Treceți la conținutul principal

Postări

Design sau copyright

Photo by Edho Pratama on Unsplash Într-o recentă speță de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cazul Kwantum v. Vitra, Curtea a sustinut nu numai că designul unor scaune poate fi protejat prin copyright- drept de autor, dar acesta poate fi protejat chiar și acolo unde acesta nu este protejat astfel în țara de origine a creaței. În cazul de față era vorba de un design creat de doi creatori,Charles and Ray Eames, cetățeni americani, care realizaseră acest design pentru o competiție lansată de New York Museum of Modern Art în 1948. Datorită specificului legislației americane acestea nu obținuseră protecția în Statele Unite pentru copyright. Curtea europeană a opinat că dreptul uniunei nu permite o limitare a protecției cu drept de copyright condiționat de acordarea acestei protecții în teritoriul de origine. Trebuie amintit că Curtea de Justiție a Uniunii Europene a acordat în mod constant protecție sub legislația dreptului de autor creațiilor de artă aplicată. Astfel, în 2006 în ca
Postări recente

Vă plac jocurile pe consolă?

În hotărârea sa din 17 octombrie 2024, cauza C-159/23, CJUE a clarificat că protecția prin drepturi de autor a programelor de calculator în temeiul Directivei 2009/24/CE se limitează la creație intelectuală reflectată în textul codului sursă și obiect, adică ca o secvență de instrucțiuni conform căreia computerul urmează să îndeplinească sarcinile intenționate de autorul programului. În consecință, sfera de protecție a unui program de calculator nu se extinde la conținutul variabilelor transferate temporar de software-ul de joc în memoria RAM. Modificarea acestor variabile, cu rezultatul că un joc video rulează pe baza variabilelor modificate extern, nu este, prin urmare, inacceptabilă conform legii dreptului de autor. Această soluție a fost dată în contextul utilizării de către videogameri a softului Action Replay. Action Replay este un „cheat soft” special conceput pentru console de jocuri video precum Game Boy, Nintendo DS, PlayStation 2 și PlayStation Portable. Acesta permite utili

Concurență. Clauză privind paritatea prețurilor

  Photo by Dylan Shaw on Unsplash Curtea de Justiție a Uniunii Europene a răsouns recent într-o întrebare preliminară privind cazul  Booking.com BV and Booking.com (Deutschland) GmbH v 25hours Hotel Company Berlin GmbH and Others.  CJUE deja a mai abordat problema clauzelor conținute în contractele dintre Booking.com și funizorii de servicii de cazare, arătând că sunt împotriva liberei concurențe clauzele impuse de Booking.com prin care era interzis pentru furnizorii de servicii de cazare să ofere, pin alți agenți, prețuri mai scăzute decât cele ofeite prin platforma Booking.com. Urmare acelei hotărâri, Booking.com a modificat contractele, aplicând o clauză mai restrânsă, prin care interzicea doar furnizorului de servicii de cazare să ofere el însuși, direct, prețuri mai scăzute decât cele oferite prin platforma Booking.com. Și această clauză a ajuns în fața instanțelor din Germania, fiind reclamat că este o clauză care restrânge concurența. Și de aici întrebarea preliminară ajunsă în

Ghidul pivind prelucrarea în interes legitim

Photo by Kelly Sikkema on Unsplash Comitetul european pentru protecția datelor (CEPD) a publicat Ghidul de bune practici nr.1/2024 pentru cazul prelucrărilor de date personale justificate de intersul legitim. Sunt multe lucruri interesante, dar mi-a atras atenția o încercare de a defini ce înseamnă așteptarea rezonabilă din partea persoanelor vizate, la care trimite textul din art. 47 GDPR.  Se arată că așteptările rezonabile nu depind neapărat de informațiile furnizate persoanelor vizate. În timp ce omisiunea de informații poate contribui la surprinderea persoanei vizate de o anumită prelucrare, simpla îndeplinire a obligațiilor de informare prevăzute la articolele 12, 13 și 14 GDPR nu este suficientă ca să se considere că persoanele vizate se pot aștepta în mod rezonabil la o anumită prelucrare. Următoarea listă este menită să ilustreze elemente contextuale care pot fi luate în considerare în evaluarea așteptărilor rezonabile ale persoanelor vizate atunci când este invocat interesul

Accesul la sălile de sport și GDPR

Ținând seama de practicile sălilor de sport de la noi, o speță intereantă vine din Danemarca. Autoritatea locală în domeniul datelor personale, Datatilsynet, a găsit că operatorul unor săli de sport, Sporting Health Club Scandinavia, care solicita recunoașterea facială a abonaților pentru accesul în sală, a încălcat GDPR. Autoritatea a considerat că în sine recunoaterea facială poate fi un mijloc legitim de recunoaștere a abonaților. Însă aceasta numai în contextul unui consimțământ liber. Pentru ca acest consimțământ să fie liber trebuie ca operatorul de date să ofere și mijloace alternative abonaților prin care aceștia se pot legitima pentru utilizarea serviciilor. Cum aceste mijloace alternative nu au existat, înseamnă că nu este vorba de un consimțământ liber.

Un caz cu un răspuns evaziv de la CJUE

 În cauza  C-723/22 Citadines,   instanța de trimitere, din Germania, a  dorit să știe dacă amenajarea particulară a hotelului pârâtei, în care camerele de hotel erau dotate cu televizoare, semnalul fiind retransmis prin sistemul propriu de distribuție prin cablu al hotelului, ar constitui o comunicare către public (pe lângă faptul că constituie o retransmisie prin cablu pentru care hotelul a încheiat deja o licență). Cu alte cuvinte, întrebarea practică în cauză a fost dacă hotelul avea nevoie atât de o licență de retransmisie prin cablu, cât și de o licență de comunicare către public de la societatea sa locală de gestiune. CJUE și-a păstrat renumele de a nu răspunde direct la întrebări cât se poate de practice și a reamintit că, în conformitate cu legislația națională germană, dreptul de comunicare către public a fost împărțit în două părți: 1) retransmitere și 2) comunicare a emisiunilor. Această „diviziune” în legislația națională a drepturilor de autor a fost probabil motivul pent

Big Mac... dar nu cu carne de pui

 Ținând seama de notorietatea mărcii este interesant cazul  T-58/23 soluționat recent de instanțele europene, după parcurgerea tuturor etapelor de jurisdicție. O companie irlandeză    Supermac’s, a cerut înregistrarea mărcii Big Mac inclusiv pentru produse de tip hamburger. Cum e ușor de presupus,  McDonald’s International Property Company, Ltd., deținătorul mărcii Big Mac, s-a opus la această cerere. În final, însă, instanțele europene au reținut că opoziția nu este întemeiată în ce privește produsele conținând carne de pui, pentru că, deținătorul mărcii nu a făcut dovada că ar fi utilizat această marcă pentru produse din carne de pui. Iată că până și o marcă extrem de cunoscută precum Big Mac trebuie să treacă testul utilizării efective pentru a putea fi invocată protecția legală.