privind descrierea imobilelor cuprinse în actele de proprietate sau în titlurile de proprietate emise în baza legilor de restituire a proprietăţilor funciare, precum şi planurile şi orice alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - Decizie nr. 412/2025 din 17 noiembrie...