Cazul (C-127/24) a ajuns la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) , care, în ciuda unei practici destul de constante în cazuri asemănătoare, a spus de această dată, nu, nu este o comunicare publică, și prin urmare nu este nevoie de o licență separată pentru a transmite programul în camerele bătrânilor..
Judecătorii au explicat decizia astfel:
1. Azilul nu a folosit un mijloc tehnic nou sau diferit (cum ar fi retransmiterea pe internet a unui semnal terestru), ci doar a distribuit pe loc semnalul de satelit primit, fără nicio modificare.
2. Rezidenții din azil nu sunt un „public nou”: CJUE a făcut o diferență clară între vizitatorii temporari (cum sunt clienții dintr-un hotel sau de la un spa, care reprezintă un „public nou”) și oamenii care locuiesc permanent într-un loc (cum sunt chiriașii dintr-un bloc sau bătrânii din azil). Pentru că azilul este casa lor permanentă, rezidenții nu constituie un public nou față de cel luat în calcul la difuzarea inițială.
Azilurile de bătrâni și centrele de îngrijire pe termen lung au acum o bază legală pentru a retransmite emisiunile TV și radio în camerele rezidenților fără a fi obligate să cumpere o licență separată de la societățile de gestiune colectivă.
Photo by Markus Winkler on Unsplash
.jpg)
Comentarii