Interpretare lege privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, cu modificările şi completările anterioare Legii nr. 272/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, contestaţia formulată împotriva hotărârii Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, constituită în cadrul tribunalelor, prin care s-a soluţionat cererea de compensaţie financiară sau cererea privind acordarea unui avans din aceasta, se judecă în complet format din doi judecători, după regulile specifice judecării căii de atac a apelului din procedurile necontencioase.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii - Decizie nr. 6/2025 din 26 mai 2025
Photo by Saif71.com on Unsplash

Comentarii