Treceți la conținutul principal

Dizolvare SRL (3) - Aprobarea situatiilor financiare si a repartizarii (model hotarare)

1.   (Continuare)  Urmeaza inregistrarea menţiunilor la registrul comerţului privind dizolvarea şi numirea lichidatorului.
Cererea de menţiuni trebui însoţită de dovada publicării în monitorul oficial a hotărârii precum şi specimen de semnătură a lichidatorului, declaraţie a acestuia că îndeplineşte condiţiile de a îndeplini funcţia de lichidator şi acceptă mandatul.
În 60 de zile de la data intrării în funcţie lichidatorul trebuie să depună.la Registrul Comerţului raportul privind starea societăţii (dacă nu a terminat deja operaţiunile)
 La 6 luni trebuie sa depună la Registrul Comerţului un raport de activitate, la fel la un an dacă este cazul.
Din punct de vedere al relaţiei cu autorităţile fiscale se realizează următoarele: 
  •  Inventarierea  şi evaluarea elementelor de  natura activelor, datoriilor  şi capitalurilor proprii ale societăţilor comerciale care urmează  să se lichideze  şi înregistrarea rezultatelor inventarierii şi ale evaluării efectuate cu această ocazie;
  • -        Întocmirea situaţiilor financiare anuale, în formatul prevăzut de reglementările contabile aplicabile;
  • -       Achitarea datoriilor societăţii comerciale către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, precum  şi a celorlalte obligaţii sociale către alte fonduri, salariaţi şi alţi terţi;
  • -       Stabilirea rezultatului lichidării (profit sau pierdere), întocmindu-se contul de profit şi pierdere în formatul prevăzut de reglementările contabile aplicabile;
  • -       Întocmirea bilanţului, rezultat în urma lichidării, în conformitate cu formatul prevăzut de reglementările contabile aplicabile. Acest bilanţ stă la baza efectuării partajului şi calculului impozitului pe profit/venit şi a impozitului pe dividende;
  • Asociaţii vor aproba situaţiile financiare

Model de hotarare aprobare situatii financiare

S.C. ....... S.R.L
Sediul social: …….
Nr. R.C. J…/…../……
CUI (RO)…………………,
Capital social subscris şi vărsat
…………………… RON

Societate în lichidare


Hotărârea Adunării generale ordinare a asociaţilor
Societăţii Comerciale ……. Societate cu  Răspundere Limitată

Adunarea generală a asociaţilor S.C. ........S.R.L cu sediul în ……….., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. ……………………, având CUI ……………, întrunită astăzi, ..........., ora ........ la sediul societăţii, fiind prezenţi/ reprezentanţi, asociaţii societăţii după cum urmează;
-       1......
-       2......
asociaţi care deţin în proporţie de 100% capitalul social al societăţii ..... S.R.L.
Adunarea a fost convocată prin .........,şi ţinută  în prezenta lichidatorului societăţii, ........., care a condus lucrările adunării,
Având în vedere îndeplinirea condiţiilor de cvorum, şi ţinând seama de aprobarea în unanimitate, şi având în vedere hotărârea nr. 1 din data de .... a Adunării generale a asociaţilor publicată în Monitorul Oficial nr. ...... din data de ......  privind dizolvarea societăţii, a fost adoptată următoarea

Hotărâre

1.    Se aprobă situaţia financiară de lichidare şi modul de repartizare a activelor aşa cum a fost el întocmit de către lichidatorul ….

Lichidator



Ultimile formalitati:

În termen de 15 zile de la terminarea lichidării, lichidatorii vor depune la registrul comerţului cererea de radiere a societăţii din registrul comerţului.
Se vor depune
a) certificatul de înregistrare, după caz, în original;
b) anexele la certificatul de înregistrare şi certificatele constatatoare care atestă înregistrarea declaraţiilor pe propria răspundere privind autorizarea funcţionării, după caz, în original;
c) situaţia financiară de lichidare şi repartizare a activelor, aprobată de asociaţi/membri, în original, precum şi dovada publicării acesteia în condiţiile legii; Publicarea este asigurată prin depunere la Ministerul Finanţelor. Dacă societatea are o cifră de afaceri de peste 10 milioane trebuie să facă la cerere publicare în Monitorul Oficial.

La cererea persoanelor interesate, registrul comerţului va elibera un certificat constatator privind dreptul de proprietate asupra unor bunuri distribuite asociaţilor, pe baza cărora vor putea fi îndeplinite formalităţi legale legate de conservarea dreptului de proprietate asupra acelor bunuri.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Inscrierea în cartea funciară a imobilelor viitoare

  ANCPI și-a actualizat Regulamentul după care face înscrierile în cartea funciară pentru a se putea face înscrierile de imobile viitoare. Ce trebuie rețuinut? Dreptul de proprietate asupra unei construcții viitoare se înscrie provizoriu în cartea funciară a terenului în baza autorizaţiei de construire (AC) şi a documentaţiei tehnice (DTAC). Pentru admiterea cererii, este obligatoriu ca titularul autorizaţiei de construire să aibă deja înscris în cartea funciară un drept real asupra terenului respectiv. Construcția bun viitor este identificată printr-un cod ataşat numărului cadastral al terenului (de exemplu: C1V , unde „V” vine de la viitor). Se înființează o carte funciară colectivă pentru întreaga construcție viitoare și cărți funciare individuale pentru fiecare unitate individuală (apartament) prevăzută în autorizație. Documentația cadastrală de preapartamentare se întocmește strict pe baza planurilor vizate spre ne...

Terenul aferent unui condominiu- istoric de reglementare

În prezent, terenul aferent unui condominiu se consideră că este parte comună a condominiului  (cu excepția situației în care, în mod expres, nu a fost stabilit un alt regim juridic) Codul civil actual în vigoare dispune în art. 649 alin. (1) lit. a): „ Sunt considerate părţi comune, în măsura în care prin lege ori prin act juridic nu se prevede altfel:   a)       terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafaţa construită, cât şi din cea neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinaţiei construcţiei, pentru a asigura exploatarea normală a acesteia; pentru eventuala suprafaţă excedentară proprietarii sunt titularii unei coproprietăţi obişnuite; ...”.   Art. 646 Cod civil precizează că această formă de coproprietate este o coproprietate forțată. Dispoziție similară se află în art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari şi administrarea condomi...

Soluționarea diferențelor între cadastrul general și alte documente de cadastru anterioare

  În interpretarea dispoziţiilor art. 14 alin. (10) şi art. 40 alin. (5) din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte următoarele:       Sintagma "în caz de discrepanţă, prevalează situaţia tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate" semnifică faptul că, ulterior finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică şi deschiderii din oficiu a cărţilor funciare pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, prin efectul legii, în toate situaţiile, îşi încetează valabilitatea numai menţiunile privind descrierea imobilelor cuprinse în actele de proprietate sau în titlurile de proprietate emise în baza legilor de restituire a proprietăţilor funciare, precum şi planurile şi orice alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - Decizie nr. 412/2025 din 17 noiembrie...