Treceți la conținutul principal

Construcțiile fără autorizatie, oportunitate de înscriere în cartea funciara

Construcțiile fără autorizatie primesc acum  oportunitate de înscriere în cartea funciara.
Prin Legea 7/2020 a fost prevăzut că

La articolul 37, alineatul (6) din Legea nr. 50/1991 se modifică şi va avea următorul cuprins: 
" (6) Dreptul de proprietate asupra construcţiilor se înscrie în cartea funciară în baza unui certificat de atestare, care să confirme că edificarea construcţiilor s-a efectuat conform autorizaţiei de construire şi că există proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, sau, după caz, a unei adeverinţe/unui certificat de atestare a edificării construcţiei. În cazul construcţiilor pentru care execuţia lucrărilor s-a realizat fără autorizaţie de construire, iar împlinirea termenului de prescripţie prevăzut la art. 31 nu mai permite aplicarea sancţiunilor, certificatul de atestare/adeverinţa privind edificarea construcţiei va fi emis/emisă în baza unei expertize tehnice cu privire la respectarea cerinţelor fundamentale aplicabile privind calitatea în construcţii, inclusiv cu încadrarea în reglementările de urbanism aprobate, care să confirme situaţia actuală a construcţiilor şi respectarea dispoziţiilor în materie şi a unei documentaţii cadastrale. În situaţia în care în expertiza tehnică se constată neîndeplinirea tuturor cerinţelor fundamentale şi a celor relative la încadrarea în reglementările de urbanism, nu se eliberează certificatul de atestare/adeverinţa privind edificarea construcţiei." 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ANRE și GDPR, sau baba și ...

Photo by Claudio Schwarz on Unsplash Ordinul nr. 26/2025 privind modificarea şi completarea Regulamentului pentru acordarea licenţelor şi autorizaţiilor în sectorul energiei electrice, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 6/2025 ne demonstrează modul „după ureche” de aplicare al  GDPR la nivelul autorităților publice.  Onorabila Autoritate, care se poate mândri cu performanța de a reglementa piața cu unele dintre cele mai mari prețuri la energie din Uniunea Europeană, dovedește că nici la GDPR nu se prea pricepe.  Prin Ordinul mai sus citat, Autoritatea publică un model de formular de consimțământ pentru prelucrarea datelor personale, care ar trebui semnat de asociații și/sau administratorii unor entități reglementate de acea autoritate. Dar, în mod evident, această prelucrare a datelor personale este una care se realizează în temeiul unei obligații legale, pentru că așa cer normele ANRE, să fie prelucrate ...

Deductibilitatea fiscală limitată pentru consultanță abrogată

Prin  Ordonanţa nr. 6/2026 pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare  a fost abrogat art. 25 indice 1 din Codul fiscal.  Este vorba de controversata măsură a deductibilității limitate pentru cheltuielile de consultanță (și altele) făcute cu prestatori care nu au domiciliul fiscal în România.  Articolul abrogat dispunea: Regimul special pentru contribuabilii care înregistrează cheltuieli cu entităţi afiliate care nu sunt înfiinţate/constituite şi nu au locul conducerii efective în România   (1) Contribuabilii, alţii decât cei prevăzuţi la art. 15 şi cei care înregistrează în anul precedent o cifră de afaceri, astfel cum este definită potrivit dispoziţiilor art. 181, de peste 50.000.000 euro, care înregistrează cheltuieli aferente drepturilor de proprietate intelectuală, cheltuieli de management, consultanţă, în relaţia cu entităţi afiliate care nu sunt înfiinţate/constituite şi nu au lo...

Soluționarea diferențelor între cadastrul general și alte documente de cadastru anterioare

  În interpretarea dispoziţiilor art. 14 alin. (10) şi art. 40 alin. (5) din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte următoarele:       Sintagma "în caz de discrepanţă, prevalează situaţia tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate" semnifică faptul că, ulterior finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică şi deschiderii din oficiu a cărţilor funciare pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, prin efectul legii, în toate situaţiile, îşi încetează valabilitatea numai menţiunile privind descrierea imobilelor cuprinse în actele de proprietate sau în titlurile de proprietate emise în baza legilor de restituire a proprietăţilor funciare, precum şi planurile şi orice alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - Decizie nr. 412/2025 din 17 noiembrie...