Treceți la conținutul principal

Întrerupere prescriptie in cauze penale

 




Admite sesizările formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală în dosarele nr. 1.341/1/2022 (pct. I.1), nr. 1.344/1/2022 (pct. IV.1.1), nr. 1.346/1/2022 (pct. IV.2.1), nr. 1.348/1/2022 (pct. IV.3.1), nr. 1.396/1/2022 (pct. IV.4) şi nr. 1.495/1/2022 (pct. IV.10.2), respectiv Curtea de Apel Braşov - Secţia penală în Dosarul nr. 1.465/1/2022 (pct. IV.7.1), prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: "Dacă normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de procedură sunt norme de drept substanţial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă sau norme de drept procesual supuse principiului tempus regit actum" şi "Dacă în aplicarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 10/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii" şi stabileşte următoarele:  

   1. Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din Codul penal.  

   2. Instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii.  


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Inscrierea în cartea funciară a imobilelor viitoare

  ANCPI și-a actualizat Regulamentul după care face înscrierile în cartea funciară pentru a se putea face înscrierile de imobile viitoare. Ce trebuie rețuinut? Dreptul de proprietate asupra unei construcții viitoare se înscrie provizoriu în cartea funciară a terenului în baza autorizaţiei de construire (AC) şi a documentaţiei tehnice (DTAC). Pentru admiterea cererii, este obligatoriu ca titularul autorizaţiei de construire să aibă deja înscris în cartea funciară un drept real asupra terenului respectiv. Construcția bun viitor este identificată printr-un cod ataşat numărului cadastral al terenului (de exemplu: C1V , unde „V” vine de la viitor). Se înființează o carte funciară colectivă pentru întreaga construcție viitoare și cărți funciare individuale pentru fiecare unitate individuală (apartament) prevăzută în autorizație. Documentația cadastrală de preapartamentare se întocmește strict pe baza planurilor vizate spre ne...

Terenul aferent unui condominiu- istoric de reglementare

În prezent, terenul aferent unui condominiu se consideră că este parte comună a condominiului  (cu excepția situației în care, în mod expres, nu a fost stabilit un alt regim juridic) Codul civil actual în vigoare dispune în art. 649 alin. (1) lit. a): „ Sunt considerate părţi comune, în măsura în care prin lege ori prin act juridic nu se prevede altfel:   a)       terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafaţa construită, cât şi din cea neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinaţiei construcţiei, pentru a asigura exploatarea normală a acesteia; pentru eventuala suprafaţă excedentară proprietarii sunt titularii unei coproprietăţi obişnuite; ...”.   Art. 646 Cod civil precizează că această formă de coproprietate este o coproprietate forțată. Dispoziție similară se află în art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari şi administrarea condomi...

Soluționarea diferențelor între cadastrul general și alte documente de cadastru anterioare

  În interpretarea dispoziţiilor art. 14 alin. (10) şi art. 40 alin. (5) din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte următoarele:       Sintagma "în caz de discrepanţă, prevalează situaţia tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate" semnifică faptul că, ulterior finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică şi deschiderii din oficiu a cărţilor funciare pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, prin efectul legii, în toate situaţiile, îşi încetează valabilitatea numai menţiunile privind descrierea imobilelor cuprinse în actele de proprietate sau în titlurile de proprietate emise în baza legilor de restituire a proprietăţilor funciare, precum şi planurile şi orice alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - Decizie nr. 412/2025 din 17 noiembrie...