Juristul Casei

Şedinţă de eficientizare (şeful cel mare şi directori executivi în meeting-room) ... Şeful: Deci, eficientizarea deplasărilor... Executivii (în cor) : Pe bază de programare. Şeful (deja iritat, către Executivul tânăr) : Se vorbeşte numai întrebat! Cine a plecat luna asta în deplasare? Executivul tânăr: Îmi cer iertare,vă rog! Xulescu! Şeful: În baza cărei planificări? (tăcere) Şeful: Cine a aprobat? (tăcere stânjenită) Şeful(furios): Ce-am vorbit eu cu voi, mă, că nu pleacă nimeni fără PLANIFICARE ŞI APROBARE! (tăcere îngheţată) Şeful (mai potolit):  Pentru ce a plecat în deplasare? (tăcere lungă, dintr-un colţ al mesei o doamnă scânceşte înfundat) Executivul tînăr(sugrumat) : Xulescu este singurul specialist pe problema..., el ştie de ce e nevoie. Noi... Şeful (amuzat, dar sever): Voi dormiţi pe voi. Executivul tânăr (uşor încurajat de amuzamentul şefului) : Noi, rapoarte, şedinţe, Xulescu e specialistul, noi oricum aprobam ce spune el. Că nu pleacă el de plăcere... Că de n-ar fi ...

Petru şi-a strâns încă o dată legăturile la sandale. Drum lung din Antiochia până în Italia. Chiar şi pentru un pescar obişnuit cu legănatul valurilor nu e uşor. Acum, cu ajutorul Domnului era iarăşi pe pământ bun. Nu era mult deosebit de ce ştia de acasă. Piatră colţuroasă iţindu-se dintre brazde subţirele. Nici în Galilea nu era altfel, aşa că mulţi se făcuseră pescari ca să agonisească câte ceva, căci de pe urma pământului slabă speranţă. Doar crângurile de măslini ce mai înveseleau privirea cu verdele lor. Cald, tare cald …. Din faţă se auziră murmure. Tâlhari sunt peste tot şi Petru se trase mai spre margine, gata să se ascundă în livadă. Un bărbat corpolent era dus în lectică cărată pe umeri de câţiva sclavi bine legaţi. Din urmă veneau alţi sclavi mergând pe jos, fiecare cărând desagi mari. Petru dădu bineţe în greceşte, grai pe care îl cunoştea prea bine din Antiochia., aşteptând umil să treacă alaiul. „Călătorule, astăzi divinul Hermes este în toate bune, şi priveşte cu bunăvo...

Mirosul cafelei îi deştepta lui Vittorio amintiri plăcute. Tatăl său bea cafea în fiecare dimineaţă şi mirosul cafelei îi spunea că toate lucrurile sunt la locul lor. 'Şi bunicul bea cafea în fiecare dimineţă. Oare şi străbunicul? Se inventase espresso pe vremea străbunicului?' Gândul acesta însă se pierdu undeva, lui Vittorio îi era de ajuns simţământul de stabilitate pe care îl da parfumul cafelei. Vittorio recunoştea, în faţa oricui mai era dispus să-l asculte, că la nouazeci de ani puţine lucruri mai sunt sigure ca parfumul unei cafele băută dimineaţa în faţa monumentului lui San Oronzo. Şi Sfântul era un lucru sigur, aşa cum binecuvantează el orasul, ţeapăn, din vârful coloanei lui. 'Dar Sfântul nu te încalzeşte precum cafeaua.' În dimineaţa aceasta problema lui Vittorio era dacă să aprindă a doua ţigară. Asta înseamnă să se certe cu Hercolano. 'Puştii ăştia stau toata ziua pe ruinele din piaţă, oare când dau pe la şcoală? Şi fumează ţigară de la ţigară’, se ...