Cazul Pelham (C-590/23), soluționat de Marea Cameră a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) la 14 aprilie 2026, reprezintă o decizie fundamentală privind echilibrul dintre drepturile producătorilor de fonograme și libertatea artelor în contextul utilizării de tip sampling.
O instanța germană a solicitat CJUE să interpreteze noțiunea de „pastișă” prevăzută de Directiva 2001/29/CE, pentru a stabili dacă tehnica sampling-ului poate beneficia de această excepție de la dreptul exclusiv de reproducere al autorului.
Curtea a stabilit că „pastișa” este o noțiune autonomă a dreptului Uniunii și a oferit următoarele clarificări.
O pastișă acoperă creațiile care evocă una sau mai multe opere existente, prezentând în același timp diferențe perceptibile în raport cu acestea,Utilizarea elementelor (inclusiv prin sampling) trebuie să aibă ca scop inițierea unui dialog artistic sau creativ cu opera de referință. Acest dialog poate lua diverse forme, cum ar fi o imitație stilistică deschisă, un omagiu sau o confruntare critică ori umoristică. Spre deosebire de parodie sau caricatură, pastișa nu trebuie să fie neapărat umoristică sau satirică. Totuși, ea nu este o „categorie reziduală” care să permită orice utilizare creativă; nu poate acoperi plagiatul sau imitațiile ascunse.
CJUE a decis că, pentru a beneficia de excepție, caracterul de „pastișă” trebuie să poată fi recunoscut de o persoană care cunoaște opera existentă. Nu este obligatoriu să se demonstreze o intenție subiectivă specifică a utilizatorului, evaluarea fiind una obiectivă.
Curtea a recunoscut că sampling-ul este o formă de exprimare artistică protejată prin libertatea artelor (art. 13 din Cartă). Deși producătorii au dreptul de a interzice preluarea de eșantioane sonore identificabile, acest drept trebuie să cedeze în fața excepției de pastișă dacă sunt îndeplinite condițiile de „dialog artistic”.
Comentarii