În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 13 alin. (5) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu este necesară respectarea dreptului de preempţiune prevăzut de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 la încheierea unei convenţii având ca obiect înstrăinarea posesiei asupra unui teren agricol din extravilan.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - Decizie nr. 58/2022 din 03 octombrie 2022
Comentarii