Treceți la conținutul principal

Clauze în contractul operator-persoană împuternicită


De foarte multe ori relația dintre operatorul de date și persoana împuterniciră este formalizată într-un contract care nu conține mai mult decât câteva clauze de stil și copierea obligațiilor din art. 28 din Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR).

Comitetul european pentru protecția datelor a publicat Ghidul privind operatorii și persoanele împuternicite (varianta aflată în dezbatere publică până pe 19 octombrie) și care aduce câteva lămuriri privind ce se așteaptă de la aceste contracte între operator și persoana împuternicită.

În ce privește „instrucțiunile documentate” de la operator către persoana împuternicită- art. 28(3)(a) GDPR - contractul trebuie să conțină o procedură și formulare pentru transmitere sau, cel puțin, clauza prin care se arată că instrucțiunile trebuie transmise în orice formă scrisă și că aceste instrucțiuni trebuie păstrate. Acolo unde apare problema transferurilor internaționale de date trebuie adăugate și cerințele din Capitolul V GDPR.

Măsurile de securitate - - art. 28(3)(c) GDPR -care urmează să fie implementate trebuie să fie descrise ca activități și procese precum și obiectivele în materie de securitate. De asemenea, trebuie să existe informații despre măsurile de securitate ce urmează să fie implementate. Pentru situațiile în care persoana împuternicită va implementa noi măsuri de securitate trebuie să fie prevăzute mecanismele de informare a operatorului și obținerea consimțământului acestuia. În cazul în care este prevăzută p clauză prin care operatorul acordă o autorizare generală către persoana împuternicită de a modifica măsurile de securitate trebuie prevăzut modul în care operatorul poate să-și exprime opoziția față de modificarea măsurilor de securitate.  Persoana împuternicită trebuie să-și asume obligația că va face în mod periodic o evaluare a măsurilor de securitate.

Pentru situația când persoana împuternicită angajează un terț pentru a realiza activități de prelucrare în numele operatorului - - art. 28(3)(d) GDPR- atunci, dacă există o autorizare generală din partea operatorului de a se angaja astfel de terți, trebuie să se prevadă modul în care poate exprima opoziția. Dacă o astfel de autorizație generală nu există, trebuie precizat cum se poate obține o astfel de autorizare și care anume activități de procesare pot fi încredințate către astfel de terți. Desigur termene precise pentru aceste acte, autorizarea sau opoziția la angajarea unui terț pentru activități de procesare, trebuie prevăzute.  Alternativ se poate prevedea de la început o listă de terți care pot fi angajați pentru anumite activități de procesare.  Întotdeauna trebuie precizat care sunt măsurile de securitate la care aceștia trebuie să adere.

Un alt capitol al relației operator persoană împuternicită este cel al asistenței care trebuie oferită de către persoana împuternicită operatorului în legătură cu exercitarea drepturilor de către persoanele vizate - art. 28(3)(e) GDPR. Obligația de asistență trebuie descrisă în detaliu, ce sarcini concrete revin persoanei împuternicită și termene în care acestea trebuie realizate. De asemenea, dacă persoana împuternicită însăși va soluționa cererile persoanelor vizate trebuie să existe în contract clauze prin care se stabilesc standarde prin care se apreciază dacă cererile sunt admisibile sau dacă sunt în conformitate cu GDPR.

Persoanele împuternicite au și obligația generală de a asista pe operator în a-și îndeplini obligațiile art. 28(3)(f) GDPR. În legătură cu aceasta trebuie prevăzute proceduri pentru transmitere de informații, formulare pentru transmitere de informații, astfel încât acestea să răspundă necesităților operatorului. Pentru situația incidentelor de securitate trebuie prevăzute în sarcina persoanei împuternicite persoana de contact, termene (scurte) pentru notificarea incidentului, informațiile care trebuie transmise în notificarea incidentului.

