Cererea pentru emiterea somaţiei europene de plată, introdusă potrivit Regulamentului nr. 1.896/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se soluţionează de instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. Cererea de reexaminare, formulată în condiţiile şi în termenul prevăzute la art. 20 din Regulamentul nr. 1.896/2006, cu modificările şi completările ulterioare, este de competenţa instanţei a cărei hotărâre se atacă, care judecă în complet format din 2 judecători. Asistenţa practică pentru completarea formularului de cerere se acordă, potrivit art. 11 alin. (1) din Regulamentul nr. 861/2007, cu modificările şi completările ulterioare, de către avocaţii desemnaţi în acest scop în cadrul serviciului de asistenţă judiciară de către fiecare barou, prin rotaţie, la intervale de 3 luni. Lista avocaţilor astfel desemnaţi, precum şi datele de contact ale acestora se afişează pe pagina de internet a Uniunii Naţionale ...