Treceți la conținutul principal

Buletin 16.04.2012-20.04.2012


Protecţia consumatorilor

Monitorul Oficial, Partea I 256 18/04/2012 Ordin nr. 45 din 14/03/2012 - Emitent: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor Intrare in vigoare: 18/04/2012 privind controlul pe piaţă al menţiunilor nutriţionale şi de sănătate înscrise pe produsele alimentare

Menţiunile nutriţionale şi de sănătate folosite la etichetarea, prezentarea şi publicitatea produselor alimentare vor respecta prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.924/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind menţiunile nutriţionale şi de sănătate înscrise pe produsele alimentare, cu modificările şi completările ulterioare

Proceduri judiciare

Monitorul Oficial, Partea I 258 19/04/2012 Lege nr. 63 din 17/04/2012 - Emitent: Parlamentul României Intrare in vigoare: 22/04/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
"Confiscarea extinsă
   Art. 1182. - Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele menţionate la art. 118, în cazul în care persoana este condamnată pentru comiterea uneia dintre următoarele infracţiuni, dacă fapta este susceptibilă să îi procure un folos material şi pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 5 ani sau mai mare:
   a) proxenetism;
   b) infracţiuni privind traficul de droguri şi de precursori;
   c) infracţiuni privind traficul de persoane;
   d) infracţiuni la regimul frontierei de stat a României;
   e) infracţiunea de spălare a banilor;
   f) infracţiuni din legislaţia privind prevenirea şi combaterea pornografiei;
   g) infracţiuni din legislaţia privind prevenirea şi combaterea terorismului;
   h) asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni;
   i) infracţiunea de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup;
   j) infracţiuni contra patrimoniului;
   k) infracţiuni privitoare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive şi materiilor explozive;
   l) falsificarea de monedă sau alte valori;
   m) divulgarea secretului economic, concurenţa neloială, nerespectarea dispoziţiilor privind operaţiile de import sau export, deturnarea de fonduri, nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri;
   n) infracţiuni privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc;
   o) trafic de migranţi;
   p) infracţiuni de corupţie, infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiuni în legătură cu infracţiunile de corupţie, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene;
   q) infracţiuni de evaziune fiscală;
   r) infracţiuni privind regimul vamal;
   s) infracţiunea de bancrută frauduloasă;
   ş) infracţiuni săvârşite prin intermediul sistemelor informatice şi al mijloacelor de plată electronice;
   t) traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană.
   Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
   a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta în mod licit;
   b) instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale de natura celor prevăzute la alin. 1.
   Pentru aplicarea dispoziţiilor alin. 2 se ţine seama şi de valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată sau de un terţ unui membru de familie, persoanelor cu care persoana condamnată a stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi ori dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc cu acesta, persoanelor juridice asupra cărora persoana condamnată deţine controlul.
   Prin bunuri, conform prezentului articol, se înţelege şi sumele de bani.
   La stabilirea diferenţei dintre veniturile licite şi valoarea bunurilor dobândite se vor avea în vedere valoarea bunurilor la data dobândirii lor şi cheltuielile făcute de persoana condamnată, persoanele prevăzute la alin. 3.
   Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.
   Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării.
   Confiscarea nu poate depăşi valoarea bunurilor dobândite în perioada prevăzută la alin. 2, care excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate."

Diverse

Monitorul Oficial, Partea I 255 17/04/2012 Lege nr. 60 din 10/04/2012 - Emitent: Parlamentul României Intrare in vigoare: 20/04/2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil

Sunt mai multe norme legate de punerea de acord a legislaţiei in vigoare cu Noul Cod Civil.