Problema ștergerii sau returnării datelor - art. 28(3)(g) GDPR – trebuie și aceasta abordată în mod detaliat, mai ales că se poate pune în condiții în care cooperarea dintre operator și persoana împuternicită nu este una foarte strânsă. Trebuie descrise procedurile de exercitare a acestui drept de către operator, termene, sancțiuni. Nu trebuie uitat că problema poate fi pusă și în situații în care intervine insolvența persoanei împuternicite. Deoarece între momentul încheierii contractului și momentul în care astfel de clauze vor fi în situația de a fi invocate poate trece p mare perioadă de timp, este necesar să se prevadă un mod prin care operatorul să poată actualiza aceste proceduri sau  formatul în care să fie returnate datele.

Persoanele împuternicite au și obligația generală de a asista operatorul în a dovedi îndeplinirea obligațiilor pe linie de protecția datelor și să asigure posibilitatea auditului și a inspecțiilor- art. 28(3)(h) GDPR. Și aici trebuie prevăzute exact ce acte trebuie documentate, care este fluxul de informații, termenele care trebuie respectate. Trebuie descris cum se va face accesul pentru audit, inclusiv la terții care eventual au fost angajați să asigure procesarea datelor.

Nu în ultimul rând persoana împuternicită are dreptul să obiecteze la instrucțiunile operatorului pe care le consideră ilegale - art. 28(3)- alienatul al doilea GDPR. Pentru aceasta situație trebuie prevăzute mecanismele de remediere, nu în ultimul rând fiind posibilitatea persoanei împuternicite de a pune capăt contractului.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Inscrierea în cartea funciară a imobilelor viitoare

  ANCPI și-a actualizat Regulamentul după care face înscrierile în cartea funciară pentru a se putea face înscrierile de imobile viitoare. Ce trebuie rețuinut? Dreptul de proprietate asupra unei construcții viitoare se înscrie provizoriu în cartea funciară a terenului în baza autorizaţiei de construire (AC) şi a documentaţiei tehnice (DTAC). Pentru admiterea cererii, este obligatoriu ca titularul autorizaţiei de construire să aibă deja înscris în cartea funciară un drept real asupra terenului respectiv. Construcția bun viitor este identificată printr-un cod ataşat numărului cadastral al terenului (de exemplu: C1V , unde „V” vine de la viitor). Se înființează o carte funciară colectivă pentru întreaga construcție viitoare și cărți funciare individuale pentru fiecare unitate individuală (apartament) prevăzută în autorizație. Documentația cadastrală de preapartamentare se întocmește strict pe baza planurilor vizate spre ne...

Terenul aferent unui condominiu- istoric de reglementare

În prezent, terenul aferent unui condominiu se consideră că este parte comună a condominiului  (cu excepția situației în care, în mod expres, nu a fost stabilit un alt regim juridic) Codul civil actual în vigoare dispune în art. 649 alin. (1) lit. a): „ Sunt considerate părţi comune, în măsura în care prin lege ori prin act juridic nu se prevede altfel:   a)       terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafaţa construită, cât şi din cea neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinaţiei construcţiei, pentru a asigura exploatarea normală a acesteia; pentru eventuala suprafaţă excedentară proprietarii sunt titularii unei coproprietăţi obişnuite; ...”.   Art. 646 Cod civil precizează că această formă de coproprietate este o coproprietate forțată. Dispoziție similară se află în art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari şi administrarea condomi...

Soluționarea diferențelor între cadastrul general și alte documente de cadastru anterioare

  În interpretarea dispoziţiilor art. 14 alin. (10) şi art. 40 alin. (5) din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte următoarele:       Sintagma "în caz de discrepanţă, prevalează situaţia tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate" semnifică faptul că, ulterior finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică şi deschiderii din oficiu a cărţilor funciare pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, prin efectul legii, în toate situaţiile, îşi încetează valabilitatea numai menţiunile privind descrierea imobilelor cuprinse în actele de proprietate sau în titlurile de proprietate emise în baza legilor de restituire a proprietăţilor funciare, precum şi planurile şi orice alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - Decizie nr. 412/2025 din 17 noiembrie...