Treceți la conținutul principal

Furnizarea de informaţii la comercializarea produselor finite/mâncărurilor furnizate de unităţile de restauraţie colective


Ordinul nr. 201/2022 privind furnizarea de informaţii la comercializarea produselor finite/mâncărurilor furnizate de unităţile de restauraţie colective

 Art. 1. -   Prezentul ordin stabileşte modalităţile de informare a consumatorilor cu privire la informaţiile privind produsele finite/mâncărurile preparate şi/sau oferite spre comercializare consumatorului pentru consumul pe loc sau la domiciliu de către unităţile de restauraţie colectivă.  

   Art. 2. -   În sensul prezentului ordin, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:  

   a) ingredient compus, unitate de restauraţie colectivă şi mijloc de comunicare la distanţă, conform definiţiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. (h), (d) şi (u) din Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.924/2006 şi (CE) nr. 1.925/2006 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE şi 2008/5/CE ale Comisiei şi a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei;  

   b) informaţii referitoare la produsele alimentare - informaţiile referitoare la un produs alimentar puse la dispoziţia consumatorului final prin intermediul unei etichete, al altor documente însoţitoare, prin orice alte mijloace, inclusiv instrumente ale tehnologiei moderne, conform art. 2 alin. (2) lit. (a) din Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011;  

   c) comercializare de produse alimentare/mâncăruri nepreambalate prin comunicare la distanţă - comercializarea de produse alimentare/mâncăruri nepreambalate de către unităţile de restauraţie colectivă şi/sau comercianţi detailişti consumatorilor care comandă produse alimentare prin mijloace de comunicare la distanţă, aşa cum sunt definite la art. 2 alin. (2) lit. (u) din Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011;  

   d) câmp vizual - toate suprafeţele unui ambalaj care pot fi citite dintr-un singur unghi de vedere, aşa cum sunt definite la art. 2 alin. (2) lit. (k) din Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011.  

   Art. 3. -   (1) Indicarea informaţiilor privind tipul şi cantitatea ce depăşeşte 20 g a ingredientelor compuse constituente ale produsului finit/mâncării furnizat/e de unităţile de restauraţie colective, a declaraţiei nutriţionale, precum şi a aditivilor utilizaţi se face astfel încât informaţiile să fie disponibile şi accesibile direct la locul de desfacere/oferire a acestui/acestei produs/mâncări sau, în cazul comercializării la distanţă, înainte de finalizarea comenzii.  

   (2) Informaţiile privind declaraţia nutriţională trebuie să respecte prevederile art. 30 alin. (5) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011, respectiv valoarea energetică şi cantităţile de grăsimi, de acizi graşi saturaţi, de zaharuri şi de sare.  

   (3) Informaţiile privind aditivii utilizaţi trebuie să respecte prevederile din anexa VII Partea C din Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011.  

   (4) Informaţiile prevăzute la alin. (1) trebuie să fie înscrise într-un loc vizibil, uşor accesibil, lizibil, de neşters şi nu trebuie să fie ascunse de alte materiale scrise sau fotografice, lângă produs, pe un panou/meniu.  

   (5) Dacă produsele finite/mâncărurile furnizate de unităţile de restauraţie colective sunt oferite spre vânzare în mai multe locuri diferite în cadrul aceleiaşi unităţi, aceste informaţii sunt prezentate consumatorului la fiecare dintre aceste locuri.  

   (6) Pentru produsul finit/mâncarea furnizat/ă de unităţile de restauraţie colective oferit/ă spre vânzare prin intermediul unei tehnici de comunicare la distanţă, informaţiile figurează pe suportul de vânzare la distanţă, pe eticheta de preţ sau ambalajul de transport, precum şi în orice material publicitar.  

   Art. 4. -   Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Inscrierea în cartea funciară a imobilelor viitoare

  ANCPI și-a actualizat Regulamentul după care face înscrierile în cartea funciară pentru a se putea face înscrierile de imobile viitoare. Ce trebuie rețuinut? Dreptul de proprietate asupra unei construcții viitoare se înscrie provizoriu în cartea funciară a terenului în baza autorizaţiei de construire (AC) şi a documentaţiei tehnice (DTAC). Pentru admiterea cererii, este obligatoriu ca titularul autorizaţiei de construire să aibă deja înscris în cartea funciară un drept real asupra terenului respectiv. Construcția bun viitor este identificată printr-un cod ataşat numărului cadastral al terenului (de exemplu: C1V , unde „V” vine de la viitor). Se înființează o carte funciară colectivă pentru întreaga construcție viitoare și cărți funciare individuale pentru fiecare unitate individuală (apartament) prevăzută în autorizație. Documentația cadastrală de preapartamentare se întocmește strict pe baza planurilor vizate spre ne...

Terenul aferent unui condominiu- istoric de reglementare

În prezent, terenul aferent unui condominiu se consideră că este parte comună a condominiului  (cu excepția situației în care, în mod expres, nu a fost stabilit un alt regim juridic) Codul civil actual în vigoare dispune în art. 649 alin. (1) lit. a): „ Sunt considerate părţi comune, în măsura în care prin lege ori prin act juridic nu se prevede altfel:   a)       terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafaţa construită, cât şi din cea neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinaţiei construcţiei, pentru a asigura exploatarea normală a acesteia; pentru eventuala suprafaţă excedentară proprietarii sunt titularii unei coproprietăţi obişnuite; ...”.   Art. 646 Cod civil precizează că această formă de coproprietate este o coproprietate forțată. Dispoziție similară se află în art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari şi administrarea condomi...

Soluționarea diferențelor între cadastrul general și alte documente de cadastru anterioare

  În interpretarea dispoziţiilor art. 14 alin. (10) şi art. 40 alin. (5) din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte următoarele:       Sintagma "în caz de discrepanţă, prevalează situaţia tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate" semnifică faptul că, ulterior finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică şi deschiderii din oficiu a cărţilor funciare pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, prin efectul legii, în toate situaţiile, îşi încetează valabilitatea numai menţiunile privind descrierea imobilelor cuprinse în actele de proprietate sau în titlurile de proprietate emise în baza legilor de restituire a proprietăţilor funciare, precum şi planurile şi orice alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - Decizie nr. 412/2025 din 17 noiembrie...