Admite sesizarea formulată de către Curtea de Apel Bacău în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă în cazul infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 este necesar să fie îndeplinită condiţia utilizării de informaţii obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale pentru întrunirea elementului material al laturii obiective ce constă în efectuarea de operaţiuni economice ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, dacă este prezumat de lege avantajul obţinut de autorul faptei sau dacă această condiţie specială se aplică doar pentru varianta alternativă a săvârşirii faptei prin încheierea de tranzacţii financiare?" şi stabileşte că:
În cazul infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, pentru întrunirea elementului material al laturii obiective ce constă în efectuarea de operaţiuni economice, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, este necesar să fie îndeplinită condiţia utilizării de informaţii obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării acesteia.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - Decizie nr. 327/2025 din 22 septembrie 2025
Photo by AbsolutVision on Unsplash
Comentarii