De interes general este cea privind definiţia comercianţilor din alte legi în contextul folosirii sintagmei profesionişti de către Noul Cod Civil

În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Codului civil, referirile la comercianţi se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege.
Regula de mai sus nu se aplică termenului "comerciant" prevăzut în:
    a) Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată;
    b) Legea pomiculturii nr. 348/2003, republicată, cu modificările ulterioare;
    c) Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, cu modificările şi completările ulterioare;
    d) orice alte acte normative în care termenul "comerciant" are un înţeles specific dispoziţiilor cuprinse în aceste din urmă acte normative.

În legislaţia privind protecţia drepturilor consumatorilor, termenul "comerciant" se înlocuieşte cu cel de "profesionist"

Sunt de asemenea norme privind înscrierea garanţiilor mobiliare, fond funciar, fond forestier, proprietate comună indiviză în imobile cui mai multe apartamente.

Monitorul Oficial, Partea I 257 18/04/2012 Lege nr. 61 din 10/04/2012 - Emitent: Parlamentul României Intrare in vigoare: 21/04/2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Practică judiciară. Contract de leasing. Confuzia calităţii de finanţator şi furnizor în aceeaşi persoană. Consecinţă în planul răspunderii pentru viciile bunului

Secţia comercială a Înaltei Cuţi de Casaţie şi Justiţie, decizia nr.2477/2005 Prin acţiunea înregistrată la data de 24 decembrie 1999 reclamanta SC M SA  Galaţi a chemat în judecată pârâtele DAR SA Craiova şi SC DES SRL Bucureşti, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună rezilierea contractului de leasing nr.14394 din 3 februarie 1999 al autoturismului R şi să restituie avansul şi ratele achitate în valoare de 263.968.816 lei iar pârâta S.C. DES SRL să fie obligată la daune echivalente aceleiaşi sume şi orice alte sume la care ar putea fi obligată reclamanta faţă de SC DAR motivat de defecţiunile apărute în exploatare, a căror cauză şi remediere nu au fost găsite şi care reprezintă vicii ascunse. Prin sentinţă nr. 334 din 9 martie 2000 Tribunalul Dolj a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. DES SRL. S-a admis acţiunea şi s-a dispus rezilierea contractului de leasing cu consecinţa obligării pârâtei SC DAR la restituirea sumei de 263.967.816 l...

Inscrierea în cartea funciară a imobilelor viitoare

  ANCPI și-a actualizat Regulamentul după care face înscrierile în cartea funciară pentru a se putea face înscrierile de imobile viitoare. Ce trebuie rețuinut? Dreptul de proprietate asupra unei construcții viitoare se înscrie provizoriu în cartea funciară a terenului în baza autorizaţiei de construire (AC) şi a documentaţiei tehnice (DTAC). Pentru admiterea cererii, este obligatoriu ca titularul autorizaţiei de construire să aibă deja înscris în cartea funciară un drept real asupra terenului respectiv. Construcția bun viitor este identificată printr-un cod ataşat numărului cadastral al terenului (de exemplu: C1V , unde „V” vine de la viitor). Se înființează o carte funciară colectivă pentru întreaga construcție viitoare și cărți funciare individuale pentru fiecare unitate individuală (apartament) prevăzută în autorizație. Documentația cadastrală de preapartamentare se întocmește strict pe baza planurilor vizate spre ne...

Terenul aferent unui condominiu- istoric de reglementare

În prezent, terenul aferent unui condominiu se consideră că este parte comună a condominiului  (cu excepția situației în care, în mod expres, nu a fost stabilit un alt regim juridic) Codul civil actual în vigoare dispune în art. 649 alin. (1) lit. a): „ Sunt considerate părţi comune, în măsura în care prin lege ori prin act juridic nu se prevede altfel:   a)       terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafaţa construită, cât şi din cea neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinaţiei construcţiei, pentru a asigura exploatarea normală a acesteia; pentru eventuala suprafaţă excedentară proprietarii sunt titularii unei coproprietăţi obişnuite; ...”.   Art. 646 Cod civil precizează că această formă de coproprietate este o coproprietate forțată. Dispoziție similară se află în art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari şi administrarea condomi...