Lecturam art. 213 din Codul de procedură fiscală și am început să îmi pun întrebarea aia pe care o punea profesoara de literatura română : „Ce a vrut să spună autorul?”.
Recunosc că nu am reușit să dau un răspuns citind următoarele alineate:
„...
(10) În cazul înfiinţării sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare silită se comunică pentru notare Biroului de carte funciară.
(11) Notarea potrivit alin. (10) face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după notare, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziţie ce ar interveni ulterior notării prevăzute la alin. (10) sunt lovite de nulitate absolută.
...”.
Adică întâi ni se spune că se pot dobândi drepturi asupra bunului imobil după notarea sechestrului, cu observația că sechestrul este opozabil dobânditorilor de drepturi.
Însă imediat ni se spun că actele de dispoziție făcute asupra imobilului, unde s-a notat sechestrul, sunt nule absolut. Adică nu se pot dobândi drepturi asupra bunului imobil.
Sigur, am putea interpreta, pentru a găsi un sens acestei reglementări, că prima teză se referă la orice drepturi care se dobândesc prin orice altceva decât acte de dispoziție (acte de administrare sau de conservare), dar textul normtiv nicidecum nu face o astfel de distincție.
Ce a vrut să spună autorul? (adică Ministerul Finanțelor)
Comentarii