Treceți la conținutul principal

Semnal 28.08.17


Photo by Abdu Rahman, unsplash
Achiziții publice

Instrucțiunea nr. 3/2017 privind modificările contractului de achiziție publică/contractului de achiziție sectorială/acordului-cadru și încadrarea acestor modificări ca fiind substanțiale sau nesubstanțiale, Agenția Națională pentru Achiziții Publice, Monitorul Oficial, Partea I nr. 673 din 17.08.2017

Se încearcă să se facă ordine și să se prevină abuzurile în executarea și modiciarea contractelor atribuite în cadrul procedurilor de achziții publice.  Cu exemple concrete se arată când aceste contracte pot fi modificate prin acordul părților sau când trebuie inițiate noi proceduri de achiziții publice.

Financiar-fiscal

Ordinul nr. 2399/2017 pentru aprobarea Procedurii privind depunerea și soluționarea cererii pentru aplicarea dispozițiilor art. 111 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 227/2015, în cazul în care darea în plată se face pe cale judecătorească, a Procedurii de anulare și restituire, la cererea persoanei fizice, a impozitului pe venitul din transferul dreptului de proprietate imobiliară din patrimoniul personal și accesoriilor aferente acestuia, potrivit prevederilor art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2016 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum și a modelului și conținutului unor formulare, ANAF, Monitorul Oficial, Partea I nr. 681 din 22.08.2017

 Penmtru cei care au reușit să pună în aplicare procedura dăriin în plată pot cere d ela ANAF și impozitul pe care l-au plătit cu ocazia cumpărării imobilului.

 Ordinul nr. 1144/1672/2017 pentru aprobarea modelului de cerere privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule. Ministerul Finanțelor Publice, Monitorul Oficial, Partea I nr. 688 din 24.08.2017

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Inscrierea în cartea funciară a imobilelor viitoare

  ANCPI și-a actualizat Regulamentul după care face înscrierile în cartea funciară pentru a se putea face înscrierile de imobile viitoare. Ce trebuie rețuinut? Dreptul de proprietate asupra unei construcții viitoare se înscrie provizoriu în cartea funciară a terenului în baza autorizaţiei de construire (AC) şi a documentaţiei tehnice (DTAC). Pentru admiterea cererii, este obligatoriu ca titularul autorizaţiei de construire să aibă deja înscris în cartea funciară un drept real asupra terenului respectiv. Construcția bun viitor este identificată printr-un cod ataşat numărului cadastral al terenului (de exemplu: C1V , unde „V” vine de la viitor). Se înființează o carte funciară colectivă pentru întreaga construcție viitoare și cărți funciare individuale pentru fiecare unitate individuală (apartament) prevăzută în autorizație. Documentația cadastrală de preapartamentare se întocmește strict pe baza planurilor vizate spre ne...

Terenul aferent unui condominiu- istoric de reglementare

În prezent, terenul aferent unui condominiu se consideră că este parte comună a condominiului  (cu excepția situației în care, în mod expres, nu a fost stabilit un alt regim juridic) Codul civil actual în vigoare dispune în art. 649 alin. (1) lit. a): „ Sunt considerate părţi comune, în măsura în care prin lege ori prin act juridic nu se prevede altfel:   a)       terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafaţa construită, cât şi din cea neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinaţiei construcţiei, pentru a asigura exploatarea normală a acesteia; pentru eventuala suprafaţă excedentară proprietarii sunt titularii unei coproprietăţi obişnuite; ...”.   Art. 646 Cod civil precizează că această formă de coproprietate este o coproprietate forțată. Dispoziție similară se află în art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari şi administrarea condomi...

Soluționarea diferențelor între cadastrul general și alte documente de cadastru anterioare

  În interpretarea dispoziţiilor art. 14 alin. (10) şi art. 40 alin. (5) din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte următoarele:       Sintagma "în caz de discrepanţă, prevalează situaţia tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate" semnifică faptul că, ulterior finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică şi deschiderii din oficiu a cărţilor funciare pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, prin efectul legii, în toate situaţiile, îşi încetează valabilitatea numai menţiunile privind descrierea imobilelor cuprinse în actele de proprietate sau în titlurile de proprietate emise în baza legilor de restituire a proprietăţilor funciare, precum şi planurile şi orice alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - Decizie nr. 412/2025 din 17 noiembrie...