În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 416 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul suspendării facultative, dispuse de instanţă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă până la pronunţarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a unei hotărâri preliminare, ca urmare a solicitării unei alte instanţe naţionale sau a unei instanţe dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, nu intervine perimarea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac, în ipoteza în care partea interesată nu solicită repunerea cauzei pe rol în termen de 6 luni de la data pronunţării hotărârii preliminare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, instanţa de judecată fiind obligată să dispună din oficiu reluarea judecării procesului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii - Decizie nr. 2/2022 din 31 ianuarie 2022
Comentarii