Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din martie, 2017

Semnal 31.03.2017

Muncă, protecție socială, calificări Legea nr. 16/2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, Parlamentul României, Monitorul Oficial, Partea I nr. 196 din 21.03.2017 Detașarea salariaților este un subiect sensibil în Uniunea Europeană Regulile din această lege care transpune regulile din Directivele europene (în special Directiva nr. 2014/67 /UE ) stabilesc că lucrătorii detașați trebuie să se bucure de condiții minime reglementate de dreptul țării unde se desfășoară munca, inclusiv salariul minim. Dacă regulile țării unde este stabilit angajatorul de unde sunt detașați sunt mai bune li se vor aplica acelea. Nu se aplică la șoferi în caz de transport internațional, personalului navigant, în construcții. Nu se aplică în situații în care este nevoie de lucrări de montaj și deplasarea în altă țară pentru efectuarea acestora nu depășește 8 zile într-un an calendaristic. Angajatorii care detașează salariați în România trebuie să infor

Semnal 24.03.17

D acă nu ar fi normele în materie financiar-fiscală ale ANAF aș zice că nu se întâmplă nimic de interes în materie legislativă. Ordinul nr. 792/2017 privind aprobarea Normelor tehnice de autorizare pentru exploatarea spaţiilor de depozitare temporară şi a Normelor tehnice privind utilizarea şi completarea declaraţiei de depozitare temporară, ANAF, Monitorul Oficial, Partea I nr. 178 din 13.03.2017, Ordinul nr. 766/2017 pentru aprobarea Normelor tehnice privind acordarea statutului de expeditor şi/sau destinatar agreat în cadrul regimului de tranzit unional/comun, ANAF, MONITORUL OFICIAL NR. 180 din 13 martie 2017, Ordinul nr. 866/2017 pentru completarea Normelor tehnice de utilizare a Sistemului român de procesare automată a declarației vamale la import, aprobate prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.885/2016, Agenția Națională de Administrare Fiscală – ANAF, Monitorul Oficial, Partea I nr. 187 din 16.03.2017.

GRATIS! La aniversare 2000 like pe Facebook!

Deoarece pagina Facebook  @juristulcasei a trecut de 2000 de like, un cadou. Cartea mea  „ ISTORIA UNEI MINCIUNI BOLSEVICE- 23 AUGUST 1944 ” este disponibilă gratis pe site-ul Smashword In loc de pret introduceti codul  DC94R   și puteți să o descărcați gratuit.   Gratuitatea va fi disponibilă până pe 20 aprilie 2017, inclusiv. Site-ul Smashword va va solicita sa faceti un cont pentru a achizitiona cartea!

Semnal 12.03.2017

Decizia nr. 4/2017 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 23.520/271/2014, ICCJ, Monitorul Oficial, Partea I nr. 168 din 08.03.2017. În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 180 și 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 15 și art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, polițistul rutier poate încheia procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției pe baza informațiilor comunicate prin radio de către

Contestație la executare silită - F.A.Q.

Deoarece pe pagina de  Facebook  primesc tot felul de întrebări, iată câteva chestiuni care probabil sunt de interes mai general. Multă lume este interesată de probleme legate de executări silite. Desigur este multă suferință în legătură cu aceste probleme, și uneori din povestea spusă transpare o nedreptate. Însă actele de de executare silită se atacă în termen de 15 zile din data la care se ia cunoștință de ele. Dacă nu faceți nimic în acest termen, puteți să aveți toată dreptatea de pe lume, dar nimeni nu mai poate face mai nimic ca să vă ajute.

Despagubiri carnete CEC - F.A.Q.

Deoarece pe pagina de  Facebook  primesc tot felul de întrebări, iată căteva chestiuni care probabil sunt de interes mai general. Despre despagubirile privind Carnetele CEC Există o legislație privind despăgubirea celor care au deținut carnete cec constituite în scopul cumpărării de autoturisme, acesta fiind modul, practic obligatoriu, de a cumpăra autoturisme în vremea regimului comunist. Despăgubirea este justificată de faptul că acei oameni nu au ținut de bună voie banii în acele depozite, ci pentru că li s-a promis că li se va da o mașină. A venit 1989 și mașină nu au mai primit iar banii s-au devalorizat. Însă, aceste legi nu se aplică la alte cazuri de carnete CEC. Orice alt tip de carnet nu dă dreptul la vreo despăgubire specială.

Moștenire - F.A.Q.

Deoarece pe pagina de Facebook  primesc tot felul de întrebări, iată căteva chestiuni care probabil sunt de interes mai general. Au fost multe întrebări legate de moșteniri. Primii chemați să moștenească sunt copii celui decedat și soțul supraviețuitor. Dacă cel decedat are copii, nu se pune problema să moștenească altcineva decât cei amintiți. În cazul unor persoane recăsătorite copii unuia dintre soți rezultați dintr-o căsătorie anterioară nu sunt și copii celuilalt soț din noua căsnicie. Când este un soț supraviețuitor și copii moștenitori moștenirea legal se împarte astfel: 1/4 soțul, 3/4 copii (oricâți ar fi ei). Soțul supraviețuitor cât și copii precum și ascendenții privilegiați (părinții defunctului dacă sunt în viață) sunt moștenitori rezervatari. Adică aceștia au o cotă de moștenire rezervată indiferent de ce ar dispune defunctul în legătură cu averea sa. Soțul supraviețuitor are o rezervă reprezentând jumătate din ceea ce ar moșteni legal. De pildă dacă